O afecţiune capricioasă

Sindromul de colon iritabil este o tulburare funcţională a colonului şi intestinului, care se caracterizează prin durere abdominală, diaree, constipaţie (sau amândouă), balonare, oboseală, tulburări de somn şi uneori greaţă.

Aceste simptome sunt în unele cazuri mai puţin pronunţate, permiţând o activitate cotidiană, dar pentru mulţi pacienţi durerea şi tulburările de tranzit intestinal pot fi atât de supărătoare, încât să nu le permită să muncească, să călătorească sau să participe la activităţi sociale.

Procentul de afectare a populaţiei este destul de mare (în SUA între 10-20%), dar diagnosticul nu este uşor de precizat din cauză că la examinarea prin colonoscopie nu apar modificări vizibile. De aceea, acestui tip de pacienţi li se spune că de fapt dereglarea este „în capul lor“ şi li se prescriu substanţe împotriva depresiei nervoase şi a stresului. Lucrurile, de fapt, sunt mai complicate, deoarece nu stresul sau emoţiile constituie cauza principală a bolii.

Pentru a putea preciza corect diagnosticul, medicii practicieni au stabilit un grup de criterii pentru recunoaşterea bolii, cunoscute sub numele de criteriile de la Roma. Acestea sunt:

- pacienţi cu cel puţin trei luni de dureri abdominale care: pot fi ameliorate dacă pacientul are scaun; se asociază cu tulburări de tranzit; se asociază cu modificări în consistenţa scaunului;

- pacienţii trebuie să prezinte două sau mai multe din următoarele simptome, peste 25% din timp: o schimbare în frecvenţa scaunelor, fie diaree sau constipaţie; o modificare a consistenţei scaunului; prezenţa mucusului în scaun; distensie abdominală (balonare); senzaţia de scaun neterminat sau de iminenţă de scaun.

Terapia acestei afecţiuni este complexă şi nu întotdeauna încununată de succes. Dintre medicamente menţionăm inhibitorii de serotonină (alosetron), precum şi tegaserod sau metoclopramidă.

Deşi nici unul dintre aceste medicamente nu vindecă definitiv boala, totuşi produc o ameliorare care se reflectă în îmbunătăţirea calităţii vieţii.