Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
O anomalie a creierului, responsabilă de sindromul morţii subite a sugarului
Sindromul morţii subite a sugarului (SMSS), care afectează copiii cu vârste sub un an, fiind un fenomen pentru care medicii nu au găsit încă o explicaţie exactă, ar putea fi provocat de o anomalie a creierului, respectiv deficitul de serotonină, susţin autorii unui studiu publicat de „The Independent“. Cercetătorii de la Spitalul pentru copii din Boston au descoperit că sugarii care au murit subit în timpul somnului aveau în creier un nivel mai scăzut al neurotransmiţătorului serotoninei şi al enzimei care ajută această substanţă să ajungă în sânge. Mai precis, bebeluşii aveau mai puţini receptori de serotonină în sânge. Anomaliile au fost descoperite în partea inferioară a creierului, în bulbul rahidian. Serotonina şi modul în care este procesată în creier ajută la coordonarea respiraţiei, tensiunii arteriale, sensibilităţii la dioxid de carbon şi temperatură, dar şi a ritmului cardiac. Copiii care suferă din cauza acestor anomalii pot muri subit în timpul somnului pentru că aceste funcţii nu pot fi controlate de sistemul nervos. În cazul în care copilul suferă de un deficit de serotonină sau doarme pe burtă, fiind expus riscului de a inspira aerul pe care-l expirase anterior, sistemul lacunar din bulbul rahidian ar putea să nu poată detecta problema şi „transmite“ copilului să acţioneze. Pentru a se evita SMSS, medicii recomandă culcarea bebeluşului pe spate, utilizarea unor saltele mai dure, evitarea culcării în acelaşi pat a doi copii, precum şi renunţarea la fumat pe timpul sarcinii sau în preajma copilului.