Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
O boală eradicată revine în actualitate
În Marea Britanie și Statele Unite este alertă de poliomielită, o boală considerată de mulți ani eradicată în țările dezvoltate. Denumită și paralizie infantilă, poliomielita a provocat de-a lungul anilor milioane de decese în lume și a lăsat alte milioane de oameni cu sechele grave pe viață. În Europa, această boală este eradicată din 2003, iar în SUA din 2013.
În unele țări ale lumii, care încă se confruntă cu focare de poliomielită, se administrează vaccinul antipolio oral. Deși este considerat sigur pentru prevenție, oferind o imunitate ridicată, vaccinul oral are dezavantajul că în zonele cu o rată mică de vaccinare virusul inactivat are totuși potențialul de a se transmite la persoanele nevaccinate și poate suferi mutații capabile să producă paralizie, notează BBC.
Autoritățile sanitare din Marea Britanie au decis de curând vaccinarea urgentă a copiilor cu vârste între 1 și 9 ani, ca urmare a faptului că probele recoltate din mai multe stații de epurare londoneze au confirmat în nenumărate rânduri prezența virusului poliomielitei în apele reziduale. Potrivit specialiștilor, acest lucru indică posibile cazuri de poliomielită care nu ar fi fost încă diagnosticate.
Și autoritățile sanitare americane au intrat în alertă după ce a fost înregistrat primul caz de poliomielită din Statele Unite după aproape un deceniu în care nu a mai fost semnalată nici o îmbolnăvire cu acest virus. Este vorba despre o persoană de vârstă tânără, nevaccinată antipolio, care s-a prezentat la medic cu simptome de slăbiciune și semne de paralizie. Pacientul nu a călătorit în afara țării nici înainte, nici după ce a fost diagnosticat. Cazul lui a fost înregistrat în statul New York și a fost identificat ca fiind o infecție cu un virus reversant polio Sabin tip 2, ceea ce susține ipoteza că ar fi fost infectat cu un virus derivat din cel folosit la fabricarea vaccinului antipolio oral, care nu se mai administrează în SUA de mai mulți ani, potrivit CNN.
În condițiile în care, la ora actuală, nu există tratament împotriva poliomielitei, vaccinarea este singura soluție de prevenire a apariției bolii, încercându-se astfel să nu se ajungă la o situație mai gravă. Nu înseamnă că deja avem cazuri înregistrate în România, a subliniat dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, într-o intervenție la Digi 24.
În România, până în anul 2008, s-a administrat vaccinul antipolio oral (VPO, vaccin viu atenuat), iar din 2009 a fost înlocuit cu vaccinul polio injectabil (VPI, vaccin inactivat), acesta din urmă având un număr extrem de limitat de contraindicații și efecte secundare reduse, ceea ce îl recomandă ca un vaccin sigur.
Virusul poliomielitic face parte din clasa enterovirusurilor. Ultimul caz de poliomielită înregistrat în România a fost în anul 1992. Transmiterea are loc prin intermediul alimentelor sau al apei contaminate cu materii fecale (în care virusul rezistă timp îndelungat). Se poate transmite și pe cale respiratorie, prin inhalarea aerului contaminat cu secreții nazale și faringiene. Perioada de incubație (timpul de la momentul infectării până la apariția primelor semne de boală) variază între 6 și 20 de zile.
Aproape un sfert din persoanele infectate prezintă simptome asemănătoare gripei, inclusiv durere în gât, febră, oboseală, greață, dureri de cap și dureri de stomac. În 1 din 200 de cazuri apar simptome mai grave, precum amorțeală la nivelul picioarelor, infecții la nivel cerebral sau al măduvei spinării și paralizie, conform datelor publicate de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA.