Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
O nouă terapie contra insuficienţei cardiace cronice
Specialiştii în cardiologie au făcut publice, la sfârşitul săptămânii trecute, rezultatele celui mai mare studiu din ultimul deceniu privind insuficienţa cardiacă SHIFT. Studiul şi-a propus o nouă abordare terapeutică pentru tratamentul insuficienţei cardiace cronice prin Corlentor, un medicament nou care reduce frecvenţa cardiacă şi poate îmbunătăţi rezultatele cardiovasculare, simptomele şi calitatea vieţii atunci când este adăugat la terapia standard, la pacienţii cu această afecţiune şi disfuncţie ventriculară sistolică. Beneficiarii noii terapii sunt pacienţii cu un puls mărit, frecvenţă cardiacă crescută. Prin terapia în discuţie, acesta scade şi astfel se protejează inima. Noua terapie are menirea să îmbunătăţească calitatea vieţii pacientului şi să-i prelungească viaţa. "Prin introducerea acestui medicament se reduce mortalitatea generală prin boli cardiovasculare cu 18% şi se reduce mortalitatea şi spitalizarea pentru insuficienţă cardiacă cronică cu 26%", a declarat prof. dr. Michel Komajda, coordonatorul studiului. "Este o terapie foarte importantă care scade frecvenţa cardiacă şi poate fi utilizată şi la pacienţii cu cardiopatie ischemică şi în angină pectorală", a completat şi prof. dr. Dominic Ionescu, de la Clinica de Cardiologie din Craiova, coordonatorul Studiului SHIFT pentru România. În studiu au fost incluşi 6.505 pacienţi din 667 de centre din 37 de ţări din lume. România a participat cu peste 600 de pacienţi din toate centrele universitare şi spitalele judeţene.