Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate O portocală pe zi ne poate feri de depresie?

O portocală pe zi ne poate feri de depresie?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Data: 06 Martie 2025

Parafrazând, parcă, vechea zicală „Un măr pe zi ține doctorul departe”, concluziile unui studiu realizat pe termen lung de cercetătorii Universității Harvard arată că riscul de depresie este mai mic cu până la 20% la persoanele care mănâncă frecvent portocale.

După cum explică autorii studiului în prezentarea pe care au publicat-o recent în revista de specialitate Microbiome, acest lucru s-ar datora efectelor pe care consumul de citrice îl are asupra microbiomului intestinal, adică asupra bacteriilor prezente în mod natural la nivelul sistemului nostru digestiv. Mai exact, consumul de portocale stimulează înmul­țirea bacteriilor benefice din microbiomul intestinal, inclusiv a bacteriei Faecalibacterium prausnitzii, care influențează la rândul său secreția de dopamină și serotonină din organism, hormonii asociați cu starea de bună dis­poziție.

Studiul cercetătorilor de la Harvard a fost realizat în perioada 2003-2017, pe baza chestionarelor completate de un eșantion de 32 de mii de femei de vârstă mijlocie. După cum a precizat, într-un comunicat de presă, coordonatorul studiului, Raaj Mehta, expert în gastroenterologie, acest efect benefic asupra stării de spirit pare să aibă legătură și cu consumul altor fructe citrice. Includerea acestor tipuri de fructe în alimen­tație poate deveni astfel o alternativă promițătoare pentru prevenirea și gestionarea depresiei, având în vedere și rezultatul multor studii anterioare care asociază dieta mediteraneană - bazată pe consumul de legume, cereale integrale, pește și fructe, inclusiv citricele - cu o scădere de circa 35% a riscului de depresie. (I.N.)