O rugăciune mereu actuală

În urmă cu câteva săptămâni, am descoperit într-un anticariat bucureştean volumul „Medicină şi adevăr“, de R. Ozon şi E. Poenaru, apărut la Editura Medicală în 1976. Am fost frapat de dedicaţia făcută de primul autor domnului Fănuş Neagu, care este numit „una din stele polare a literaturii de azi“ (!), precum şi de existenţa între paginile volumului a două fotografii ale maestrului Fănuş, adâncit „filozofic“ într-o partidă ... de table.

Parcurgând cartea, care are numeroase pagini valoroase, am descoperit un legământ al medicilor, atribuit medicului Maimonide, filosof din secolul al XII-lea, şi expus sub forma unei rugăciuni:

„O, Doamne, umple-mi sufletul de dragoste pentru meşteşug şi toate făpturile. Nu îngădui ca setea de câştig şi goana după slavă să mă înrâurească la practica meşteşugului, căci duşmanii adevărului şi ai dragostei de oameni ar putea lesne să mă amăgească şi să mă îndepărteze de nobila datorie a facerii de bine pentru copiii tăi. Întăreşte-mi inima ca să fie mereu gata să slujească pe sărac şi pe bogat, pe prieteni şi pe duşmani, pe cel bun şi pe cel rău. Fă să nu văd decât omul în cel care suferă. Fie ca mintea să-mi rămână lângă patul bolnavului şi să nu fie abătută de nici un gând străin, pentru ca să ţină seama de tot ceea ce experienţa sau ştiinţa au învăţat-o, căci mare şi sublimă este cercetarea ştiinţifică ce ţinteşte către păstrarea sănătăţii şi a vieţii tuturor făpturilor. Fă ca bolnavii mei să aibă încredere în mine şi în meşteşugul meu. Îndepărtează-i de la patul lor pe şarlatani, pe armata rudelor cu o mie de sfaturi şi pe îngrijitorii atotştiutori, căci ei constituie o liotă primejdioasă, care, din trufie, zădărniceşte cele mai bune intenţii ale meşteşugului şi duce adesea făpturile la moarte. Dacă neştiutorii mă vorbesc de rău şi mă batjocoresc, fă ca dragostea de meşteşug să mă facă de neatins, ca o pavăză, ca să pot stărui întru adevăr, fără a ţine seama de trecerea, de vârsta şi de renumele duşmanilor mei. Dăruieşte-mi, Doamne, îngăduinţă şi răbdare faţă de bolnavii încăpăţânaţi şi grosolani. Fă să fiu cumpătat în toate, dar nesăţios în dragostea mea pentru ştiinţă. Îndepărtează de mine gândul că pot totul. Dă-mi puterea, voinţa şi prilejul să-mi lărgesc cât mai mult cunoştinţele. Pot să descopăr astăzi în fiinţa mea lucruri pe care ieri nu le bănuiam, căci meşteşugul este mare, iar mintea omului pătrunde mereu mai departe“.

După opt veacuri de la compunerea acestui legământ extraordinar, ce ar mai fi de adăugat? Nimic altceva, decât să ni-l reamintim şi să-l respectăm atâta timp cât vom fi slujitori în slujba sănătăţii omului.