Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
O simplă injecţie antihemoragică ar putea salva mii de vieţi
Potrivit unui studiu internaţional publicat în revista medicală "The Lancet", un medicament antihemoragic injectabil ieftin ar putea salva, în fiecare an, vieţile a mii de oameni, victime ale violenţei sau ale accidentelor rutiere. Studiul CRASH-2, realizat pe 20.000 de pacienţi adulţi din 274 de clinici din 40 de ţări, a relevat faptul că administrarea într-o fază timpurie a medicamentului "antifibrinolitic" (anticoagulant) TXA a contribuit la scăderea riscului de deces cu 10%, în comparaţie cu un placebo, şi cu 15% a riscului de deces cauzat de hemoragie. Administrarea medicamentului TXA la puţin timp după producerea traumatismului ar putea preveni până la 100.000 de decese într-un an pe plan mondial. În India, aproximativ 13.000 de vieţi ar putea fi astfel salvate şi aproximativ 12.000 de vieţi în China. Acelaşi tratament ar putea salva vieţile a 2.000 de pacienţi în Statele Unite ale Americii. Costul medicamentului TXA (acid tranexamic), un medicament care nu se mai află sub incidenţa unui brevet, este de aproximativ 4,5 dolari/gram. Medicamentul este utilizat pe scară largă în chirurgie pentru diminuarea pierderilor de sânge în timpul operaţiilor, însă efectul său asupra pacienţilor cu hemoragie severă sau cu risc mare de hemoragie era, până la acest studiu, necunoscut. Pentru persoanele cu vârste cuprinse între cinci şi 45 de ani, traumatismele reprezintă a doua cauză de mortalitate, aceasta fiind depăşită doar de SIDA. În fiecare an, aproape trei milioane de persoane mor, la nivel mondial, din cauza complicaţiilor provocate de traumatisme.