Persoanele care petrec în timpul zilei mai mult de zece ore și jumătate stând pe scaun sau întinse pe canapea au un risc crescut de insuficiență cardiacă, infarct sau accident vascular cerebral chiar dacă în re
O vizită la dispensar
Am avut ocazia, zilele trecute, să stau de vorbă cu o doctoriţă, medic de familie, care practică medicina într-un dispensar de sat de la o margine a judeţului Iaşi. Întrebând-o cum se descurcă cu pacienţii în această perioadă a anului, mi-a relatat următoarele:
Se constată o creştere a numărului de femei care vin la dispensar să solicite "întăritoare şi vitamine", deoarece au văzut la televizor reclame cu aceste produse. Nu acceptă nici în ruptul capului că nu ar avea nevoie de aşa ceva şi ameninţă că dacă nu primesc imediat "răţeta" se duc să se înscrie la celălalt medic din comună. Altele, mai revendicative, cer bilet de trimitere pentru internare la spitalul din orăşelul apropiat. La întrebarea medicului: "De ce vrei să ajungi acolo, pentru nu eşti atât de bolnavă!", răspunsul este: "Ei, doamna doctor, e bine de mers, pentru că acolo îţi fac analize, îţi mai fac câte o injecţie, te duc la o rază şi chiar te fotografiază la inimă şi la ficat". La întrebarea medicului: "Dar crezi că o să te primească dacă nu eşti o urgenţă?", răspunsul a fost aiuritor: "Ştiu pe cineva care cu două milioane te bagă în spital". Suplimentele alimentare fac "ravagii" în mediul rural, din cauza publicităţii excesive care se face la televiziune. Mai nou, de o parte şi de alta a Prutului toţi vor să-şi procure fiole injectabile dintr-un extract de hamsii, care "face bine" în reumatismul articular. Tot ca o influenţă negativă a publicităţii prin televiziune, doctoriţa este asaltată cu întrebări de genul: "Doamna doctor, nu mă consultaţi şi la bioenergie?" Încercând să investigheze condiţiile de trai ale acestor femei foarte grijulii cu sănătatea lor (bărbaţii fiind plecaţi la muncă, în ţară sau străinătate), afli că îşi hrănesc copiii cu mămăligă cu lapte, la care adaugă din belşug pufuleţi şi cipsuri. Aceste "gospodine" au ajuns să cumpere din magazin zacusca şi magiunul, au uitat să prepare brânza de vaci şi cumpără pulpe congelate de găină, aduse din America, deoarece curtea lor este pustie, fără nici un pui. Dacă la toate acestea adăugăm şi faptul că moldovenii de o parte şi de alta a Prutului sunt cotaţi în statisticile oficiale ca cei mai mari consumatori de alcool, ne dăm seama că mai sunt multe de făcut pentru ca să-i aducem pe aceşti săteni la nivelul de cetăţeni europeni. Bolnavul îşi încredinţa, altădată, suferinţele medicului, pe care îl respecta ca pe un mic vraci. Astăzi, medicul este considerat un simplu manipulator, un slujbaş. Bolnavul nu mai vine azi la medic ca să-şi spună suferinţele şi să aştepte vindecarea cu leacurile prescrise. El vine să ceară ecografii, radiografii şi dacă se poate "toate analizele", pentru "ca să ştie ce are". Singurul fapt limitant al acestei tendinţe apare atunci când i se spune că nu toate sunt gratuite şi că trebuie să le plătească. La fel se întâmplă şi cu medicamentele prescrise, ceea ce trezeşte la mulţi pacienţi remarci nostalgice, de tipul: "Da pi vremea lui Ceauşescu nu ni cerea bani pe analize!". Este adevărat că omul de astăzi, sănătos sau bolnav, nu mai vrea să sufere. El nu mai concepe să fie deranjat nici chiar de micile neajunsuri fizice sau psihice ale vieţii cotidiene. Pentru orice mic neajuns el recurge la medicamente. În felul acesta, omul zilelor noastre se dopează, se droghează, înainte chiar de a deveni bolnav. Am cunoscut persoane care mi-au spus că iau zilnic 2-3 tablete de algocalmin, "ca să nu le doară capul". Deoarece medicamentul menţionat s-a dovedit a fi în unele cazuri dăunător, organismele europene au recomandat reducerea drastică a utilizării lui şi chiar renunţarea la el. Aceasta a stârnit panică printre români, care s-au înghesuit să-şi facă provizii, deşi în farmacii se pot procura, cu uşurinţă şi fără reţetă, medicamente mai sigure şi la fel de utile pentru calmarea durerilor.