Obezitatea: între realitate şi speranţă

În ultimele două decenii, obezitatea a devenit o importantă problemă de sănătate publică. Se estimează că în prezent există aproximativ 500 milioane de indivizi obezi în lume. După datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), până în anul 2015 această cifră va creşte la peste 700 milioane, la care se vor adăuga 2,3 miliarde de supraponderali. După cum se vede, avem de a face cu o adevărată epidemie.

Obezitatea se apreciază printr-un "indice de masă corporală" (IMC), care rezultă din raportul dintre greutatea în kg şi pătratul taliei în metri. Când acest indice este cuprins între 30-35 se consideră obezitate moderată, dar între 45-50 vorbim deja de obezitate severă. Un studiu efectuat de Universitatea Oxford pe un milion de persoane din toată lumea a arătat că în cazul obezităţii moderate durata de viaţă se reduce cu trei ani, iar în cazul obezităţii severe se reduce în medie cu 10 ani.

După cum se ştie, împotriva obezităţii s-au elaborat numeroase regimuri alimentare şi multe categorii de medicamente. În afara faptului că acestea i-au îmbogăţit pe autori şi pe producători, rezultatele asupra pacienţilor au fost modeste, tranzitorii şi uneori chiar periculoase.

Profesorul Froguel, directorul Laboratorului de Maladii Metabolice din Lille, consideră că, actualmente, nu există decât un singur tratament eficient al obezităţii: tratamentul chirurgical. Chirurgia obezităţii, numită şi chirurgie "bariatrică", constă în reducerea volumului stomacului prin plasarea unui inel gastric sau prin scurtcircuitarea tubului digestiv, în aşa fel încât o parte importantă a intestinului subţire (zona de absorbţie a elementelor nutritive) să fie exclusă (aşa-numitul "bypass").

Numărul acestor intervenţii a crescut progresiv. Astfel, în 1998 s-au practicat 40.000 de operaţii în întreaga lume, cifră care a crescut la 345.000 în 2008. Statisticile suedeze arată, după studiul a 4.000 de adulţi obezi operaţi, o pierdere în greutate durabilă (între 14-25% după 10 ani) şi, mai ales, o reducere semnificativă a mortalităţii. Din păcate aceste operaţii sunt indicate numai în cazurile de obezitate importantă. Ţinând seama de acest fapt, s-au elaborat noi strategii de luptă împotriva obezităţii, strategii pe care vi le prezentăm succint:

- a fost imaginat un dispozitiv asemănător cu stimulatorul cardiac, care trimite impulsuri asupra nervului vag. Nervul vag face legătura între intestin şi creier, transmiţând senzaţia de foame. Prin impulsurile electrice transmise de dispozitiv este blocată senzaţia de foame. Dispozitivul a fost aplicat în SUA, la 35 de indivizi obezi, cu rezultate semnificative după 18 luni. Va fi necesar un studiu mult mai larg pentru a se confirma eficacitatea metodei pe termen lung;

- o altă direcţie de acţiune constă în administrarea unor substanţe naturale secretate în mod normal de intestin, care au rolul de a activa centrul saţietăţii din creier. Aceste substanţe sunt denumite prescurtat PYY şi GLP1 şi sunt administrate sub formă de injecţie subcutanată sau spray nazal. Cercetările clinice efectuate până acum arată, însă, o eficacitate modestă;

- flora bacteriană intestinală este o altă ţintă în tratamentul obezităţii. Se preconizează să se acţioneze asupra acestei flore pentru a se împiedica absorbţia principiilor alimentare şi, ca urmare, creşterea în greutate;

- se cunoaşte de la animalele care hibernează că există un ţesut adipos brun care arde grăsimile ţesutului adipos alb. De aici a apărut ideea de a reactiva ţesutul brun la obezi pentru ca acesta să ardă grăsimile, în loc să le depoziteze. Acest lucru se poate realiza prin inginerie genetică;

- din anul 2005, se desfăşoară un program european numit Diogenes, care cercetează corelaţia dintre profilul genetic şi modul de alimentaţie. Se speră că, în viitor, după o analiză a sângelui se va putea stabili în funcţie de profilul genic al individului tipul de alimentaţie care să împiedice apariţia obezităţii. Pentru început s-a căutat o moleculă capabilă să blocheze un ferment implicat în absorbţia alimentelor. Acest ferment este enteropeptidaza, iar cercetările sunt în fază de experiment pe animal.

În concluzie, dacă se ţine seama de eşecul medicamentelor antiobezitate actuale, preocupările de mai sus apar pe deplin justificate.