Opiul, o istorie de 7.000 de ani

Aproape toate drogurile cunoscute astăzi au devenit nocive pentru om abia după o perioadă oarecare de serviciu în slujba lui. Uneori, aceasta a durat milenii, ca în cazul opiului.

Macul (Papaver somniferum) este menţionat pentru prima oara în limba sumeriană, la populaţiile care trăiau pe platourile Mesopotamiei cu 5.000-6.000 de ani înainte de Hristos. A fost introdus apoi în China, în urmă cu aproximativ 3000 de ani şi mai târziu în India, de către mahomedani. Şi în scrierile din Grecia antică (inclusiv Homer) există mărturisiri despre efectele sale euforizante.

În mod obişnuit, ca medicament, opiul a fost utilizat pentru combaterea durerii şi diareei.

Dintre numeroasele substanţe care se găsesc în sucul lăptos recoltat din capsulele de mac şi care constituie, după solidificare, opiul brut, cea mai importantă este morfina, urmată de codeină, papaverină şi altele. Efectul euforic al morfinei poate apărea după consumul de opiu prin înghiţire sau prin inhalare.

De fapt, primii fumători de opiu au fost chinezii şi unele statistici de la începutul secolului al XIX-lea relatau despre aproximativ 15 milioane de fumători în China.

Este de menţionat faptul ca macul sălbatic (Papaver setigerum) face parte dintr-o familie cu 28 de genuri şi peste 250 de specii printre care şi floarea roşie, care creşte frecvent pe câmpurile de grâu.

Doar varietatea Papaver somiferum este singura care produce opiu în cantităţi semnificative. Parte din substanţele active din opiu se regăsesc şi în seminţe. În medie un hectar de plantă dă o recoltă între 8-15 kg de opiu.

Opiul este compactat în calupuri (turte de opiu), după care este purificat, obţinându-se o pastă curată de culoare maronie. În locurile unde cultivarea are loc legal, în scopuri medicinale, morfina şi ceilalţi alcaloizi sunt extraşi din capsula uscată a plantei prin mijloace mecanizate.

Ce efecte dă planta

Printre efectele acute ale opiului se numără euforia, somnolenţa ameţeala, greaţa, constipaţia, inhibarea reflexului de tuse, piederea poftei de mâncare, scăderea frecvenţei şi amplitudinii respiraţiei, retenţia de urină, scăderea secreţiei hormonilor sexuali.

Efectele cronice implică pierderea puternică a apetitului (cu toate consecinţele care decurg din aceasta), fertilitate redusă, tulburări de memorie şi de raţionament.

Ca urmare a acestui fapt, un cercetător din domeniu, H. Kaland, arată că utilizarea opiului „implică riscuri substanţiale de creare a adicţiei şi de apariţie a unor efecte dăunătoare asupra sănătăţii şi funcţionării în societate. Se pare că este de trei ori mai probabil ca opiul să producă asemenea consecinţe decât alcoolul sau canabisul, dar o face întrucâtva mai lent decât heroina şi cocaina“.

În secolul XIX era mai folosit decât aspirina astăzi

Este interesant de menţionat că în secolul al XIX-lea opiul era folosit în Marea Britanie, Europa Occidentală şi America la fel de mult ca paracetamolul sau aspirina în zilele noastre. Există date care arată că o anumită zonă din estul Angliei avea spre sfârşitul secolului XIX un consum de opiu atât de mare pe cap de locuitor, încât fiecare dintre nenumăraţii farmacişti vindea mai mult de 100 kg pe an.

Opiul ajunsese să fie considerat un medicament universal, fie că era preparat sub formă de tinctură, pudră, elixir sau sirop. Ultima formă era folosită foarte frecvent pentru a trata diversele tulburări ale copiilor. La adulţi, în perioada respectivă (1870), opiul era disponibil pe o scară mai largă decât era tutunul în 1970.

Încă se mai practică traficul de opiu

Acest consum exagerat a condus la cifre ridicate de mortalitate, atât la copii, cât şi la adulţi, şi a contribuit la impunerea primului cadrul legislativ de control parţial al consumului de opiu (1868). Efectul legii a fost minor, consumul continuând până la începutul secolului XX, când măsurile legislative internaţionale au încercat să limiteze acest flagel. În urmă cu aproape o sută de ani (1909), a avut loc prima întrunire a Comisiei Internaţionale a Opiului la Shanhai, urmată apoi de numeroase alte conferinţe care au dus la legislaţii şi formule de cooperare internaţională, care stau la baza celor în uz şi astăzi. Din păcate, traficul de opiu nu a fost anihilat total, în buletinele de ştiri vorbindu-se frecvent de capturi importante de opiu la graniţe. După cât se vede, povestea opiului continuă.