Opțiuni pentru pacienții cu epilepsie rezistentă la tratament

Numărul românilor care suferă de epilepsie este estimat la aproape o jumătate de milion, iar circa o treime dintre aceștia au o formă a bolii rezistentă la tratament. Și în cazul lor există, însă, posibilitatea unor scheme alternative de tratament care să dea rezultate. Decizia terapeutică se bazează pe interacţiunea dintre medic şi pacient. 

Pentru stabilirea unui tratament sunt analizați mai mulți factori: forma de epilepsie, spectrul efectelor medicamentului care urmează să fie prescris, efectele adverse și comorbiditățile pacientului. Tratamentul antiepileptic poate fi redus și întrerupt în funcție de fiecare caz în parte după o anumită perioadă în care pacientul nu a mai prezentat crize, însă există și factori care pot anticipa recurența crizelor după întreruperea unui tratament, susţin specialiştii.

În ultimele decenii au fost aprobate mai mult de 20 de terapii medicamentoase antiepileptice care au ca principale beneficii reducerea efectelor adverse asupra funcției hepatice și capacitatea de a acționa la nivelul celulelor neuronale. Cel mai important avans în acest sens poate fi considerată aprobarea de către autoritatea americană de reglementare în domeniul medicamentelor (FDA) a unui compus care înregistrează o eficacitate remarcabilă ca terapie adițională, ratele acestuia de reducere a crizelor fiind mai mari decât cele înregistrate de oricare alt medicament antiepileptic din ultimii 30 de ani. Acest lucru susține utilizarea compusului respectiv ca medicație suplimentară la pacienții cu epilepsie rezistentă la tratament, arată cercetătorii americani.

Atunci când un pacient nu obţine un control al crizelor prin două medicamente antiepileptice în doze corespunzătoare, el trebuie îndrumat spre „Subprogramul de diagnostic şi tratament al epilepsiei rezistente la tratamentul medicamentos” al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precizează dr. Sandra Munteanu, medic specialist neurologie cu supraspecializare în epilepsie. Într-un comunicat dat publicității cu prilejul Zilei mondiale a epilepsiei, marcată anul acesta în 12 februarie, medicul a precizat că în astfel de situații se face o evaluare pre-chirurgicală pentru a se explora, de la caz la caz, oportunitatea alternativei de implantare a unui stimulator al nervului vag. 

Este important de știut, de asemenea, că o serie de mituri despre epilepsie, răspândite de-a lungul timpului în credința populară, sunt false și au generat fie o gestionare nepotrivită a crizelor, fie stigmatizarea pacienților cu epilepsie, care preferă în multe cazuri să-și ascundă problemele.

Crizele epileptice nu înseamnă întotdeauna convulsii sau pierderea stării de conștiență, cum greșit se crede. Există mai multe forme de crize epileptice, dintre care unele nu implică mișcări involuntare, în timp ce altele se manifestă prin­tr-un blocaj sau alterarea contactului cu mediul înconjurător. 

Un alt mit care există cu privire la pacienții diagnosticați cu epilepsie este că nu ar putea duce o viață normală. Această stigmatizare îi determină de multe ori să se autoizoleze, renunțând la relațiile sociale și să mai lucreze. În realitate, există mulți pacienți epileptici care pot duce o viață normală și chiar pot face față unor locuri de muncă solicitante.

O altă convingere falsă, larg răspândită, este că luminile intermitente sau anumite tipuri de lumini le-ar declanșa crize tuturor pacien­ților epileptici. În realitate, crizele fotosensibile apar doar la o mică parte din formele de epilepsie, majoritatea pacienților nefiind influ­ențați de stimulii vizuali.

Pentru toate categoriile de paci­enți cu epilepsie, comunicarea deschisă cu alte persoane ajută la demontarea acestor mituri false și la o interacțiune socială optimă, iar terapia psihologică îi poate ajuta să găsească soluțiile cele mai bune pentru a face față provocărilor cu care se pot confrunta din cauza pre­judecăților nejustificate care încă există la nivelul socie­tății. (I. N.)