Cercetările din ultimii 20 de ani au aprofundat mult procesul inflamator, legătura acestuia cu bolile cronice și modul în care poate fi influențat de alimentație. Pe scurt, inflamația este răspunsul de
Orbirea cauzată de îmbătrânire ar putea fi tratată
Cercetătorii americani au pus la punct o tehnică ce permite stimularea enzimei DICER-1, cea care este legată de atrofierea retinei, iar primele teste de laborator au fost concludente, urmând acum să se treacă la testele clinice pe pacienţi voluntari. Degenerescenţa maculară legată de îmbătrânire (DMLA) este o maladie ce încă nu poate fi vindecată, însă descoperirea unei enzime ce îndeplineşte un rol important în instalarea orbirii la vârste înaintate poate deschide calea spre un tratament. Degenerescenţa maculară legată de vârsta înaintată provoacă orbirea pacienţilor prin slăbirea progresivă a vederii centrale. O pată invadează puţin câte puţin câmpul vedereii centrale până la pierderea acesteia. Aceasta este principala cauză a cecităţii în ţările dezvoltate.



.jpg)