Pandemia: Ce au făcut organismele internaționale

Mai devreme sau mai târziu, majoritatea statelor lumii s-au poziționat similar față de pandemia de COVID-19, au luat cam aceleași măsuri, au susținut oficial aceleași teorii. Unele, precum Suedia, au riscat mai mult, aplicând puține restricții, mizând pe gradul de conștiință al cetățenilor, dar și pe imunizarea naturală. Altele au fost foarte stricte de la început, neezitând să suspende temporar drepturi și libertăți fundamentale. N-au lipsit nici cele care au trecut de la prima la a doua atitudine. Trăim însă într-o lume dominată de globalizare, așa încât e normal să ne întrebăm cum au acționat organismele internaționale.

Cea mai importantă, în acest context, este Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cu sediul central la Geneva, înființată la 7 aprilie 1948, având în prezent 193 de state membre, reprezentanțe în 147 de țări și 6 birouri regionale. Bugetul pentru anul 2009 a fost de aproape 5 miliarde de dolari americani.

Din păcate, OMS a oscilat destul de mult și nu a oferit siguranța care ar fi fost atât de necesară într-o perioadă foarte dificilă pentru întreaga planetă. În 14 ianuarie, OMS anunța: „Investigațiile preliminare întreprinse de autoritățile chineze nu au descoperit nici o dovadă clară a transmisiei de la om la om a noului coronavirus identificat în Wuhan”. Anunțul era cu atât mai ciudat, cu cât chiar guvernul chinez sublinia: „Posibilitatea unei transmisii limitate de la om la om nu poate fi exclusă”. Ulterior, șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, avertiza că virusul este de zece ori mai mortal decât gripa porcină din 2009 și organizația recomanda tuturor statelor măsurile severe pe care le știm bine, criticând țările care nu prea le adoptau, precum Suedia, pentru ca, în 30 aprilie, Michael Ryan, director în OMS, să declare: „Cred că dacă vrem să ajungem la o nouă normalitate, Suedia reprezintă un model, dacă vrem să ne întoarcem înapoi la o societate în care să nu avem izolare”.

După ce se afirmase că un al doilea val al pandemiei, în toamnă, este inevitabil, Maria Neira, directoare la OMS, a declarat la sfârșitul lui mai că modelele cu care se ­lucrează elimină „tot mai mult” posibilitatea producerii unui al doilea val important de ­coronavirus.

În fine, după ce OMS a oprit folosirea hidroxiclorochinei în tratamentul bolii, în 4 iunie a anunţat că aceasta poate fi reluată.

Faptul că, potrivit unei înregistrări recent publicate, China ar fi ascuns față de OMS informații importante în primele zile ale crizei pare o scuză subțire pentru felul în care organizația a acționat în tot acest timp.

Consecință: preşedintele SUA, Donald Trump, a acuzat organizaţia că este o „marionetă a Chinei”, că „ne-a dat foarte multe sfaturi foarte proaste, sfaturi teribile” şi că „a greşit atât de mult şi întotdeauna de partea Chinei”. Drept urmare, SUA a suspendat ­finanţarea pentru OMS, în aşteptarea unei anchete a felului în care organismul internaţional a gestionat pandemia de COVID-19.

„O adevărată rușine”

Fondată la 24 octombrie 1945, având 193 de state membre și un buget anual de circa 3 miliarde de dolari, Organizația Națiunilor Unite (ONU/UN) este unul dintre cele mai importante câștiguri postbelice, un fel de asociație de locatari a întregului Pământ.

N-avem nevoie să căutăm prea mult ca să vedem ce rol a jucat în timpul crizei generate de COVID-19. A spus-o tranșant preşedintele în exerciţiu pentru luna mai al Consiliului de Securitate al ONU, ambasadorul Estoniei, Sven Jürgenson, care considera „o rușine” inacțiunea acestuia în fața extinderii pandemiei. Întrebat despre posibilitatea votării unei rezoluţii propuse de Tunisia şi Franţa încă din martie, el a spus că ar fi preferat să fie adoptată „încă de acum trei săptămâni. (...) Este o adevărată ruşine că nu am fost capabili să ne exercităm responsabilitatea”. Proiectul de rezoluţie viza întărirea cooperării internaţionale în lupta împotriva pandemiei şi susținea un apel al secretarului general al ONU, Antonio Guterres, privind ostilităţile în circa 20 de ţări aflate în conflict, cu scopul de a înlesni lupta împotriva COVID-19. La rândul său, Guterres a afirmat că lipsa de coordonare planetară a luptei împotriva pandemiei a fost un factor agravant al situației. Dar nici ONU nu a strălucit prin vizibilitate şi iniţiative.

Să menționăm, cu plus, că, în 9 aprilie, ­Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a criticat „puterile nelimitate” adoptate de unele state: „O situaţie de urgenţă nu este un cec în alb pentru a ignora obligaţiile în materie de drepturile omului. (...) Măsurile trebuie să fie necesare şi proporţionate”, a insistat ea, declarându-se „profund preocupată de adoptarea în unele ţări de puteri de urgenţă nelimitate”.

Europa, la înălțime

Uniunea Europeană (UE) are 27 de state membre, 500 de milioane de locuitori și un buget anual de circa 130 de miliarde de euro. Lista măsurilor luate de UE pentru combaterea pandemiei este impresionantă, ar depăși cu mult spațiul acestui articol și debutează în 9 ianuarie! Numai în aprilie, Comisia Europeană a aprobat 127 de măsuri de ajutor de stat pentru a sprijini întreprinderile și pentru a proteja mijloacele de subzistență în întreaga Europă. În plus: mari alocări și strângeri de fonduri, un pod aerian umanitar, sprijinirea cercetării, repatrierea a peste 500.000 de cetățeni etc. Nu înseamnă însă că au lipsit problemele. Ajutorul reciproc dintre state și măsurile coordonate au fost modeste, iar închiderea granițelor și stoparea unor exporturi au provocat tensiuni (inclusiv între Italia și România).

Conflictul deja bine cunoscut dintre UE și SUA s-a acutizat prin decizia acestora din urmă de a părăsi OMS. „Cooperarea și solidaritatea mondială prin intermediul eforturilor multilaterale sunt singurele mijloace eficiente și viabile de a câștiga această bătălie cu care se confruntă lumea”, au declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și șeful diplomației UE, Josep Borrell, într-un apel adresat Washingtonului.

În joc, soarta a 95% dintre firme

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) are 148 de membri și un buget anual de circa 200 de milioane de dolari. Directorul general, Roberto Azevêdo, a anunţat, în 14 mai, că va demisiona în august din cauză că nu a reuşit să impună, prin mecanismele organizaţiei, un cadru comercial de natură să aducă prosperitate pentru toţi, în contextul pandemiei.

OMC a publicat la începutul lui iunie un raport privind efectul pandemiei asupra întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), concluzionând că întreruperea lanțurilor de aprovizionare poate avea un impact grav asupra acestora. Raportul inventariază măsurile luate de (doar) 44 de guverne, până la sfârșitul lui aprilie, pentru ca acest lucru să nu se întâmple.

IMM-urile reprezintă 95% din firmele din lume și asigură 60% din locurile de muncă. Ele se loveau oricum de multe probleme, iar „lockdown”-ul consecutiv pandemiei le-a pus capac. OMC le poate ajuta în mai multe feluri, începând cu transparența informațiilor comerciale, schimbul de bune practici și promovarea piețelor de achiziții corecte și deschise tuturor, și sfârșind cu încurajarea comerțului on-line, inclusiv dezvoltarea regulilor acestuia.