Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Păpădia, cel mai preţios detoxifiant al primăverii
Aceste rânduri pot constitui o pledoarie în susţinerea şi valorificarea superioară a unei plante considerate o buruiană, adesea călcată şi strivită. În toate organele acestei plante se ascund adevărate comori de sănătate, fiind apreciată ca un elixir în vindecarea unei game largi de afecţiuni.
Denumirea ştiinţifică a păpădiei este Taraxacum officinale, care derivă de la cuvintele grec. taraxis - nelinişte şi akeomai - a vindeca, cu referinţă la proprietăţile vindecătoare asupra crampelor stomacale. În scopuri alimentare şi medicale se recoltează toate organele plantei (frunze, tije, rădăcini), cea mai indicată fiind recoltarea părţii aeriene (herba) împreună cu rădăcina.
Frunzele bazale se adună primăvara devreme, pentru a fi consumate proaspete, în salate. Tulpinile (tije) se adună fără floare, din aprilie până în septembrie, pentru a fi mâncate, câte 8-12 în fiecare zi. Rizomii şi rădăcinile se recoltează în lunile iulie-octombrie, când au un conţinut maxim de taraxacină (principiu amar) şi de inulină. Uscarea se face la soare sau artificial la 40 0C-50 0C.
Frunzele tinere se pot confunda cu cele de cicoare sau de susai; frunzele de păpădie sunt glabre, iar celelalte prezintă nişte perişori moi sau mai rigizi. Toate organele plantei au un complex de substanţe care explică multiplele proprietăţi terapeutice. În rădăcini şi rizomi predomină taraxacina, un principiu amar asemănător cu lactucopirina din salata verde.
Funcţia principală, depurativă şi detoxifiantă a sângelui şi ficatului, asigură un tonus general al organismului. La nivelul sângelui acţionează şi ca hipoglicemiant şi hipocolesterolemiant. În afecţiunile digestive are proprietăţi coleretice şi colagoge (favorizând evacuarea bilei), astringente, hipoacidifiante, alcalinizante, laxative stomahice, antiputride, stimulente ale secreţiei pancreatice, decongestive, antibiotice, mineralizante, aperitive şi tonic amare.
În funcţiile cardiace are efecte venotonice, antidiabetice, antiplachetare şi depurative sanguin. La nivelul rinichilor are acţiuni diuretice şi dizolvante pentru calculi renali, tonifiante pentru piele.
Alte proprietăţi ale păpădiei, bine cunoscute în terapeutica medicală, sunt: antitumorale, antiinflamatoare, anticanceroase, antireumatice, sedative, tonifiant al pielii. Rizomii de păpădie au proprietăţi puternic depurative, eliminând toxinele de origine infecţioasă din ficat şi bilă, dar şi pe cele provenite din alimente poluate.
Păpădia acţionează în:
- afecţiuni stomahice, gastrite hiperacide, protejează ficatul prin descongestionare, hepatită cronică, malarie, insuficienţă hepatică, ciroză, măreşte secreţia biliară prin dublarea cantităţii de bilă produsă de ficat, combate icterul cataral, elimină calculii biliari (cură de câteva luni), dischinezie biliară, colecistită, constipaţie, fermentaţie intestinală, avitaminoze, anorexie la convalescenţi şi copii anemici, intoxicaţii, hemoroizi;
- afecţiuni cardiovasculare, insuficienţă cardiacă cu edeme, tulburări circulatorii, ateroscleroză, hipertensiune arterială;
- afecţiuni renale, calculoză renală, sporeşte cantitatea de urină cu eliminarea excesului de apă şi a toxinelor din corp, uşurează activitatea rinichilor;
- reumatism, artroze şi gută;
- dezechilibru hormonal, combate obezitatea şi celulita datorată bolilor endocrine, reduce inflamaţia ganglionilor;
- combate diabetul cu reducerea colesterolului şi glicemiei;
- combate anemia la copii şi convalescenţi, astenia, oboseala;
- combate afecţiunile dermatice (varice, ulcer varicos, acnee, eczeme, furunculoză, pecingine, pistrui, pete roşii pe obraz - cuperoză, ten iritat);
- infecţii ale ochilor, cataractă, conjunctivită;
- previne îmbătrânirea prematură.
Forme de utilizare
- infuzie din două linguriţe plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se infuzează 10 15 minute, se strecoară şi se beau zilnic două trei ceaiuri puţin amărui, după mesele principale, având efecte în purificarea sângelui, icter, colecistite, dischinezie biliară, normalizarea circulaţiei sângelui, ateroscleroză, reumatism, gută, afecţiuni cronice ale aparatului urinar, vindecarea varicelor şi ulcerelor varicoase şi eliminarea toxinelor din organism.
- decoct din 30-50 g rădăcini şi frunze proaspete puse într-un litru de apă rece; se lasă la macerat peste noapte, iar în dimineaţa următoare se fierbe timp de 10 minute, se infuzează patru ore, se strecoară şi se beau două ceaiuri îndulcite cu miere pe zi, una cu 30 minute înainte de micul dejun şi alta la o oră după micul dejun, având efecte în bolile de rinichi, insuficienţă hepatică, tulburări digestive, dispepsii, icter cataral şi hemoragii interne.
- decoct din amestecul de 40 g herba uscată de păpădie, 20 g frunze de mesteacăn, 15 g flori de soc, 25 g scoarţă de cruşin sau herba de volbură din care se ia o linguriţă cu 250 ml apă rece; se fierbe 5-10 minute, se infuzează acoperit 15 minute, se strecoară şi se beau zilnic două, trei ceaiuri călduţe şi neîndulcite între mesele principale, într-o cură de peste o lună, având efecte în combaterea obezităţii şi celulitei.
- suc din rădăcini proaspete şi frunze, preparat în lunile august-septembrie, prin adaos de glicerină (o lingură), apă şi alcool de 90°; se ia câte o lingură, de trei ori pe zi, timp de 3-6 săptămâni, fiind indicat în obezitate, reumatism, litiază, stimulent al funcţiilor hepatice şi renale, elimină calculii biliari şi intervine în stări de oboseală, astenie nervoasă, revigorarea tenului şi în boli circulatorii. Datorită proprietăţilor depurative, scade colesterolul din sânge. Este un bun aperitiv, tonic şi reconfortant.
- suc din flori de păpădie (90 ml) în amestec cu 270 ml suc de morcov sau 120 ml suc din salată de grădină cu efect în bronşite. Dacă se amestecă cu suc de morcov (300 ml) şi suc de spanac (90 ml) este indicat în boli de ficat, iar în amestec cu suc de morcov şi suc de gulii (60 ml) se recomandă contra pojarului, scarlatinei şi difteriei.
- vin de păpădie dintr-un kilogram de flori, care se fierb în patru litri de apă timp de 10 minute; se lasă să macereze 20 ore, se strecoară şi se adaugă 500 g zahăr; după răcire se pune drojdie de vin pentru fermentaţie.
- tinctură de păpădie din 100 g rădăcini proaspete în 18 ml alcool 90°, 15 ml glicerină şi 17 ml apă; după macerare timp de şapte zile se strecoară şi se iau câte 15-20 picături, de două, trei ori pe zi, într-o cură de patru săptămâni, având rol de drenaj al aparatului renal şi al vezicii biliare.
- pulbere din rădăcini şi frunze, uscate şi măcinate fin, din care se iau câte 5 g pe zi, în trei reprize; se ţin sub limbă timp de 7-10 minute după care se înghit cu miere.
- rădăcinile crude, spălate şi curăţate, mestecate în gură, au efecte în purificarea sângelui, îmbunătăţirea digestiei şi accelerarea diurezei, cu eliminarea toxinelor nocive din organism.
- decoct din două linguri herba, uscată şi mărunţită, la 200 ml apă rece; se fierbe 30 minute, se strecoară şi se aplică sub formă de comprese sau loţiuni pe tenul şi gâtul iritat, pătat sau înroşit.
Datorită calităţilor terapeutice de excepţie, aceste plante sunt de o importanţă deosebită pentru menţinerea unui organism sănătos, tânăr şi viguros, în care funcţiile fiziologice ale principalelor organe (ficat, rinichi, inimă) se desfăşoară la plafoane optime, ca urmare a unei purificări severe a sângelui.