Păpădia, „doctorul“ primăverii

Aceste rânduri pot constitui o pledoarie în susţinerea şi valorificarea superioară a unei plante considerate o buruiană, deşi este de o valoare imensă în fitoterapie. În toate organele acestei plante se ascund adevărate comori de sănătate, fiind apreciată ca un elixir în vindecarea unei game largi de afecţiuni. Florile mari de culoare galben-intens inundă în fiecare primăvară pajiştile, îndemnând la pribegie şi la desfătare sub soarele călduţ. Nu întâmplător păpădia este considerată un „simbol al soarelui şi al cochetăriei“.

Smocul de frunze fragede, cu forme de lance, aranjate ca o rozetă compactă, ca spiţele de la roată, anunţă că, în scurt timp, vor face loc să apară tulpinile florifere, ca nişte tije, crescute aproape simultan dintr-un rizom cărnos, prelungit în sol cu o rădăcină pivotantă, lungă de 12-20 cm. Un caracter interesant îl prezintă înclinaţia frunzelor spre rădăcină, fiecare frunză având un „uluc“ care uşurează scurgerea picăturilor de ploaie şi de rouă spre rădăcini. Acest caracter morfologic explică capacitatea plantei de a rămâne viabilă chiar în perioadele mai uscate.

Denumirea ştiinţifică a păpădiei este Taraxacum officinale, care derivă de la cuvintele grec taraxis - nelinişte şi akeomai - a vindeca, cu referinţă la proprietăţile vindecătoare asupra crampelor stomacale.

Ca denumiri populare poate fi menţionată cea din limba franceză „piss en lit“- pipi în pat şi din limba engleză „wet the bed“ - cu aceeaşi semnificaţie, făcând aluzie la proprietatea de combatere a enurezisului la copii. În vocabularul popular român i se mai spune „papă lungă“ şi „părăsita găinilor“.

Păpădia, exploatată abuziv de nemţi, pentru latexul din tulpină

Păpădia este originară din Europa şi Asia de Vest, cuprinzând un număr nedefinit de specii (peste 100 după specialiştii suedezi). Pe plan mondial, păpădia este foarte răspândită în flora spontană din emisfera nordică, fiind mai răspândită în Bulgaria, România, ţările din fosta Iugoslavie, Ungaria şi Polonia. Există şi culturi întinse în Germania şi Franţa, pentru consumul alimentar şi pentru scopuri medicinale.

De reţinut că în timpul celui de al II-lea Război Mondial, nemţii au ocupat Polonia şi au sechestrat toate pajiştile naturale cu păpădie, pentru a folosi latexul tulpinilor în vederea obţinerii cauciucului. În Anglia, planta este pe cale de dispariţie din aceeaşi cauză, dar, recent, a luat fiinţă o asociaţie neguvernamentală, „Dandelion“, care militează pentru înfiinţarea de noi culturi intensive.

În ţara noastră, Dumnezeu a presurat frumoasa păpădie pe toate pajiştile, prin fâneţe, marginea drumurilor, curţi, locuri însorite şi semiumbrite, de la câmpie până în etajul subalpin. Se găseşte din abundenţă în culturile de lucernă.

Toate organele plantei au utilizare medicală

În scopuri alimentare şi medicale, se recoltează toate organele plantei (frunze, tije, rădăcini), cea mai indicată fiind recoltarea părţii aeriene (herba), împreună cu rădăcina.

Frunzele bazale se adună primăvara devreme, pentru a fi consumate proaspete, în salate. Tulpinile (tije) se adună fără floare, din aprilie până în septembrie, pentru a fi mâncate, câte 8-12 în fiecare zi. Rizomii şi rădăcinile se recoltează în lunile iulie-octombrie, când au un conţinut maxim de taraxacină (principiu amar). Uscarea se face la soare sau artificial la 40-500C.

Toate organele plantei au un complex de substanţe care explică multiplele proprietăţi terapeutice. În rădăcini şi rizomi predomină taraxacina, un principiu amar, asemănător cu lactucopirina din salata verde. Mai există alcooli triterpenici, carotenoizi, flavonoizi, coline, substanţe proteice, aminoacizi, gliceridele acizilor graşi (palmitic, oleic, linoleic), levuloză, fructoză, mucilagii, vitamine (A, B, C, D), substanţe minerale cu potasiu, calciu, fier, fosfor. În organele aeriene (frunze, tulpini florifere) se păstrează nivelul ridicat de taraxacină şi creşte conţinutul de caroten, xantofilă, flavoxantine, glucoză, acizi organici (tartric, cafeic), ulei eteric, săruri de fier (cu 50% mai mult decât în frunzele de spanac), precum şi substanţe antibiotice naturale.

Proprietăţile terapeutice

Au fost semnalate încă din secolul al XVI-lea, de către botanistul Hieronymus Bock, care sublinia calităţile diuretice ale păpădiei. Ulterior au fost evidenţiate numeroase alte calităţi vindecătoare.

Funcţia principală depurativă şi detoxifiantă a sângelui şi ficatului asigură un tonus general al organismului. La nivelul sângelui acţionează şi ca hipoglicemiant şi hipocolesterolemiant. În afecţiunile digestive are proprietăţi coleretice şi colagoge (favorizând evacuarea bilei), astringente, hipoacidifiante, alcalinizante, laxative, stomahice, antiputride, stimulente ale secreţiei pancreatice, decongestive, antibiotice, mineralizante, aperitive şi tonic amare. În funcţiile cardiace are efecte venotonice, antidiabetice, antiplachetare şi depurative sanguin. La nivelul rinichilor are acţiuni diuretice şi dizolvante pentru calculi renali, tonifiante pentru piele.

Alte proprietăţi ale păpădiei, cunoscute în terapeutica medicală, sunt: antitumorale, antiinflamatoare, anticanceroase, antireumatice, sedative, tonifiant al pielii. Rizomii de păpădie au proprietăţi puternic depurative, eliminând toxinele de origine infecţioasă din ficat şi bilă, dar şi cele provenite din alimente poluate.

În ce boli este recomandat tratamentul cu păpădie

Păpădia este o plantă cu calităţi terapeutice de excepţie şi ar trebui să nu lipsească din terapia de primăvară a fiecărei persoane. Iată în ce boli este recomandată:

- afecţiuni stomahice, gastrite hiperacide, protejează ficatul prin decongestionare, hepatită cronică, malarie, insuficienţă hepatică, ciroză, măreşte secreţia biliară prin dublarea cantităţii de bilă produsă de ficat, combate icterul cataral, elimină calculii biliari (cură de câteva luni), dischinezie biliară, colecistită, constipaţie, fermentaţie intestinală, avitaminoze, anorexie la convalescenţi şi copii anemici, intoxicaţii, hemoroizi;

- afecţiuni cardiovasculare, insuficienţă cardiacă cu edeme, tulburări circulatorii, ateroscleroză, hipertensiune arterială;

- combate cancerul şi nodulii la sân, prin protecţia contra radicalilor liberi;

- afecţiuni renale, calculoză renală, sporeşte cantitatea de urină cu eliminarea excesului de apă şi a toxinelor din corp, uşurează activitatea rinichilor;

- reumatism, artroze şi gută;

- dezechilibru hormonal, combate obezitatea şi celulita cauzată de bolile endocrine, reduce inflamaţia ganglionilor;

- combate diabetul, cu reducerea colesterolului şi glicemiei;

- combate anemia la copii şi convalescenţi, astenia, oboseala;

- combate afecţiunile dermatice (varice, ulcer varicos, acnee, eczeme, furunculoză, pecingine, pistrui, pete roşii pe obraz - cuperoză, ten iritat);

- combate infecţiile ochilor, cataracta, conjunctivita;

- previne îmbătrânirea prematură.

Forme de utilizare

În uz intern:

- infuzie din 2 linguriţe plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se infuzează 10-15 minute, se strecoară şi se beau zilnic 2-3 ceaiuri puţin amărui, după mesele principale, având efecte în purificarea sângelui, icter, colecistite, dischinezie biliară, normalizarea circulaţiei sângelui, ateroscleroză, reumatism, gută, afecţiuni cronice ale aparatului urinar, vindecarea varicelor şi ulcerelor varicoase şi eliminarea toxinelor din organism;

- decoct din 30-50 g rădăcini şi frunze proaspete puse într-un litru de apă rece; se lasă la macerat peste noapte, iar în dimineaţa următoare se fierbe timp de 10 minute, se infuzează 4 ore, se strecoară şi se beau două ceaiuri îndulcite cu miere pe zi, unul cu 30 minute înainte de micul dejun şi alta la o oră după micul dejun, având efecte în bolile de rinichi, insuficienţă hepatică, tulburări digestive, dispepsii, icter cataral şi hemoragii interne;

- decoct din amestecul de 40 g herba uscată de păpădie, 20 g frunze de mesteacăn, 15 g flori de soc, 25 g scoarţă de cruşin sau herba de volbură, din care se ia o linguriţă de 250 ml apă rece; se fierbe 5-10 minute, se infuzează acoperit 15 minute, se strecoară şi se beau zilnic 2-3 ceaiuri călduţe şi neîndulcite între mesele principale, într-o cură de peste o lună, având efecte în combaterea obezităţii şi celulitei;

- tinctură de păpădie din 100 g rădăcini proaspete în 18 ml alcool 90°, 15 ml glicerină şi 17 ml apă; după macerare timp de 7 zile se strecoară şi se iau câte 15-20 picături, de 2-3 ori pe zi, într-o cură de 4 săptămâni, având rol de drenaj al aparatului renal şi al vezicii biliare;

- pulbere din rădăcini şi frunze, uscate şi măcinate fin, din care se iau câte 5 g pe zi, în trei reprize; se ţin sub limbă timp de 7-10 minute, după care se înghit cu miere;

- rădăcinile crude, spălate şi curăţate, mestecate în gură, au efecte în purificarea sângelui, îmbunătăţirea digestiei şi accelerarea diurezei, cu eliminarea toxinelor nocive din organism.

Preparate pentru uz extern

- infuzie din flori pentru spălarea petelor de pe faţă (cuperoză);

- decoct din una-două linguriţe pulbere din rădăcini, uscate şi măcinate, la 250 ml apă; se fierbe 5-10 minute, se strecoară şi se beau 1-2 ceaiuri pe zi, în caz de erupţii pe piele, eczeme cu cruste, prurit şi pentru spălarea părului şi a ochilor, dând o înfăţişare tinerească;

- decoct din două linguri herba, uscată şi mărunţită, la 200 ml apă rece; se fierbe 30 minute, se strecoară şi se aplică sub formă de comprese sau loţiuni pe tenul şi gâtul iritat, pătat sau înroşit;

- decoct din tije, frunze şi muguri, filtrat de două ori şi folosit cu tampon steril pentru combaterea pistruilor, a albeţii pe cornee şi limpezirea ochilor. După prepararea decoctului, se va adăuga o jumătate de linguriţă de sare la cană, pentru a aduce soluţia la concentraţia serului fiziologic;

- decoct din rădăcini pentru combaterea hemoroizilor, a varicelor şi a ulcerelor varicoase, erupţii, eczeme şi alte boli de piele;

- macerat la rece din doi pumni de herba proaspătă într-un vas cu apă rece, unde rămâne la macerat timp de 12 ore; apa se foloseşte la spălatul feţei, dând obrazului obosit o bună dispoziţie şi stare de odihnă. Intrucât frunzele se păstrează verzi şi sub zăpadă, spălatul cu apă de păpădie se poate face şi în sezonul rece;

- sucul din rădăcini se aplică, repetat de mai multe ori pe zi, pe negi, pete roşii, leziuni verucoase cutanate, până la dispariţia lor;

- băi locale cu decoct din rădăcini, pentru combaterea hemoroizilor şi a varicelor de gambă;

- frunze proaspete şi zdrobite se aplică sub formă de cataplasmă în caz de dalac (antrax, bubă neagră);

- rădăcină mărunţită şi prăjită cu smântână proaspătă se aplică sub formă de cataplasmă pe zonele dureroase cu reumatism acut sau cronic, cu repetare zilnică, până la încetarea durerii.

Din rădăcini se poate obţine un surogat de cafea

Rădăcinile de păpădie, uscate, prăjite şi măcinate pot fi utilizate cu succes pentru obţinerea surogatului de cafea, asemănător celui de cicoare, acesta având efecte benefice asupra sănătăţii. Butonii florali se consumă ca un condiment preţios. Păpădia este şi o importantă plantă apicolă, care furnizează albinelor culesuri de nectar şi polen, mai ales în orele de dimineaţă, asigurând o producţie de miere de 200 kg/ha.

În zootehnie se recomandă frunzele crude pentru combaterea colicilor gazoase la cai. Seminţele de păpădie se folosesc în hrana păsărilor de colivie.

▲ Sucuri şi siropuri

- suc din rădăcini proaspete şi frunze, preparat în lunile august-septembrie, prin adaos de glicerină (o lingură), apă şi alcool de 90°; se ia câte o lingură, de trei ori pe zi, timp de 3-6 săptămâni, fiind indicat în obezitate, reumatism, litiază, stimulent al funcţiilor hepatice şi renale, elimină calculii biliari şi intervine în stări de oboseală, astenie nervoasă, revigorarea tenului şi în boli circulatorii. Datorită proprietăţilor depurative, scade colesterolul din sânge. Este un bun aperitiv, tonic şi reconfortant;

- suc din flori de păpădie (90 ml) în amestec cu 270 ml suc de morcov sau 120 ml suc din salată de grădină, cu efect în bronşite. Dacă se amestecă cu suc de morcov (300 ml) şi suc de spanac (90 ml), este indicat în boli de ficat, iar în amestec cu suc de morcov şi suc de gulii (60 ml) se recomandă contra pojarului, scarlatinei şi difteriei;

- sirop de păpădie din 300 g flori într-un litru de apă rece; se încălzeşte la foc redus până la fierbere, se lasă să infuzeze, acoperit, peste noapte, se strecoară, se stoarce sucul şi se adaugă 1 kg zahăr, sucul de la ˝ lămâie. Se mai fierbe la foc redus, în vas descoperit, fără a distruge vitaminele, până se ajunge la consistenţa de sirop. Se consumă pe pâine cu unt, dând un gust plăcut, cu efecte în bolile de ficat şi ca depurativ al sângelui;

- vin de păpădie dintr-un kg de flori, care se fierb în 4 litri apă timp de 10 minute; se lasă să macereze 20 ore, se strecoară şi se adaugă 500 g zahăr; după răcire se pune drojdie de vin pentru fermentaţie.

▲ Reţete de salate

- salată din 100 g frunze tinere, recoltate de primăvara, până în mijlocul verii, care se ţin 30 de minute în apă sărată, pentru a îndepărta gustul amărui; se mărunţesc şi se amestecă cu 25 g pătrunjel verde, 50 g praz tocat, 15 ml ulei, sare, piper, oţet şi mărar. Frunzele se pot amesteca cu un sos preparat din smântână, sare, piper şi zeamă de lămâie sau cu muştar, ulei şi zeamă de lămâie. După o cură de două săptămâni, are proprietăţi nutritive la convalescenţi şi la persoane anemice, aducând organismului un supliment de săruri (ex. calciu, magneziu), compuşi proteici şi substanţe antibiotice naturale. Are şi efecte vindecătoare în reumatism, obezitate şi oboseală generală;

- salată de păpădie cu roşii; se prepară din 400 g frunze bine spălate şi tăiate mărunt, 2-3 linguri de untdelemn, zeamă de lămâie, sare, verdeaţă de sezon şi 2-3 roşii. Dozele se modifică după gust;

- salată de păpădie cu ouă; se prepară din 400 g frunze proaspete şi fragede, care se spală şi se taie mărunt; se aşază frunzele într-un castron, se sărează după gust şi se adaugă 4 ouă fierte şi răscoapte, tăiate în felii subţiri, un sos de untdelemn cu zeamă de lămâie bătut cu furculiţa şi 4 fire de usturoi verde şi mărar tocat mărunt; recomandată ca garnitură la cartofi prăjiţi;

- piure de păpădie, din frunze proaspete, spălate şi trecute prin maşina de tocat, după care se amestecă cu sare, piper, oţet şi mărar. Se foloseşte la supe sau ca garnitură în diverse preparate culinare din carne şi peşte;

- tulpini (tije) fragede, mestecate în gură, pe stomacul gol, câte 5-8 bucăţi pe zi, timp de 2-4 săptămâni, cu efecte de ameliorare rapidă a durerilor reumatice şi a inflamaţiilor glandulare şi hepatice, stimularea funcţiei vezicii biliare, cu dizolvarea şi eliminarea calculilor biliari, combaterea dischineziei biliare, gastrite hiperacid, ateroscleroză, gută, depurarea sângelui, afecţiuni ale splinei, evitarea stării de oboseală şi a lipsei de energie. Persoanele astenice şi obosite vor simţi din primele zile o senzaţie de revigorare a vitalităţii corpului. În tratamentul diabetului se consumă zilnic câte 10-12 tije. La început, tijele au gust amar, dar ulterior devin fragede şi suculente.