Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Paralizia de facial impune tratament de urgenţă
Paralizia de facial idiopatică este cea mai frecventă afecţiune a nervului facial. Mai este denumită paralizie de facial a frigore şi afectează vârstele cuprinse între 20-50 de ani, sexele fiind afectate în proporţie egală.
Nu există o cauză aparentă a acestei afecţiuni. Cel mai adesea, bolnavul se trezeşte dimineaţa şi observă cu îngrijorare asimetria facială şi, mai ales, dificultatea motorie (are faţa strâmbă şi îi este imposibil să facă anumite mişcări). Boala apare din senin şi evoluează de la pareză la paralizie în câteva ore sau zile sau se instalează brusc, direct în paralizie. Paralizia este de tip periferic, de regulă unilaterală (cu totul excepţional bilaterală). Cum se traduce acest lucru? Bolnavul are faţa asimetrică, cu impresia de deviere spre partea sănătoasă, constatându-se ştergerea şanţurilor sau ridurilor faciale la nivelul părţii afectate, fanta palpebrală largită şi căderea comisurii bucale (a colţului gurii). Din punctul de vedere al mişcărilor, bolnavul nu poate încrunta fruntea, nu poate să ridice sprânceana sau să clipească la nivelul părţii afectate, nu poate strânge din ochi, nu poate arăta dinţii, antrenând tulburări de vorbire şi de masticaţie. De asemenea, bolnavul prezintă imposibilitatea de a zâmbi, de a fluiera sau de a umfla obrazul la nivelul părţii afectate. Pacientul trebuie să se prezinte rapid la spital Tratamentul acestei afecţiuni este o urgenţă. Pacientul se va prezenta rapid la spital, unde se va institui tratament specific şi se vor efectua o serie de explorări de specialitate, printre care amintim: un examen minuţios al urechii, eventual cu microscopul, radiografie de mastoidă, CT sau RMN efectuate cu substanţă de contrast, teste de auz, examen electric al nervului facial. Menţionăm că aceste investigaţii au şi rolul excluderii altor cauze posibile de paralizie facială (diagnostic diferenţial). Se impun o examinare corectă şi o investigare minuţioasă, pentru că sub masca unei paralizii idiopatice se pot ascunde tumori de facial sau chiar tumori de nerv vestibular. 80% dintre cazuri sunt recuperabile Paralizia de facial idiopatică are în 80% dintre cazuri un prognostic bun, cu recuperare completă sub tratament. Răspunsul la tratamentul medicamentos trebuie să fie între două şi maximum opt săptămâni. Dacă nu există nici un răspuns la tratamentul paraliziei în două luni, atunci există suspiciunea degenerării nervului şi, în aceste cazuri (20% dintre cazuri), se justifică tratamentul chirurgical. Atenţie! Se interzice tratamentul fizioterapic în primele două luni de la instalarea paraliziei de facial pentru riscul de spasm facial ulterior. În cazul în care vindecarea se face cu sechele, acestea pot fi: - hipertonia facială (spasm facial la nivelul jumătăţii de faţă afectate); - blefarospasmul (care este o formă localizată de hemispasm); - sincinezii faciale (mobilizarea anormală a unor muşchi); - complicaţii oculare: conjunctivita, keratita, ulcer corneean, care, tratat insuficient, poate duce la orbire.