Pelinul alb, un excelent remediu pentru bolile digestive

De mii de ani, pelinul a fost căutat pentru tămăduirea numeroaselor boli fizice şi psihice. Planta face parte din genul botanic ARTEMISIA, foarte răspândit, care cuprinde numeroase specii, cu caractere morfologice şi biochimice specifice şi cu utilizări foarte variate. În rubrica de astăzi vom vorbi despre o specie intens utilizată în medicina naturistă: pelinul alb.

Pelinul alb este o plantă originară din Europa şi extinsă, treptat, pe arealuri foarte largi, în Africa de Nord, America de Nord şi Asia. În România este întâlnită pe aproape tot teritoriul ţării, de la stepa câmpiei până în zonele colinare şi montane, pe pajişti, margini de păduri, vii, stâncării, ziduri şi alte locuri ruderale însorite. Pentru uz medicinal, dar şi în alte scopuri se utilizează frunzele şi vârfurile înflorite, culese în lunile iulie-septembrie, când produsul are un miros puternic aromat şi gust foarte amar.

Principiile active din plantă constau din: ulei eteric (0,2-0,5% din materia proaspătă) în care predomină tujona (40-70%), cariofilen (15%) şi chamazulenă (6%), care dă gustul amar. Prin antrenare într-un mediu slab acid, conţinutul în chamazulene creşte până la 17%. Alţi componenţi sunt: taninuri, răşini, flavonoide (artemitină), principii amare (absintonă), acizi graşi (palmitic, arahidic, linoleic, lauric, stearic, miristic, oleic), vitamine (C şi B6), săruri minerale (K, Ca, P, Fe, Na).

Proprietăţile terapeutice corelate cu conţinutul chimic sunt: dezinfectante, diuretice, depurative, laxative, vermifuge, antiinflamatoare, stimulente gastric, tonic-amare şi cicatrizante (inter şi extern).

Indicaţii de utilizare

Principalele efecte vindecătoare sunt:

v la nivelul aparatului digestiv acţionează în indigestii, balonări, crampe, gastrite hipoacide, enterite, ciroză, hepatită, dischinezie biliară, vome, constipaţie, hemoroizi, paraziţi intestinali şi lipsa poftei de mâncare;

- în afecţiuni renale-genitale: edeme, vaginită atrofică, candidoză vaginală, leucoree, anexită;

- alte afecţiuni: astenie la anemici, convalescenţă, debilitate, anemie, dureri de cap, hipertensiune, boli pulmonare provocate de frig, reumatism, gută;

- afecţiuni externe: plăgi purulente, furuncule, ulceraţii, pecingine, umflături, contuzii, înţepături de insecte.

În încălţămintea excursioniştilor are efect de a combate transpiraţia şi oboseala picioarelor.

Cele mai frecvente moduri de utilizare

- infuzie din una-două linguriţe de frunze uscate, la 200 ml apă clocotită; se beau două ceaiuri pe zi, înainte de mese, pentru stimularea poftei de mâncare sau după mese, pentru alte afecţiuni;

- tinctură din 20 g herba uscată la 100 ml alcool 400; se iau 15-20 picături într-o infuzie de mentă îndulcită cu miere de albine, cu 30 de minute înainte de mese, ca aperitiv;

- vin de pelin din 30 g vârfuri înflorite la un litru vin alb, se macerează şi se bea câte un păhărel înainte de mese ca aperitiv şi tonic sau după mese ca digestiv;

- sirop digestiv şi vermifug (din 150 g vârfuri înflorite la un litru apă fiartă şi 500 g miere);

- lichior de pelin, preferat de alpinişti pentru protejarea împotriva gerului;

- pulbere din frunze uscate şi măcinate, cu efecte febrifuge şi vermifuge;

- băi anale din 20-30 g herba la un litru apă clocotită, pentru combaterea viermilor intestinali;

- băi locale şi comprese cu decoct pentru tratarea rănilor greu vindecabile, ulceraţiilor pielii şi înţepăturilor de insecte;

- cataplasme puse pe luxaţii şi umflături;

- cataplasme din frunze de pelin, fierte în lapte cu câţiva căţei de usturoi, aplicate pe abdomenul copiilor purtători de viermi intestinali.

Observaţii. Preparatele cu pelin nu se adminstrează intern la femeile însărcinate sau care alăptează, la persoanele cu iritaţii gastrice (ulcer gastric şi duodenal), la persoane irascibile sau cu tendinţă spre congestie cerebrală.

Aromatizant pentru băuturi şi plantă condimentară în bucătărie

În alimentaţie, uleiul de pelin sau frunzele proaspete şi uscate sunt utilizate la prepararea unor băuturi aperitive alcoolice de tipul lichiorurilor amare, al vermuturilor, al bitterului şi al vinului denumit "pelin de mai" şi al unor băuturi nealcoolice. Pe vremuri, în unele ţări (Franţa, Belgia, Elveţia etc) se prepara o băutură alcoolică numită "absinthe", dar, din cauza exceselor, această băutură a fost interzisă, întrucât dădea simptome de absintism (insomnii, convulsii, greaţă, tulburări psihice şi crize epileptice).

Pentru gustul aromat, pelinul are virtuţi culinare, fiind folosit în bucătărie la neutralizarea grăsimilor, condimentarea fripturilor din carne grasă de gâscă, raţă, porc şi mistreţ, care devin mai gustoase şi uşor digerabile. Alte condimentări se fac la preparatele din varză şi ciuperci.

Mirosul pătrunzător constituie un insecticid pentru alungarea insectelor (furnici) din casă, a moliilor din haine şi a puricilor din pat. Frecţiile aplicate animalelor cu un decoct de pelin le apără de muşte şi de tăuni.