Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Pepenii, cele mai sănătoase fructe ale verii
Cura din fiecare an cu pepene verde şi galben este deosebit de benefică datorită multiplelor proprietăţi terapeutice: diuretice, depurative, laxative, antilitiazice, antiinflamatoare, antiinfecţioase şi cicatrizante.
Pepenele verde este un fruct foarte mult apreciat în alimentaţie datorită gustului echilibrat, dulce, fin, suculent şi răcoritor pe vreme de arşiţă, în plină vară. Interesul pentru consumul pepenilor verzi este datorat conţinutului fructelor în zahăr (7-11 %), substanţe pectice, antociani, complex vitaminic (C, A şi mai puţin B1, B2, H, PP) şi săruri minerale (îndeosebi potasiu şi apoi calciu, fosfor şi fier). Aceste componente bine armonizate dau miezului caracteristici de valoare: suculent, dulce, plăcut la gust, culoare atractivă (roşie, roz, portocaliu sau galben), răcoritor şi nutritiv (potenţial energetic de 26-29 kcal/100 g substanţă proaspătă). Aceste proprietăţi explică efectele pepenilor în prevenirea şi profilaxia unor afecţiuni: l boli interne: litiază renală şi vezicală, litiază biliară, inflamaţii şi infecţii renale, hiperuricemie, gută, gonoree, inflamaţii splenice, hepatită cronică, constipaţii, vome, obezitate; l boli externe: arsuri uşoare, inflamaţii ale tegumentelor. Moduri de utilizare l cură de 10 zile cu pepeni în stare proaspătă sau cură de fructe timp de 2-3 săptămâni în care una dintre mese să conţină numai pepeni. Pentru dizolvarea calculilor de la rinichi sau vezica biliară şi în caz de obezitate se vor consuma 1-2 kg zilnic; l produse de cofetărie (fructe zaharisite, jeleuri, gemuri, compoturi); l sucuri din miez de pepene, extrase cu storcătorul sau cu maşina de tocat, după care se strecoară prin tifon şi se bea un pahar pe zi, cu efecte miraculoase în hepatita cronică; l seminţe decojite şi măcinate fin, care se înghit (două linguri pe zi cu puţină miere de albine), cu efecte deosebite în dizolvarea pietrelor la bolnavii de litiază renală şi biliară; l cataplasmă cu pulpă crudă aplicată pe arsuri uşoare sau pe inflamaţii de piele; l dulceaţă din pulpa fructului; după îndepărtarea miezului roşu şi a părţii verzi de la exterior se taie în bucăţi cu formă cubică care se opăresc timp de 5-10 minute în apă fierbinte la care s-a adăugat un vârf de cuţit de acid citric pentru a evita zaharisirea dulceţii. Se fierbe în 3 etape, cu pauze de 1-2 ore între ele pentru răcire. Pentru 1 kg cuburi se va adăuga 1,2 kg zahăr ce se împarte în 3 porţii, la începutul fiecărei fierberi; l murături în saramură (6 kg sare la 100 litri apă) cu pepeni mai mici, cu miez pe jumătate înroşit din soiuri tardive, eventual asortaţi cu alte legume (tomate, ardei, castraveţi, morcovi, conopidă, ţelină etc). Pepenele galben, un rezervor de vitamine Pepenele galben este un fruct delicios, aromat, parfumat, hrănitor şi cu efecte vindecătoare, care ar trebui să se găsească zilnic pe mesele tuturor. Recoltarea pepenelui galben se face cu 1-2 zile înainte de maturitatea de consum, după care se poate păstra timp de câteva zile, fără degradarea calităţii. Elementele de calitate ale acestor soiuri care le fac recomandabile pentru consum sunt: dulceaţa, suculenţa, fineţea, consistenţa, gustul, culoarea şi, mai ales, aroma dată de substanţele eterice care sunt sintetizate în miez la maturarea fructelor. Pepenele galben are un conţinut ridicat de zahăr (13%) format din fructoză, glucoză şi zaharoză, caroten galben-portocaliu, vitaminele A, B1, B2, B6 şi mai ales C (40-60 ml/100 g substanţă proaspătă) şi săruri minerale (potasiu, fosfor, calciu şi fier). Proprietăţi terapeutice Conţinutul în principii active asigură un ansamblu de proprietăţi terapeutice cu efecte atât interne (laxative, diuretice, depurative, antihemoroidale, aperitive, expectorante, revigorante, răcoritoare), cât şi externe (cicatrizante, antiinflamatoare). Aceste proprietăţi terapeutice pot fi valorificate în tratamentele multor afecţiuni interne: bronşite, tuse, tuberculoză pulmonară; constipaţie, hemoroizi; anemie; litiază renală; reumatism, gută şi externe: contuzii; arsuri uşoare; întreţinerea tenurilor uscate. Pentru folosinţă externă, miezul pepenelui galben se aplică sub formă de cataplasmă peste arsurile uşoare şi peste zonele inflamate. Tenul uscat se tratează, în fiecare seară, cu un amestec din suc de pepene galben, lapte proaspăt nefiert şi apă distilată (în părţi egale). Utilizări în alimentaţie l în stare proaspătă, cu puţin zahăr, ca desert între mese; l dulceaţă din 3 pepeni cantalupi, incomplet copţi, cu miez tare şi aromat, care se curăţă de coajă şi de seminţe şi apoi se taie în cuburi cu latura de 2-3 cm; după opărire în apă fiartă timp de 5-8 minute se adaugă siropul (1,2 kg zahăr şi 2 pahare de apă) şi se fierbe în 3 etape. Înainte de ultima fierbere se adaugă vanilie şi acid citric pentru a împiedica zaharisirea dulceţii; l compot de pepene galben (500 g) care se curăţă de coajă şi de seminţe, se taie în cuburi mici şi se pun într-o compotieră; separat se prepară un sirop concentrat (din zahăr, vanilie şi apă) care se toarnă fierbinte peste bucăţile de pepene şi se acoperă vasul până la răcire. l cremă de pepene galben (500 g miez), care se trece prin maşina de tocat şi apoi se adaugă sirop fierbinte (250 g zahăr în 500 ml apă) şi zeama unei lămâi; după răcire se adaugă 2 linguri sirop de portocale şi 500 ml sifon şi se lasă la rece timp de 2-3 ore. Se mai pot prepara: l fructe zaharisite din cuburi de pepene galben şi pulpă din fructe de pepene verde; l salată cu amestec de fructe din 200 g pepene galben, 100 g zmeură, 4 piersici, două linguri zahăr pudră, două linguri suc de zmeură şi o linguriţă zeamă de lămâie.