Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Perioada sărbătorilor, risc de accidente cardiovasculare
Tradiționalele sărbători de sfârșit de an ar trebui să fie un prilej de bucurie, dar stresul pregătirilor, excesele alimentare, vremea rece și oboseala prelungită din această perioadă devin de multe ori cauzele unor probleme de sănătate ireversibile. Conform unui studiu prezentat în revista Circulation, a Asociației Americane de Cardiologie, în foarte multe ţări numărul problemelor cardiovasculare înregistrează creșteri alarmante mai ales în zilele de 25 și 26 decembrie și 1 ianuarie.
După cum au explicat cardiologii americani, frigul din această perioadă ar fi principalul factor declanșator al accidentelor cardiovasculare. Se știe că frigul provoacă vasoconstricție, adică îngustarea vaselor de sânge, ceea ce face ca inima să obosească mai repede. De asemenea, odată cu îngustarea vaselor de sânge crește riscul de rupere a pereților arteriali. Un cheag care se rupe în arterele coronare poate provoca un atac de cord, iar sub efectul frigului un puseu de tensiune poate avea consecințe grave, precum accidentul vascular cerebral sau ruptura de anevrism cerebral.
Un studiu similar realizat în Noua Zeelandă indică creșteri semnificative ale accidentelor cardiovasculare, în lunile decembrie și ianuarie, chiar și în zonele cu climă mai caldă, după cum notează experții Asociației Americane de Cardiologie, care pun acest lucru pe seama stresului, a oboselii și a exceselor alimentare pe care oamenii le fac în general în perioada Crăciunului și de Anul Nou.
Consumul excesiv de sare, de alimente grase și de alcool în perioada acestor sărbători expune organismul la un risc crescut de probleme cardiace, dar același lucru se poate întâmpla și pe fondul tendinței de a fi mai sedentari în această perioadă. Cert este că toţi acești factori contribuie fiecare la slăbirea sistemului imunitar. Fără să ne dăm seama, vacanțele din această perioadă devin deseori un adevărat factor de stres pentru organism, rutina zilnică este perturbată, avem tendința să mâncăm și să bem mai mult decât de obicei, să facem mai puțină mișcare și să ne odihnim mai puțin. „Dormim prea puțin și ne simțim mai stresați”, explică Mich Elkind, membru al Asociației Americane de Cardiologie, la televiziunea CBS.
O altă cauză identificată de experții americani ca fiind la originea creșterii cazurilor de accidente cardiovasculare în perioada sărbătorilor de iarnă este întârzierea ajutorului medical de specialitate. Mulți oameni își petrec aceste sărbători departe de casă și aleg destinații pe care nu le cunosc și nu știu unde este spitalul sau cum pot apela la serviciile de urgență. De asemenea, în vacanță suntem tentați deseori să nu acordăm atenție unor simptome care pot să apară și ezităm până să solicităm ajutor medical de urgență.
Pentru a nu risca transformarea sărbătorilor din această perioadă într-un risc ireversibil pentru sănătate sau chiar pentru viață, experții Asociației Americane de Cardiologie au și câteva sfaturi. În primul rând, este important să știm care sunt primele simptome ale unei crize cardiace, pentru a le recunoaște cu ușurință și astfel a preveni sau limita riscurile. Aceste simptome pot să fie diferite la bărbați față de femei. În cazul femeilor, se resimte un disconfort toracic, dureri de maxilar, dureri în zona gâtului sau a spatelui și senzația de greață. În cazul bărbaților, printre simptome pot fi disconfort în zona toracică, dificultăți de respirație, amețeli și transpirații reci. Un alt sfat important este să sărbătorim cu moderație, fără excese alimentare sau de alcool, să limităm sursele de stres, evitând disputele, discuțiile despre problemele financiare și programul prea încărcat. De asemenea, ar fi bine să facem mișcare și în această perioadă și, nu în ultimul rând, pentru cei care urmează un anumit tratament să nu îl întrerupă. (I. M.)