Perturbatorii endocrini

Se împlinesc în acest an două decenii de când, la iniţiativa unor specialişti în sănătatea mediului, s-au reunit savanţi din 15 domenii ştiinţifice diferite, pentru a discuta despre substanţele din mediul înconjurător, capabile să perturbe activitatea glandelor endocrine la animale şi la oameni. Manifestarea a avut loc în iulie 1991, în orăşelul american Wingspread, şi, cu acest prilej, a apărut şi termenul endocrine disruptor, care se traduce în limba română perturbator endocrin.

Deja, în deceniile anterioare conferinţei sus-amintite, se cunoşteau efectele devastatoare pe care unii poluanţi organici le-au produs asupra faunei. Astfel, în 1962, a fost pus în evidenţă efectul toxic al antiparazitarului DDT asupra reproducerii. Efectele menţionate au fost constatate la peşti, la foci şi la crocodilii care trăiau în avalul staţiilor de epurare. La toate aceste specii s-au observat feminizarea masculilor şi scăderea capacităţii de reproducere. Aceste observaţii au condus la concluzia că şi omul poate fi o victimă, deoarece se poate realiza o contaminare alimentară naturală (prin consumul de germeni de grâu sau de soia, consumul de bere etc.) sau artificială, prin produsele care se pot elibera din ambalaje sau sunt conţinute în detergenţi sau medicamente.

Un exemplu de perturbator endocrin la om s-a dovedit a fi dietilstilbestrolul, utilizat în a doua jumătate a secolului trecut pentru a preveni riscul de avort. Utilizarea sa a arătat însă că determina malformaţii ale uretrei la băieţi, iar la fete anomalii uterine capabile să antreneze sterilitatea. În plus, la fetiţe, după pubertate, creştea semnificativ riscul cancerului genital. Din această cauză, după 1977, hormonul menţionat, comercializat sub denumirea de Distilbene, a fost retras de pe piaţă.

Alte substanţe incriminate sunt ftalaţii, care au fost depistaţi alături de parabeni şi bisfenolul A în numeroase produse industriale, cum ar fi biberoanele de plastic, ambalajele din plastic ale alimentelor şi cutiile de conserve, din plastic. S-a dovedit, prin studii pe animale, că bisfenolul A este o substanţă implicată în blocarea spermatogenezei şi în apariţia unor forme de cancer.

Efecte neurotoxice şi perturbări ale glandei tiroide s-au observat ca urmare a unei impregnări cronice cu substanţe folosite ca ignifuge, care se găsesc în materialele plastice ale televizoarelor, calculatoarelor, componentelor electronice din locuinţă sau din automobil, precum şi în textilele ignifugate. Din rândul populaţiei, cei mai expuşi sunt pompierii şi personalul care se ocupă de reciclarea materialelor electronice.

Ftalaţii sunt compuşi utilizaţi mai ales pentru a face materialele plastice mai suple şi mai flexibile. Ei se regăsesc în numeroase obiecte, cum ar fi jucăriile, unele cosmetice şi unele materiale plastice utilizate în domeniul medical (catetere şi săculeţe pentru sânge). Întrucât unele studii făcute pe animale de laborator au arătat perturbarea sistemului endocrin, Administraţia Americană pentru Medicamente şi Alimente (FDA) a emis o atenţionare, recomandând a nu se utiliza aceste obiecte la bebeluşii de sex masculin.

Şi totuşi, multe substanţe de acest tip continuă a fi folosite în lumea întreagă. Faptul că se acumulează treptat, în timp, în organism, nu permite întotdeauna a se realiza o legătura cauzală între tulburările endocrine observate şi prezenţa lor. În plus, lipsesc studii tranşante, la om, care să ofere argumente pentru interzicerea acestora. Cu toate acestea, un început a fost făcut în 3 mai 2011, când deputaţii francezi au adoptat, în primă lectură, o lege care interzice utilizarea în Franţa a produselor care conţin ftalaţi, parabeni sau alchilfenoli. Pentru Uniunea Europeană însă, este în vigoare doar interdicţia emisă la 1 iunie a.c. de comercializare a biberoanelor care conţin bisfenol A.