Peste un milion de bolnavi de hepatită C în România

Hepatita epidemică este o afecţiune a ficatului, cu caracter inflamator, infecţios şi transmisibil, care apare uneori spontan sub formă de epidemii sau chiar de pandemii. Boala este provocată de un virus filtrabil specific (virusul hepatitic), care este introdus în organism pe cale parenterală (prin sânge) sau accidentală.

La nivelul parenchimului hepatic are loc scăderea irigaţiei sanguine, cu reducerea aportului de oxigen, ceea ce provoacă o diminuare a capacităţii funcţionale a celulelor hepatice. Prin cronicizare, apar primele leziuni şi rupturi ale canalelor intralobulare, permiţând ca o parte din bilirubină să treacă din capilarele hepatobiliare în sânge.

Simptomele infecţiei şi evoluţia bolii depind de tipul de virus care acţionează. În prezent sunt cunoscute cel puţin 6 tipuri de virusuri hepatice (A, B, C, D, E, G), existând dovezi care sugerează existenţa şi a altor tipuri, încă neidentificate. Dintre aceste tipuri virotice, cele mai periculoase declanşează hepatitele virale C şi B, singurele care pot evolua spre ciroză hepatică şi cancer hepatic.

Hepatita virală C (HVC) este o gravă afecţiune infecţioasă, deosebit de contagioasă, cu o largă răspândire în rândul populaţiei globului şi cu o extindere rapidă o dată cu trecerea timpului. Este provocată de un virus încapsulat din familia Flaviviridae, care a fost identificat abia în anul 1989, deşi se bănuia existenţa lui cu mult timp înainte.

Virusul se transmite prin sângele provenit de la persoane deja infectate anterior.

Căi de transmitere a virusului

Trasmiterea virusului este posibilă prin:

- transfuzie de sânge prin injectare de la persoane infectate cu acest virus;

- transplant de organe;

- tatuarea corpului, body-piercing şi acupunctură;

- proceduri stomatologice;

- efectuarea dializei la persoane cu insuficienţă renală;

- vaccinare cu instrumente nesterilizate;

- injecţii chimioterapeutice contra cancerului;

- consumul de cocaină administrată intranazal cu instrumente infectate;

- tăieturi cu cuţite sau bisturie sau alte proceduri medicale;

- folosirea în comun a lamelor de ras şi briciului la bărbierit, a periuţelor de dinţi şi a instrumentelor de manichiură şi pedichiură.

Se pare că prin consumul de droguri injectabile intravenos există un foarte mare factor de risc, care reprezintă circa 30-40% din totalul cazurilor de hepatită C. Nu este de neglijat nici riscul personalului medical, care se poate înţepa uşor cu ace de seringă infectate cu virus.

Dacă mama a fost infectată cu virusul C în timpul sarcinii, există posibilitatea ca şi bebeluşul să fie infectat la naştere, cu atât mai mult când mama a fost infectată, concomitent, atât cu hepatita C, cât şi cu SIDA. Imediat după naştere, anticorpii de la mamă pot fi prezenţi timp de câteva luni în sângele bebeluşului, după care dispar, astfel că la un an se poate face testarea corectă a copilului pentru anticorpii anti-VHC.

Mai pot interveni şi alţi factori de risc la persoanele cu parteneri sexuali multipli sau la cele afectate de diferite boli infecţioase, intoxicaţii chimice, abuz de medicamente de sinteză şi, mai ales, abuz de alcool.

Se pare că acest virus nu se transmite prin folosirea în comun a veselei (tacâmuri, pahare), a piscinelor, a toaletelor publice sau prin tuse, strănut, înbrăţişări sau sărut.

Zeci de ani fără manifestări specifice

În etapele timpurii nu există manifestări specifice care să indice prezenţa virusului, iar valorile enzimelor hepatice serice din sânge (TGO, TGP) pot fi relativ normale. De aceea, diagnosticarea bolii nu se poate face decât în etapele prea avansate.

Din momentul infecţiei şi până la apariţia leziunilor la nivelul ficatului, durata de incubaţie poate fi foarte lungă (10-20 de ani). Din acest motiv, hepatita virală C este denumită „infecţia oarbă“.

Un caz tipic, discutat în presa de specialitate, este cel al doamnei Anita Roddick, o celebră femeie de afaceri din Marea Britanie, care s-a stins din viaţă la vârsta de 64 de ani de ciroză hepatică, după o infectare cu virusul HVC făcută cu 36 de ani în urmă, fără a-i simţi prezenţa în corp.

Se consideră că, la nivel mondial, există peste 200 milioane de oameni infectaţi cu hepatita C, dintre care peste un milion sunt în România.

Care sunt semnele bolii

Simptomele caracteristice după infectarea virotică devin concludente în timp. Ficatul apare congestionat, îşi măreşte volumul (hepatomegalie şi steatoză hepatică), celulele hepatice prezintă tumefieri şi leziuni de tip degenerativ sau necrotic. Grăsimile nu se „ard“ în totalitate şi se depun în ficat. Astfel apare ficatul gras sau sclerozat, specific cirozei hepatice, uscată sau umedă (ascită).

Favorizarea apariţiei şi evoluţiei hepatitei C poate fi legată de vârstă (mai severă la bătrâni) şi de obezitate (la persoane cu alimentaţie excesivă, care au ficatul sufocat de grăsimi şi deci cu o slabă rezistenţă la îmbolnăvire). Are rol şi consumul de alimente greu digerabile (conserve, grăsimi animale, prăjeli, sosuri, condimente iuţi).

Bolnavul prezintă semne de greaţă, vărsături, balonări, pierderea apetitului alimentar, dureri abdominale, constipaţie, culoarea maronie a urinei, din cauza conţinutului ridicat de bilirubină, îngălbenirea pielii şi a ochilor, pete roşii în palme (eritem palmar), edeme pe faţă, alergii cutanate, purpură, vasculită sau edeme urticariene pe piele, lichen plan.

În paralel survin simptome de insomnie, depresie psihică, anxietate, cefalee, febră, pierderea sângelui pe nas sau gingii, umflarea articulaţiilor, dureri în zona ficatului sau la încheieturi şi muşchi. Are loc o reducerea drastică a capacităţii de muncă fizică şi intelectuală, paralel cu scăderea în greutate a corpului.

Cel mai frecvent simptom de manifestare este oboseala severă, care apare la cel mai mic efort fizic şi intelectual.

Consecinţele îmbolnăvirii cu hepatita C constau din sechele de lungă durată, mulţi ani după convalescenţă fiind necesare perioade de spitalizare.

HVC poate croniciza în asociere cu alţi viruşi hepatici

În proporţie de 50-75% din cazuri este posibilă cronicizarea bolii, prin contaminare mixtă cu viruşi de tip A sau B, ceea ce grăbeşte degradarea ficatului şi evoluţia spre ciroză hepatică, insuficienţă hepatică, icter mecanic şi chiar carcinom şi cancer hepatic. Dacă virusul a trecut în sânge, poate afecta şi alte organe (stomac, duoden, pancreas, miocard, plămâni, splină şi ganglioni).

Din acest moment pot să apară pancreatite, diabet zaharat, melene, blocaje respiratorii şi cardiace, dischinezii biliare, spasme dureroase ale vezicii biliare, afecţiuni endocrine şi boli cutanate (lichen plan, purpură, vasculită).

Statisticile medicale arată că HVC reprezintă circa 20% din totalul hepatitelor acute, 60-70% din hepatitele cronice şi 30% din cauzele care declanşează cirozele şi cancerele hepatice, într-un interval de 10-20 de ani de la debutul infecţiei.

În Italia, Spania şi Japonia cel puţin jumătate din cancerele hepatice sunt provocate de virusul hepatitei C, mai ales la bărbaţii în vârstă de peste 40 de ani, la consumatorii în exces de băuturi alcoolice tari, la bolnavii care au consumat multe medicamente de sinteză şi la persoane care au fost infectate cu HIV.

Din aceste considerente, se poate considera că hepatita C reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări pentru sănătatea populaţiei pe plan mondial deoarece morbiditatea prin această boală este într-o ascensiune alarmantă. Din nefericire, nu a fost descoperit încă un vaccin sau produse imunoglobulinice împotriva acestui virus neiertător.

Tratamente fitoterapeutice

În prezent este cunoscut un larg arsenal de specii medicinale cu proprietăţi antibiotice, antiinflamatoare, depurative, spasmolitice şi de regenerare a celulelor hepatice. Ceaiurile medicinale măresc oxigenarea şi circulaţia sângelui prin ficat, restabilesc relaţia normală dintre celula hepatică şi capilarele sanguine şi diminuează procesul de cronicizare a bolii.

În reţete cu o singură plantă medicinală sunt eficiente infuziile sau decocturile cu multiple acţiuni:

- armurariu, cu efecte hepatoprotectoare în cazul sechelelor rămase după hepatita cronică C, datorită conţinutului ridicat de silimarină care reface ţesuturile lezate;

- anghinarea şi sulfina, îndulcite cu miere de albine, au rol în stimularea activităţii secretorie, tonifierea celulelor hepatice şi întărirea funcţiei antitoxice, cu eliminarea treptată a toxinelor din corp;

- rostopasca, un puternic decongestiv hepatic;

- sunătoarea cu efecte antiseptice, antispastice, antiinflamatoare şi în dereglarea mobilităţii căilor biliare, favorizând vindecarea celulelor lezate ale ficatului;

- coada-şoricelului cu efecte diuretice, coleretice, antispastice şi antiinflamatoare;

- cicoarea, lavanda şi pufuliţa eficiente în hepatita cronică evolutivă;

- isopul cu rol în blocarea inflamării ficatului şi în favorizarea eliminării apei din ţesuturi;

- cătina albă cu efecte favorabile datorită conţinutului ridicat în vitaminele B1, B2, C şi acid folic.

Reţete combinate

În ultimele decenii au fost elaborate diferite formule combinate, cu mai multe specii.

Un prim amestec conţine anghinare, armurariu, coada-şoricelului, muşeţel, rostopască, siminoc, cicoare, păpădie şi cătină albă, în proporţii variate, din care se prepară o infuzie, consumând câte o ceaşcă, cu 10-15 minute înainte de mesele principale.

Alte amestecuri conţin: coada-şoricelului în combinaţie cu sunătoare, anghinare, sulfină, mentă şi cimbrişor sau în combinaţie cu cicoare şi păpădie (tije) sau cu rostopască, salvie şi fructe de cătină albă, cu bune rezultate în hepatita virală C complicată cu afecţiuni de pancreas, vezică biliară şi splină.

Efecte bune are şi tinctura de angelică (câte 10 picături de 3 ori pe zi în ceai de armurariu) şi tinctura de rostopască (20 linguri pulbere din plantă uscată şi măcinată la 1 litru alcool 700, care se macerează timp de 10 zile).

Pe zona hepato-gastrică se pun comprese şi cataplasme cu terci din coada-calului, precum şi resturile de plante după strecurarea ceaiurilor şi a bitterului suedez.

Reţeta autorului: Cynara, Silybum, Hypericum, Chelidonium, Achillea, Cichorium, Melilotus, Calendula, Melissa, Taraxacum.

Remedii de apiterapie

- Miere de albine (100-120 g zilnic), luată cu linguriţa în mai multe reprize, înainte de mese;

- Cura de polen (10-20 g), luat dimineaţa, pe stomacul gol sau înainte de masa principală, timp de 30 de zile; după o pauză de două luni se reia tratamentul de încă două ori pe an;

- Melită din 500 g miere de albine amestecată cu 10 g pulbere din seminţe de mărar şi 70 ml suc extras din frunze de mărar. După omogenizare se păstrează la rece şi se ia câte o linguriţă de 2-3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de mese;

- Propolis cu acţiune hepatoprotectoare datorită scăderii glicemiei din sânge, creşterea conţinutului de glicogen şi proprietăţilor antioxidante directe.

Regimul alimentar

Are un rol foarte important în prevenirea şi combaterea hepatitei virale C, asigurând creşterea rezistenţei generale a organismului şi evitarea evoluţiei bolii spre cronicizare.

În primele zile de criză, bolnavul nu are poftă de mâncare şi i se recomandă un regim de refacere a ficatului lezat. La început se va administra, timp de două luni, o cură de sucuri dietetice de legume (morcov, sfeclă roşie, ţelină, ridichi, păstârnac, pătrunjel, tomate), sucuri nefermentate din fructe (mere, prune, struguri, portocale, lămâi, cătină albă, căpşuni, agrişe, afine), consumate imediat după preparare, precum şi ceaiuri medicinale îndulcite cu miere de albine.

La 2-3 zile după încetarea crizelor şi după apariţia poftei de mâncare, se introduc în alimentaţie produse lactate: lapte dulce, iaurt, brânză proaspătă de vaci (250 g/zi), caş dulce, urdă, telemea desărată (100 g/zi), smântână (2 linguri pe zi), brânzoaice din aluat de cartofi cu brânză de vaci, margarină, oţet de mere şi untdelemn crud (40-50 g/zi).

Sunt uşor suportate supele de zarzavat (cu cartofi, morcov, varză, pătrunjel), supele cu zdrenţe de ou şi făină, legumele verzi fierte, salatele de legume (laptuca, spanac, ardei gras, varză, pătrunjel, mărar, roşii), cartofi fierţi sau copţi, carne de peşte slab (păstrăv, ştiucă, lin, biban, şalău, cod), rasol din carne de vită slabă sau de pasăre, omletă din albuş sau cu conopidă.

La masă se serveşte pâine prăjită, mămăligă, macaroane, orez, ouă moi, budinci, papanaşi şi fulgi de ovăz. Seara este indicat să se prepare o infuzie din 3 lămâi tăiate într-un litru de apă clocotită; se infuzează acoperit până a doua zi când se bea, prin înghiţituri rare, înainte de micul dejun.

Fructele îmbunătăţesc starea ficatului

La desert se consumă fructe proaspete (cireşe, vişine, pepene verde, struguri, prune, gutui, lămâie, fragi, agrişe) care, prin conţinutul în zaharuri, măresc rezerva de glicogen din ficat, elimină excesul de sodiu ionic şi îmbunătăţesc starea funcţională a ficatului prin protejare împotriva toxinelor. Sărurile de Mg din fructe stimulează secreţia şi evacuarea bilei în duoden pentru asigurarea digestiei.

Se mai adaugă, la desert, diferite dulciuri în cantităţi moderate (şerbet, peltea, dulceaţă, gemuri, sufleuri, prăjituri, siropuri, compoturi). La acestea se adaugă drojdie de bere (80 g/zi), vitaminele A, B6 şi B5 (acid pantotenic), C, K, P, care ajută la regenerarea celulelor ficatului, precum şi sărurile minerale cu Mg, S, Mn.

Prin respectarea acestor medicaţii se va realiza un regim sărac în grăsimi animale (bogate în colesterol), dar cu suficiente glucide, proteine, vitamine şi săruri minerale. Necesarul caloric zilnic va fi asigurat prin 2.500 – 3000 calori (40-45 calorii / kg corp) în care vor intra 300-350 g glucide, 75-120 g proteine şi puţine lipide vegetale (20-50 g).

La hepatita C cronicizată, cu durată de peste un an de la declanşare, este indicat regimul alimentar menţionat mai sus. Pentru cruţare hepatică se exclude prăjirea alimentelor, dar se acceptă fierberea, înăbuşirea şi coacerea lor. Necesarul de calorii va creşte la 3.000-3.500 pe zi.

Nu consumaţi grăsimi, mezeluri şi condimente!

Sunt interzise carnea grasă (de porc, oaie, raţă, gâscă, vânat, raci, peşte oceanic), grăsimile animale (untură, slănină), sosuri cu rântaşi, prăjeli, pastramă, mezeluri, afumături, conserve, creier, rinichi, icre, sardele, drob de miel, supe de oase, brânzeturi grase, sărate şi fermentate, legume uscate (fasole, mazăre, linte), fructe uscate cu conţinut ridicat în celuloză şi cu miez tare (nuci, alune, migdale), pâine neagră, sare în exces, condimente iuţi (piper, boia, muştar, hrean, ardei iute).

De asemenea se exclud cafea, cacao, ciocolată, îngheţate, creme cu unt, prăjituri cu grăsime, băuturi alcoolice tari şi unele băuturi răcoritoare (Coca-Cola, Pepsi-Cola).

Bolnavul va urmări ca alimentele să fie bine mestecate, reducând efortul de digerare a hranei şi activitatea secretorie a ficatului. Fructele vor fi bine spălate, iar mâinile vor fi permanent curate, prin spălare cu apă şi săpun, ţinând seamă că, pe mâinile nespălate, circulă între 10.000 şi 100 milioane de microbi/cm.p.

Necesarul de hrană zilnică va fi împărţit în 5-6 mese, la ore regulate, evitându-se mesele abundente, mai ales cele servite seara, înainte de culcare.

Regimul de viaţă

Se impune o mare atenţie din partea familiei ştiind că hepatita virotică are un caracter molipsitor. Bolnavul va fi izolat în cameră separată sau va fi internat într-un spital de boli contagioase. Se impune, în perioada crizelor, un repaus absolut la pat pentru reducerea consumurilor energetice şi de oxigen. Se evită efortul fizic şi intelectual, stresul din colectivitate şi mediul extern poluat.

Măsuri de prevenire şi combatere a bolii

- utilizarea obligatorie a seringilor de unică folosinţă, mai ales la drogurile injectabile intravenos;

- folosirea instrumentarului sterilizat la transplant de organe, vaccinări, dialize, extracte dentare, tatuaje şi acupunctură;

- evitarea raporturilor sexuale în perioada ciclului menstrual;

- folosirea separată a obiectelor de unică folosinţă (periuţă de dinţi, aparat de ras, forfecuţă de unghii, pensete etc);

- spălarea pe mâini după folosirea toaletei;

- păstrarea unei curăţenii stricte în locuinţă, inclusiv distrugerea muştelor şi a gândacilor;

- păstrarea legumelor şi fructelor în condiţii igienice şi spălarea lor înainte de consum;

- consumarea apei potabile controlate şi fierberea apei în cazuri de suspiciuni;

- fierberea laptelui care nu a fost sterilizat.

În fazele dureroase se vor aplica perne sau sticle calde şi cataplasme calde cu parafină sau cataplasme cu trei cepe, patru foi de varză, 250 g tărâţe şi eventual ridichi negre şi hrean, ţinute 1-2 ore pe zona ficatului, cu rol în descongestionarea ficatului şi deblocarea rinichilor. Bolnavii de hepatită nu vor dona sânge.

Tratamentul conţine medicamente antivirale

La hepatita virală C este util tratamentul cu medicamente antivirale (Peginterferon - injectat subcutanat o dată pe săptămână şi ribavirină - administrată zilnic). Acestea scad masa de virusuri şi activează mecanismele de autoapărare imunitară a organismului.

Tratamentul cu interferon dă însă rezultate nesatisfăcătoare, deoarece numai 40-45% din pacienţi prezintă răspuns viral favorabil. În plus, folosirea interferonului are unele restricţii din cauza multor efecte secundare provocate asupra trombocitelor.

Tratamentul balneoclimateric

Se face cu ape minerale alcaline, oligominerale şi carbogazoase din staţiunile Olăneşti, Călimăneşti, Căciulata, Lipova, Malnaş, Tinca, Sângeorz-Băi. La domiciliu se vor consuma ape minerale îmbuteliate la Bodoc, Covasna, Tinca şi Malnaş.

Se iau zilnic doze de 200-300 ml ape după care bolnavul va sta culcat pe partea dreaptă timp de 20-30 minute, într-o cură de 4 săptămâni. După o pauză de 6 săptămâni se reia cura, în funcţie de toleranţa individuală şi de efectul produs.