Plante şi diete pentru tratarea duodenitelor şi a enteritelor

Cele mai frecvente dureri care survin în cursul vieţii, de la vârsta prunciei până la adânci bătrâneţi, sunt localizate la nivelul abdomenului, ca urmare a unor dereglări în funcţionarea intestinelor. Aceste dereglări sunt posibile în toate anotimpurile anului, dar mai frecvente în cursul verii, din cauza unei alimentaţii variate necontrolate calitativ şi igienic.

Stomacul şi cele două intestine (subţire şi gros) exercită, în permanenţă, funcţii fiziologice de primă importanţă, secretoare, de motilitate şi de absorbţie a substanţelor nutritive. Principalele boli ale intestinelor sunt: duodenitele, enteritele, colitele şi iritabilitatea colonului. În articolul de azi vă vom vorbi despre duodenite şi enterite, pentru ca într‑o ediție viitoare să vă prezentăm și celelalte două afecțiuni.

Duodenitele

Sunt afecţiuni inflamatoare, acute sau cronice, ale mucoasei duodenale, cu acalmii scurte de două‑trei zile, fără periodicitate sezonieră. Boala este produsă de toxiinfecţii alimentare cu microorganisme şi paraziţi, intoxicaţii chimice şi greşeli de alimentaţie, inclusiv exces de alcool şi tutun. Afecţiunea intestinală este însoţită de alte boli ale aparatului digestiv (hepatite, colecistite, angiocolite, gastroenterite, pancreatită, apendicită) precum şi de unele dereglări nervoase. Manifestările bolii constau din balonări la o oră‑două după mese, arsuri nocturne, greţuri dimineaţa, dureri epigastrice sau paraombilicale, care apar fie imediat după mese, fie mai târziu, la intervale variate. Mai intervin lipsa poftei de mâncare, astenia, cefalee, iritabilitate, scăderea rapidă în greutate şi diminuarea forţelor fizice.

Tratamente fitoterapeutice în duodenite

În combaterea duodenitelor trebuie să se asigure alcalinizarea permanentă a conţinutului duodenal prin pansamente gastrice, sedative şi antiparazitare. La durerile intestinale, produse de constipaţiile cronice, sunt recomandate plantele medicinale cu efecte purgative, mai uşoare şi neagresive: nalbă, iarbă-mare, măcriş. În stările de diaree se consumă ceaiuri de urzică cu acţiuni calmante şi un amestec din frunze de mentă şi rădăcini de angelică din care se beau câte două căni pe zi. Principalele plante folosite în combaterea duodenitelor au proprietăţi antiseptice, dezinfectante, bactericide, emoliente, anestezice, purgative sau antidiareice. Astfel, se prepară: infuzii din plante luate separat: flori de muşeţel, frunze de roiniţă şi mentă, herba de busuioc, mătăciune şi lichenul de piatră; infuzii sau decocturi din amestecuri de: flori de rozmarin, muşeţel, coada-şoricelului, gălbenele şi iarbă mare, frunze de cicoare, salvie şi gutui, herba de sunătoare, ţintaură şi coada racului şi fructe de chimion; cataplasme pe abdomen cu ceapă răzuită, amestecată cu argilă şi ţinută câte o oră de trei ori pe zi. Apiterapia recomandă: polen uscat şi granulat, consumat zilnic câte două linguri (una dimineaţa pe stomacul gol şi alta seara înainte de masă), după care se ia un păhărel cu apă îndulcită cu miere de albine. O cură durează 30 zile şi se repetă în fiecare trimestru.

Regimul alimentar

În crizele dureroase de duodenită se recomandă preparate culinare uşor laxative cum ar fi: supe de legume (morcov, praz, usturoi, asmăţui), salate de lăptucă, spanac, revent şi fenicul, pâine integrală, unele fructe (afine, lămâi, mere rase, portocale), consumate crude sau sub formă de sucuri naturale şi compoturi, miere de albine. Sunt indicate prunele, la micul dejun, şi o cură de struguri, pe o perioadă de minimum 10 zile. Aportul glucidic va fi asigurat prin dulciuri şi paste făinoase, la care se adaugă vitamine şi proteine preluate din crudităţi (3‑5 zile pe săptămână) sau prin consumul zilnic a 200 g brânză de vaci. Pentru a mări digestia şi evacuarea intestinului se poate lua câte o lingură de cărbune din lemn de tei (de trei ori pe zi). Arsurile produse în duodenită pot fi atenuate cu lapte sau produse alcaline. Hrana zilnică va fi repartizată în cinci reprize, prin fracţionări egale, la intervale de trei‑patru ore. Se exclud din alimentaţie grăsimile, mâncărurile iritante (condimente, legume murate sau cu conţinut celulozic ridicat) şi băuturile alcoolice.

Enteritele

Sunt inflamaţii ale intestinului subţire, produse de o boală generală (dizenterie, febră tifoidă, uremie, holeră etc.) sau datorate unor factori externi (alimente alterate şi infectate, medicamente chimice depăşite). Enterita acută apare la scurt timp după agresarea mucoasei intestinale prin diverse infecţii, parazitoze şi intoxicaţii. Agenţii infecţioşi care afectează mucoasele sunt: bacterii (Salmonella, Shigella, Escherichia, Clostridium botulinum, Vibrio cholerae, Sta­phylococus aureus, Klebsiella), virusuri, ciuperci (Candida albicans) şi protozoare. Boala se manifestă prin diaree acută (zilnic 10‑20 scaune de culoare deschisă, amestecate cu mucus). Bolnavul are greţuri, vărsături, dureri abdominale violente, balonări, frisoane, febră, sete mare, dureri de cap, astenie şi stare generală alterată progresiv. Enterita cronică este datorată unor factori de risc ce favorizează boala: genetici, modificări endocrine, viaţă tensionată în timpul mesei, anxietate, suprasolicitări fizice şi intelectuale, căldură mare sau frig, insomnii cronicizate şi consumul de medicamente contraindicate sau cu termen depăşit.

Tratamente fitoterapeutice în enterite

Se folosesc specii care conţin principii active cu proprietăţi antiseptice și care acţionează asupra florei patogene ce provoacă inflamaţiile intestinale. Infuziile şi decocturile se administrează după mese, fără îndulcire cu zahăr ci numai cu îndulcitori. Infuziile din: flori de gălbenele, albăstrele, lavandă, muşeţel, sulfină, ciuboţica-cucului; frunze de anghinare, frasin, nuc, mentă, roiniţă, salvie, zmeur, urzică moartă; herba de coada şoricelului, busuioc, creţuşcă, cimbrişor, nalbă-mare, răchitan, sunătoare, turiţă-mare; fructe de ienupăr, chimion şi anason. Decocturi din: rădăcini de angelică, cerenţel, brusture, tătăneasă; fructe de corn, afin, măceş; herba de coada-racului, sclipeţi; scoarţă de stejar; macerat din afin şi păducel (fructe), muşeţel şi nalbă-mare; tinctură din turiţă-mare, obligeană (rădăcini) şi corn (fructe). Apiterapia recomandă: polen uscat (20 g pe zi) luat înainte de mesele principale în cură de 30 zile; tinctură de propolis (20 g în 100 ml alcool 900), macerată 40 ore şi diluată cu apă (1 : 3), din care se consumă câte 30‑40 picături în 100 ml apă călduţă, cu 60 minute înainte de mese.

Regimul alimentar

Alimentaţia dietetică reprezintă un mijloc terapeutic eficient în ameliorarea suferinţelor intestinale în enterite şi enterocolite. În crizele de enterite acute se impune un repaus total al intestinului inflamat, printr‑o dietă hidrică (1,5 – 3 litri lichid pe zi), repartizată în 5‑6 reprize, cu ceaiuri călduţe (de afin, muşeţel, mentă, măceşe, răchitan, sclipeţi), neîndulcite şi cu adaos de lămâie sau sucuri foarte diluate de fructe, cu acţiune alcalinizantă. Timp de trei‑patru zile se consumă alimente uşor digerabile cum ar fi: supe de legume pasate şi strecurate cu morcov şi orez, fiertură de orez sau pilaf (fără carne şi grăsime). Treptat se poate mânca brânză de vaci, urdă, telemea desărată, ouă fierte moi. În enteritele cronice se adoptă un regim alimentar complet, pentru compensarea carenţelor nutriţionale din organism, folosind carne slabă de vită sau pasăre (rasol sau tocată în perişoare), peşte slab (şalău, ştiucă, păstrăv, biban, guvizi, mreană, calcan), pâine prăjită, biscuiţi, paste făinoase, budinci cu brânză sau carne, prăjituri uscate şi peltea de gutui. Printre alimentele interzise se enumeră carnea (de porc, vacă, raţă, gâscă, vânat), ficat, rinichi, mezeluri, rântaşi, peşte gras, slănină, untură, grăsimi prăjite, afumături, conserve din carne, sardele, icre, maioneze, fasole uscată, ciuperci, salate crude cu ceapă, usturoi, castraveţi, vinete, precum şi alimentele puternic condimentate (cu piper, ardei iute, muştar, hrean, acrituri). Se exclud alimentele vechi, alterate sau netolerate de bolnav, pentru a reduce riscul unor toxiinfecţii alimentare. Se vor lua zilnic 4‑5 mese, la distanţe egale, la temperatura optimă. În timpul mesei nu se consumă lichide care pot evacua rapid conţinutul gastric împreună cu enzimele necesare digestiei.