Plantele primăverii, cele mai bune medicamente ale inimii

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au utilizat anumite plante din flora spontană pentru tratarea problemelor de sănătate. Astăzi vă vom prezenta câteva dintre plantele primăverii recomandate de medicina naturistă în prevenirea şi tratamentul bolilor cardiovasculare: talpa-gâştei, saschiul, ciuboţica-cucului şi rozmarinul.

În bolile de inimă este utilizată la scară largă talpa-gâştei (Leonurus cardiaca), plantă cunoscută încă din Antichitate pentru proprietăţile sedativ-cardiace, ceea ce i-a conferit şi denumirea ştiinţifică de specie cardiacă, dată de botanistul Carl Linne, acum 300 de ani. Planta, originară din Asia, s-a răspândit în flora spontană din toată Europa, fiind frecvent întâlnită pe marginea pădurilor, a drumurilor şi căilor ferate, prin zăvoaie umede, dărâmături, locuri necultivate din zonele de câmpie şi deal, până la altitudinea de 600 de metri.

În scopuri terapeutice se foloseşte partea aeriană a plantei, recoltată la înflorire şi uscată la umbră. Talpa-gâştei conţine, în flori şi frunze, o cantitate mare de alcaloizi (leunucardina, stachidrina), heterozide cardiotonice, glucozizi steroizi amari (leunorina), care îi dau proprietăţi sedativ-cardiace (de trei ori mai puternice decât valeriana), hipotensive şi vasodilatatoare periferice.

Printre numeroasele acţiuni specifice, un loc aparte îl deţine efectul de prevenire şi combatere a diferitelor afecţiuni, în primul rând legate de bolile cardiovasculare, ca hipertensiunea arterială, care survine pe un fond de iritabilitate, stări de mânie, încordare şi certuri. De asemenea, are efecte benefice în nevroza cardiacă, arterita obliterantă şi în reglarea bătăilor inimii de origine nervoasă.

Preparatele din saschiu previn arteroscleroza

Saschiul sau brebenocul (Vinca minor, Vinca major şi Vinca hederacea) este o mică plantă perenă, cu tulpini târâtoare, frunze groase şi lucioase şi flori albastre-violacee. Este frecventă în pădurile umede de foioase şi tufişuri din regiunile de câmpie şi de deal, pe terenurile grase, fertile şi cu umezeală suficientă. În judeţul Suceava există poieniţe compacte prin pădurile din zona Calafindeşti, Călineşti, Dărmăneşti, Straja şi pădurea Măriţei.

Având frunzele permanent verzi, inclusiv în timpul iernii, saschiul se cultivă prin grădini şi în cimitire pentru acoperirea mormintelor, fiind mult apreciată ca plantă ornamentală.

În scopuri terapeutice se utilizează herba sau numai frunzele recoltate în timpul înfloririi. Conţinutul ridicat în circa 40 de alcaloizi cu nucleu indolic (vincamină, izovincamină, vincină, vincamicină, vincinină) îi asigură proprietăţi hipotensive, vasodilatatoare, antisclerotice cerebral, spasmolitice, hemostatice şi cicatrizante, cu acţiuni similare produselor din specia Rauwolfia serpentina.

În primul rând se constată efecte deosebite în reducerea tensiunii arteriale şi în reglarea tulburărilor vasculare cerebrale, asigurând oxigenarea normală a creierului şi îmbunătăţirea circulaţiei sangvine la nivel cerebral, cu efect în combaterea sclerozei cerebrale. Prin diminuarea ritmului cardiac intervine în tahicardia neuro-vegetativă şi în dilatarea arterelor cerebrale pentru stimularea contracţiilor inimii şi prevenirea aterosclerozei şi a congestiei. Efecte benefice se constată şi la stări de migrene, ameţeli şi pierderea memoriei. Este demn de menţionat că produsele pe bază de vincamină nu produc fenomene secundare.

Se utilizează decoctul din 60 de grame frunze la un litru apă care se fierbe două minute, se infuzează acoperit 10 minute şi se beau două-patru căni pe zi, între mese. Mult indicat este vinul tonic din 100 grame frunze uscate la un litru vin alb care se macerează 10 zile, eventual cu adaos de frunze de vetrice, flori de muşeţel şi rădăcini de lemn dulce, din care se ia câte o lingură înainte de mesele principale.

Valoarea terapeutică a acestei plante este atestată şi de o specie soră - saschiul roz (Vinca rosea sau Cataranthus roseum), adaptată climatului tropical (mai ales în Insula Madagascar), care conţine alcaloizi antitumorali (vinblastina şi vincristina) cu proprietăţi anticanceroase. Planta este căutată mult pentru tratamentul leucemiei acute, boala Hodgkin, limfosarcom, carcinom de sân şi carcinom embrionar de testicule, deşi preţul de livrare este încă foarte ridicat.

Infuzia de ciuboţica-cucului are efect de liniştire a inimii la hipertensivi

Ciuboţica-cucului (Primula officinalis), o admirabilă plantă din flora spontană, aflată pe pantele montane, prin păşuni şi poieni deluroase şi de munte, destul de frecventă pe Măgura Odobeşti şi în zona Mărăşti, Vidra, Păuleşti, Vrâncioasa, Soveja, Tulnici şi Lepşuleţ. Planta începe înfloritul la venirea rândunelelor, etalând buchete de flori galben-aurii, catifelate, parfumate, şi încreţite în formă de pâlnioară cu deschiderea în sus. Atât rădăcinile, cât şi florile conţin saponozide triterpenice (primulozide), glicozide şi flavonozide cu proprietăţi tonic-cardiace şi depurative ale sângelui, atât de necesare în timpul primăverii, după alimentaţia excesiv carnară din iarnă.

Frunzele se recoltează la înflorire, iar rădăcinile de culoare alb-gălbuie, cu miros caracteristic, se scot din sol fie primăvara devreme, fie toamna târziu. Întrucât pot exista persoane alergice la compuşii existenţi în plantă, este recomandată folosirea mănuşilor la recoltare şi manipulare şi spălarea mâinilor cu apă, alcool sau eter.

Planta uscată se foloseşte în cardiopatie ischemică, inflamarea miocardului şi eliminarea toxinelor din sânge, consumând infuzii sau vin alb din frunze sau decocturi din rădăcini (2-3 ceşti pe zi).

Infuzia are efecte de liniştire a inimii în cazuri de hipertensiune arterială şi tahicardie, fortifică inima şi previne inflamarea muşchilor inimii sau iminenţa atacului cardiac. De asemenea, purifică sângele de substanţele toxice acumulate după o alimentaţie cu multă carne din cursul iernii. Vinul de Primula se recomandă în stări de crize cardiace.

Uleiul eteric de rozmarin este valoros în bolile cardiovasculare cronicizate

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este valoros prin flori, frunze şi ramuri tinere utilizate în boli cardiovasculare. Este un subarbust provenit din zona mediteraneană, fiind considerat "prinţul aromelor". Încă din Antichitate a deţinut un loc deosebit în ceremoniile de nuntă, ca simbol al mariajelor fericite şi al dragostei. Faraonii din Egiptul antic ordonau să se pună ramuri de rozmarin în mormintele lor pentru a le parfuma călătoria sufletului.

În secolul al XIV-lea, bătrâna regină Elisabeta a Ungariei, în vârstă de 72 de ani, bolnavă de inimă, gută şi reumatism, şi-a regăsit sănătatea şi tinereţea folosind o reţetă numită "apa reginei Ungariei". Aceasta cuprindea rozmarin, lavandă, mentă şi măghiran şi s-a dovedit a avea efecte miraculoase.

Arbustul are frunze necăzătoare, aciculare şi pieloase şi flori mici cu petale liliachii sau palid-albastre. Fiind sensibil la ger, arbustul va trebui să fie ocrotit în timpul iernii, deşi în sudul ţării ar putea să reziste în aer liber prin grădini cu expunere sud-vestică şi ferite de vânturi dominante. Este cultivat ca plantă decorativă, medicinală, aromatică şi cosmetică.

În timpul înfloririi se recoltează florile, frunzele şi lăstarii tineri care conţin flavonoide triterpenice, ulei eteric şi cetone, cu rol adjuvant în tratarea unor boli cardiovasculare cronicizate: hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, angină pectorală, reumatism cardiac, reglarea ritmului cardiac, tulburări cardiace pe fond nervos, irigarea creierului, scleroză cerebrală, accelerarea circulaţiei arteriale, sufocare prin insuficienţă cardiacă, surmenaj fizic şi intelectual, leşin şi colaps.

Se administrează sub formă de infuzii, tincturi, vin tonic şi băi generale cu ulei eteric pentru reglarea funcţiilor cardiace şi reconfortarea organismului.

*

Constantin I. Milică este profesor universitar la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Iaşi. Este specializat în fitoterapie şi tratează anual sute de persoane din toate colţurile ţării, prescriind pentru orice boală preparate complexe din plante pe care, cel mai adesea, le ignorăm. A salvat oameni cărora nu li se mai dădeau şanse de supravieţuire, preparatele fiind realizate în laborator, după metode ştiinţifice şi după atenta analiză a fiecărei afecţiuni în parte.