Preţul durerii

Nu este vorba, cum s-ar crede la prima vedere, de o figură de stil, ci chiar de faptul că sindroamele dureroase provoacă timpi neproductivi imenşi pentru economiile naţionale.

Oamenii nu pot lucra deloc (sau cu capacităţi limitate) dacă au dureri. În lipsa cifrelor cu privire la ţara noastră, oferim informaţia că în SUA costurile anuale provocate de dureri se ridică la impresionanta cifră de 61,2 miliarde de dolari. Analizându-se atent modul în care s-a constituit această sumă, s-a constatat că cea mai mare parte a acestor costuri (76,6 procente) nu este cauzată de timpii neproductivi şi de concediile medicale, ci de o productivitate micşorată şi de un randament scăzut ale celor afectaţi în timpul muncii. Cercetări efectuate tot în SUA în perioada 2001-2002 pe aproximativ 29.000 de angajaţi, au stabilit că 13% dintre aceştia s-au plâns, în intervalul supus observaţiei (14 zile) de capacitate de muncă diminuată, cauzată, categoric, de sindroamelor dureroase de care sufereau. În medie, cei aflaţi în suferinţă au lipsit de la lucru 4-6 ore săptămânal, dar pierderile cele mai mari nu au fost cauzate de absenţă, ci de performanţele diminuate în timpul serviciului.

Cel mai adesea angajaţii s-au plâns de dureri de cap (5,4%), urmate de dureri de spate (3,2%) şi alte dureri ale oaselor şi muşchilor.

Referitor la durerile de cap, statisticile europene sunt şi ele îngrijorătoare. Experţii în sănătate au apreciat costurile rezultate în urma abuzului de medicamente, luate din această cauză, la circa 90 de milioane de euro anual. Aici sunt incluse şi acele costuri provocate de ingerarea, ani de-a rândul, a unor analgezice care provoacă o dereglare cronică a funcţiei renale (nefropatia la analgezice), astfel încât aceşti pacienţi ajung la rinichi artificiali sau la transplant.

Statistici din Germania arată că în această ţară suferă de migrenă opt milioane de oameni, adică aproximativ zece procente din populaţie, fapt care are serioase consecinţe pentru economia germană. Autorul studiului (A. Heinze) informează că zilele de absenţă de la serviciu ca urmare a unor migrene provoacă costuri anuale de 1,5 miliarde de euro.

În mare parte, pacienţii îşi procură singuri medicamente sau leacuri antimigrenoase, cheltuind impozanta sumă de 700 de milioane de euro, în timp ce medicii prescriu reţete numai în valoare de 75 de milioane de euro.

Toate aceste calcule „farmacoeconomice“ ne arată cât de serioasă poate fi problema costurilor durerii, atât pentru pacient, care în mod obişnuit practică automedicaţia, cât şi pentru stat care plăteşte concediile medicale şi suportă productivitatea redusă.

De aceea, luând exemplul statelor dezvoltate, ar trebui urmărite mai atent şi la noi aceste costuri, în vederea optimizării utilizării analgezicelor prescrise. Cât despre automedicaţie, este clar că trebuie educat publicul, pentru a nu abuza, şi chiar unii farmacişti, pentru a nu mai da restul în antinevralgice sau algocalmin.