Primele ore de viaţă ale nou-născutului

Adaptarea respiratorie reprezintă momentul iniţial al întregii adaptări, realizându-se pe seama trecerii de la respiraţia de tip tisular, asigurată de ventilaţia maternă prin circulaţia feto-placentară, la cea proprie, pulmonară, a nou-născutului. Urmează apoi adaptarea circulatorie şi cea digestivă, care ajută organismul bebeluşului în efortul său de a-şi câştiga independenţa.

Iniţierea respiraţiei şi primul ţipăt al nou-născutului reprezintă intrarea lui în viaţa extrauterină. În situaţia dezvoltării normale a aparatului respirator din perioada fetală şi a unei naşteri normale, adaptarea respiratorie este bună. Totuşi, din cauza imperfecţiunii maturizării funcţiei respiratorii, atât nou-născutul, cât şi sugarul mic se află într-o relativă insuficienţă respiratorie.

În declanşarea primei respiraţii intervin importante modificări biochimice şi metabolice. Apare o scădere importantă a O2 din sângele arterial şi o creştere a CO2, ceea ce duce la apariţia unei acidoze. Aceste modificări determină, pentru o scurtă perioadă de timp, o stare de asfixie, care intervine ca un excitant puternic al centrilor respiratori ai fătului.

La aceste manifestări se adaugă şi cele ale presiunilor intratoracice, din cauza schimbărilor apărute ca urmare a întreruperii circulaţiei feto-placentare, realizată prin ligatura cordonului ombilical.

Nu sunt de neglijat nici stimulii termici în iniţierea primei respiraţii.

Prin mecanisme reflexe neuro-hormonale şi enzimatice, condiţionate de modificările enumerate, se produce prima inspiraţie, urmată imediat de ţipăt.

Respiraţia nou-născutului este superficială, de tip abdominal. Nou-născutul prezintă 30-40 de respiraţii pe minut.

În anumite condiţii, prima respiraţie poate să eşueze şi să aibă loc asfixia la naştere sau moartea aparentă a nou-născutului.

Alteori, prima respiraţie are loc, dar este urmată imediat sau la scurt interval de o suferinţă respiratorie gravă denumită sindrom de detresă respiratorie.

Adaptarea circulatorie

Odată cu ligatura cordonului ombilical şi iniţierea primei respiraţii are loc şi schimbarea sistemului circulator, de la circulaţia feto-placentară, la cea definitivă, proprie vieţii extrauterine.

După întreruperea circulaţiei ombilicale, se produce separarea funcţională şi apoi anatomică dintre partea dreaptă şi cea stângă a inimii. Bătăile inimii îşi păstrează caracterul din timpul vieţii intrauterine pentru o perioadă de timp, înregistrându-se o frecvenţă atrio-ventriculară de 120-180 pe minut.

Cianoza prezentă imediat la naştere este cauzată doar în anumite cazuri de o malformaţie cardiacă foarte gravă. De cele mai multe ori poate fi determinată de o suferinţă cerebrală, de tulburări metabolice sau de apariţia detresei respiratorii.

Adaptarea digestivă

Este realizată în funcţie de gradul de dezvoltare morfo-funcţională a aparatului digestiv. Din acest punct de vedere, laptele de mamă reprezintă alimentul ideal pentru nou-născut şi sugar, în primele luni de viaţă. Între laptele matern şi capacitatea digestivă există relaţii de adaptare reciprocă, impuse genetic. De aceea, administrarea unui produs dietetic trebuie să aibă ca model de referinţă, în compoziţia sa, compoziţia laptelui de mamă.

Ingerarea laptelui de mamă se face prin supt, care este un reflex spontan şi viguros, declanşat de alimentaţie. În următoarele zile, reflexul suptului, care face parte din automatismele primare, se poate pierde cu foarte mare uşurinţă, prin întârzierea punerii la sân a nou-născutului şi prin mijlocirea altor modalităţi de alimentaţie (de exemplu, alimentaţia cu biberonul, căruia i se adaptează o tetină). Efortul suptului la sân este de 10 ori mai mare decât la tetină.

Tubul digestiv este lipsit iniţial de prezenţa florei microbiene. Posibilitatea pătrunderii germenilor în tubul digestiv poate avea loc în timpul travaliului.

Alimentaţia nou-născutului la termen va începe imediat după naştere, prin punerea sa la sân. În condiţiile unei secreţii lactate satisfăcătoare, suptul este viguros la un interval de 3-4 ore.

Renunţarea cu uşurinţă la alimentaţia naturală este o mare greşeală. Laptele de mamă este ideal pentru nou-născut, de aceea alimentaţia naturală este bine să fie menţinută până la vârsta de 6 luni, după care se va începe diversificarea.

Nou-născutul alimentat artificial are o toleranţă digestivă foarte scăzută faţă de toate produsele de lapte, mai puţin faţă de laptele matern, poate prezenta tuburări digestive şi se poate îmbolnăvi mult mai uşor.