Primul ajutor în caz de intoxicaţii cu monoxid de carbon

▲ În fiecare an, odată cu venirea toamnei şi răcirea vremii, medicii din unităţile de primire a urgenţelor se confruntă cu o adevărată avalanşă de cazuri de intoxicaţie cu monoxid de carbon ▲ Cei mai mulţi pacienţi ajung la spital din cauza propriei neglijenţe, pentru că astfel de intoxicaţii apar ca urmare a utilizării unor sobe improvizate, care scot mult fum, sau din cauza arderii continue a focului la aragaz, în spaţii închise ▲

Din cauza frigului instalat brusc, fiecare dintre noi încearcă să găsească o sursă de căldură cât mai eficientă şi mai ieftină, ignorând însă, adesea, riscurile ce ar decurge din excesele sau din improvizaţiile făcute pentru a atinge acest scop.

Mai ales la blocuri, acolo unde se poate lăsa permanent aragazul deschis, se formează o atmosferă viciată. La gazele de ardere formate în exces se mai adaugă umezeala şi mucegaiul de pe pereţi, praful de prin casă şi mirosurile de la canalizarea prost întreţinută. Toate acestea favorizează apariţia bolilor infecţioase, a alergiilor şi a tuberculozei pulmonare, ce afectează în primul rând copiii şi bătrânii.

Nu rare sunt cazurile de moarte ori asfixie în urma prea multor gaze de ardere acumulate în interiorul camerelor sau a gazului metan scăpat de la o flacără a aragazului care s-a stins.

În locuinţele din mediul rural, unde în sobe de lut crăpate sau improvizate se bagă, fără măsură, lemne, cărbuni sau deşeuri vegetale, care scot fum, se acumulează gaze nesesizate şi care, peste noapte, pot duce la tragedii. Un incendiu izbucnit brusc sau intoxicarea lentă a locuitorilor casei fac ca într-o singură noapte totul să poată fi distrus. A stinge focul din sobă înainte de culcare nu înseamnă un exces, ci o măsură de precauţie, care merită să fie respectată.

În intoxicaţiile cu monoxid de carbon, omul este cuprins de o stare de somnolenţă tot mai profundă, pielea este roză, iar respiraţia tot mai slabă.

Cum acordăm primul ajutor în caz de intoxicaţie?

Primul ajutor în aceste cazuri constă în scoaterea persoanelor afectate în aer curat. Fiecare dintre aceste persoane trebuie întinsă pe spate, cu capul aşezat puţin mai jos. După aceea, este esenţial să se facă celui afectat stimulare cardio-respiratorie. Aceasta se realizează apăsând puternic cu amândouă mâinile pe cutia toracică, la baza inimii, o dată pe secundă. La fiecare patru secunde se face respiraţie gură la gură, adânc, până i se umflă accidentatului plămânii cu aer, ţinându-i nasul pensat, adică cu nările lipite, pentru a nu se elimina aerul pe nări. Se poate pune pe faţa bolnavului o batistă sau o pungă de plastic cu o gaură în dreptul gurii. Apăsarea pe inimă se face în continuare, de 60-80 de ori pe minut, intercalând cu respiraţia gură la gură la fiecare patru apăsări pe inimă.

Aceste manevre se continuă pe parcursul câtorva ore, dacă intoxicatul are semne de viaţă, până se poate aduce un balon portabil de oxigen sau se poate transporta intoxicatul la spital, la un serviciu de reanimare.

Focul a făcut omul să progreseze atunci când a fost utilizat în mod judicios, dar în fiecare sezon rece, din păcate, multe persoane neglijente sau inconştiente plătesc cu viaţa nesăbuinţa lor. Nu este de prisos, aşadar, să-i sfătuim pe cei care nu ştiu şi să le reamintim celor care au uitat cum trebuie manevrat corect focul, deoarece pentru multe victime prima greşeală este şi ultima.