Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Prioritățile noului ministru al sănătății
La mijlocul acestei săptămâni a avut loc prima conferință de presă susținută de noul ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, ocazie cu care și-a prezentat prioritățile: gestionarea problemelor legate de infecții, în contextul ultimelor nereguli sesizate în cazul dezinfectanților din spitale, dar și a modului de raportare a infecțiilor intraspitalicești, precum și asigurarea medicamentelor esenţiale în unitățile medicale.
În acest sens, Vlad Voiculescu a precizat că a avut mai multe întâlniri cu preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale pentru a găsi o soluție nu doar punctuală, ci una care să poată fi aplicată în întreg sistemul. Potrivit acestuia, trebuie să existe o soluţie, care să aibă la bază reguli şi proceduri clare şi, de asemenea, extrem de important, să aibă la bază o transparenţă, în aşa fel încât pacienţii, medicii, managerii de spitale, media să poată urmări aceste probleme şi să vadă unde este problema şi să ceară rezolvarea ei urgentă, pentru că aceste lucruri sunt extrem de urgente. Totodată, ministrul are în vedere, ca prioritate pe termen scurt, reevaluarea proiectelor de investiții în clădiri noi destinate spitalelor, având în vedere că în sistemul sanitar infrastructura este una învechită. Acesta a mai precizat că se referă, în mod special, la spitalele care au fost construite în anii ‘70 sau chiar înainte și care „pun în pericol viaţa pacientului, dar şi pe a medicului şi pe a familiilor acestora şi pe a personalului medical”. De aceea, este vital să se poată demara proiectele de construire a celor trei spitale regionale de la Iași, Cluj și Craiova. „Mai întâi vorbim despre banii din Programul Operaţional Regional, vorbim despre 150 de milioane de euro, care ne sunt la dispoziţie pentru trei spitale regionale. În momentul de faţă, locaţiile acestor spitale sunt Cluj, Iaşi, Craiova. Lucrăm la tema de proiectare pentru aceste spitale şi sperăm ca, lunile următoare, să avem un progres semnificativ. Lucrăm aici alături de Ministerul Dezvoltării Regionale şi cu suportul prim-ministrului”, a explicat Vlad Voiculescu, citat de Agerpres. Ministrul Sănătății a precizat că a avut, luni, o întâlnire cu doamna comisar Corina Creţu și că, mai mult ca sigur, „în lunile ce urmează voi fi de multe ori în faţa dumneavoastră să raportez progresul pe aceste trei proiecte”.
În ceea ce privește infecțiile nosocomiale, Vlad Voiculescu a anunțat că Inspecţia Sanitară de Stat pregăteşte o acţiune de control încrucişat, la nivel naţional, în cadrul acesteia fiind făcute teste de sanitaţie pentru toate substanţele biocide folosite în spitale, iar rezultatele vor fi publicate imediat după centralizarea lor. De asemenea, a invocat necesitatea sporirii numărului de epidemiologi, microbiologi și infecționiști, prin pregătire, în contextul unui deficit uriaș de personal specializat. „În acest moment, subraportarea infecţiilor nosocomiale este, după cum ştiţi, încurajată”, a spus ministrul, managerii care raportează infecţii nosocomiale fiind penalizaţi. „Ne lipsesc epidemiologi, microbiologi, infecţionişti. Va trebui să luăm măsuri pentru trainingul personalului actual şi, de asemenea, pentru încurajarea rezidenţilor să meargă către aceste specialităţi, care ne sunt necesare acum, dar ne vor fi necesare pentru mult timp de acum încolo”, a continuat ministrul.