Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Proiectul „Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame”
Ultimele date publicate de Fundația World Vision România la nivel național indică o rată a mortalităţii materne de peste două ori mai mare faţă de media Uniunii Europene (UE), astfel că ţara noastră se situează pe primul loc în privinţa sarcinilor şi avorturilor la minore.
Cifrele au fost prezentate publicului în contextul unor acțiuni organizate în cadrul programului „Mame pentru viață. Viață pentru mame”, cu scopul reducerii mortalității materne, fiind destinat medicilor de familie din județele Dolj, Vâlcea și Vaslui. Peste 100 medici de familie din cele trei judeţe au participat la acest proiect, mai exact la cursuri de e-learning dezvoltate pe platforma EDU-CNSMF. Cele trei cursuri vizează aspecte actuale şi bune practici în îngrijirea gravidei de către medicii de familie. Un al patrulea curs este destinat instruirii la distanţă a asistenţilor medicali.
În cadrul aceluiași program, implementat în țara noastră de World Vision România, au fost lansate aplicaţii de telefonie mobilă pentru asistența gravidei. „Aplicaţiile de telefonie mobilă clasică sunt soluţii simple, eficiente, de tip sms alert, care informează femeile vulnerabile în privinţa calendarului de accesare a serviciilor medicale, gratuit, în perioada sarcinii”, a declarat Cornelia Paraschiv Scărlătescu, managerul proiectului.
Programul are o perioadă de derulare de trei ani și vizează cele trei judeţe menționate mai sus. Potrivit reprezentanților World Vision, acesta se adresează unui număr de 15.000 de femei, cu vârste între 15 şi 40 de ani, din 30 de comunităţi rurale.
Proiectul „Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame” beneficiază de fonduri în valoare de 500.000 de dolari şi a fost câştigat de World Vision pentru România ca parte a unui grant global MSD for Mothers. Programul are un obiectiv ambițios - „Nici o mamă nu trebuie să moară dând viaţă!” și tocmai de aceea a fost axat pe dezvoltarea un model inovativ de servicii integrate pentru reducerea cazurilor de mortalitate maternă. Și aceasta, prin informare corectă şi prin susţinerea accesului la servicii medicale de calitate, atât în perioada prenatală, cât și în perioada maternală. Potrivit raportului World Vision, mortalitatea maternă în România se menține ridicată, la 11,4 ‰ de născuți vii în 2012, mai mult decât dublu față de media UE, de trei ori mai mare decât în Slovacia, Slovenia și Bulgaria, de aproape șase ori mai mare decât în Italia și Spania și de aproape zece ori mai mare decât în Austria și Polonia. Cauzele principale ale acestei rate ridicate a mortalității materne sunt legate de riscuri obstetricale directe (46%), riscuri obstetricale indirecte (29%) și avorturi (25%). Ratele mortalității materne obstetricale directe şi indirecte au fost mai mari în zonele rurale în 2012 (0,065 ‰, comparativ cu mediul urban - 0,046 ‰), ca urmare a discrepanței în furnizarea de servicii și a gestionării sarcinilor cu risc în mod neadecvat. De asemenea, tot în 2012, mai mult de 30% dintre femeile gravide au fost consultate de un medic numai după primul trimestru de sarcină și 6,2% nu au fost consultate de un medic până la naştere, majoritatea acestor femei aflându-se în zonele rurale.
Pentru perioada sarcinii, vizitele medicale au caracter obligatoriu, pentru a înlătura orice posibil risc, atât pentru mamă, cât și pentru făt. Prima vizită la medic este cea în care se diagnostichează sarcina și se identifică posibilii factori de risc. Apoi, în cazul unei sarcini normale, următoarele consultații se vor efectua la interval de o lună (28-32 săptămâni), apoi la două săptămâni între săptămânile de sarcină 32-36 și săptămânal în ultima lună de sarcină (săptămânile 36-40).