Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Puterea rugăciunii asupra creierului
Medicul francez din secolul al XVI-lea Ambroise Paré, pe care mulți îl consideră părintele chirurgiei, atunci când un pacient al său se vindeca, spunea: ,,Eu doar l-am îngrijit, Dumnezeu l-a vindecat”. Așa ar trebui să continuăm să gândim și în ziua de astăzi, iar acest lucru îl putem face prin rugăciune, afirmă renumitul neurochirurg român prof. univ. dr. Vlad Ciurea, membru de onoare al Academiei Române și fondator al Centrului de Excelență în Neurochirurgie.
Invitat la mai multe emisiuni televizate, în perioada Sfintelor Sărbători Pascale, medicul neurochirurg Vlad Ciurea a vorbit despre puterea rugăciunii asupra creierului, despre beneficiile unei gândiri pozitive pentru sănătate și despre conexiunile cu toate acestea.
Sunt numeroase cărți care vorbesc despre minte, suflet și despre puterea gândului. A apărut și un fenomen nou, neuroteologia - în legătură cu puterea gândului și rugăciunea. Pornind de la cât de ușor ne este să memorăm rugăciunea „Tatăl nostru”, profesorul Vlad Ciurea menționează cartea prietenului și colegului său de breaslă, regretatul academician profesor doctor Adrian Restian, care spunea că, probabil, în genomul uman, ca ortodocși, sunt imprimate această rugăciune și puterea de a ierta.
Sunt multe cazuri de pacienți care s-au vindecat, am spune miraculos, după ce au început să creadă în Dumnezeu. Ca să reușești la un pacient căruia îi atingi creierul ca să îl operezi, după care el să plece acasă pe propriile picioare, în condiții bune, este o minune, iar astfel de minuni se întâmplă în toate spitalele, spune neurochirurgul. Medicii își fac cruce înainte să înceapă o operație; oricât de simplă ar fi, poate interveni ceva neprevăzut și să ne ajute Cel de sus. Știința și credința sunt total împreună, subliniază profesorul Vlad Ciurea, evocând cazuri de pacienți aflați în situații-limită pe care, în cele din urmă, le-au depășit. Sunt oameni care și-au revenit pentru că organismul lor a învins, pentru că au fost ajutați de doctori și de tehnologia medicală, sigur că sunt explicații medicale, dar este vorba și despre altceva. Minuni există peste tot, trebuie doar să credem și să fim convinși de puterea rugăciunii pe care o rostim, mai spune reputatul medic, notând că puterea rugăciunii este cu atât mai mare, cu cât mai mulți oameni se roagă pentru cineva.
Legat de neuroteologie, există studii care au deslușit ce transformări se petrec în creier atunci când ne rugăm. Sunt niște centri care se activează. La persoane care sunt foarte religioase s-au constatat centri nervoși care se deschid, centri ai religiei. De asemenea, folosind tehnica imagistică prin rezonanță magnetică funcțională, au fost analizate transformările care se produc în creier atunci când oamenii se află într-o biserică și s-a constatat o activitate formidabilă a creierului și o deschidere a centrilor nervoși, deci, există și dovada palpabilă a puterii credinței. De ce se activează acești centri nervoși? Înseamnă că sunt predispuși, deschiși spre credință. Studiile au demonstrat că mai ales monahii şi monahiile, care sunt foarte religioşi și respectă întru totul canoanele bisericești, au foarte mulți astfel de centri ai religiei.
Totul în creierul nostru se desfășoară între doi poli: optimism și pesimism. Noi, prin structura noastră, trebuie să influențăm organismul și creierul, această „bijuterie” pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Neurochirurgul ne recomandă să gândim cât mai optimist în totalitate, să ne apropiem de cei din familie, de cei dragi și să-i ajutăm. (I. M.)