Rădăcina de ipcărige, un decongestionant natural

Proprietățile terapeutice ale rădăcinilor de ipcărige sunt: expectorante, depurative, hemolitice, diuretice, sudorifice, antireumatice, antihelmintice, cicatrizante, aperitive, stimulente, tonice. Cele mai importante efecte s-au observat la bolnavii cu afecțiuni respiratorii (bronșite, astm bronșic, faringite granuloase, tuse și gripă, cu eliminarea secrețiilor bronșice), acționând pentru decongestionarea căilor respiratorii și calmarea efectelor tusei.

Planta de ipcărige crește pe soluri nisipoase și ușoare, permeabile și bine aerisite, în care poate pătrunde sistemul radicular sau pe terenuri calcaroase și margini de drumuri și căi ferate. Preferă locurile însorite din Dobrogea, inclusiv în Delta Dunării, sudul Moldovei, Munteniei și Olteniei, Câmpia de Vest. În cultură sunt introduse câteva soiuri valoroase (Flamingo, Bristol Fairy, Floros Plena, Floros alb). În medicina populară este însă mai cunoscută sub denumiri ca: ciuin aib, floarea miresei, coroana miresei, gipsariță, ipărige, ipsorița, scuturice strălucită.

Planta înflorește în lunile ­iunie-septembrie, iar în fitoterapie sunt utilizați rizomi groși ­­și ­rădăcini cilindrice (Radix ­Gypsophilae sau Radix Saponariae ­albae), cu grosimi de 2-4 cm, de culoare brună-gălbuie la exterior și alb-gălbuie la interior.

Recoltarea se face toamna (lunile septembrie-noiembrie), fiind alese plante aflate după anul al treilea de existență, sau primăvara devreme (lunile mar­tie-aprilie). După spălare, în curent de apă, se fasonează la lungimi de 10-20 cm, se despică sau se taie în rondele groase de 1 cm.

Uscarea se face în strat subțire, la soare sau în locuri bine aerisite. Artificial se usucă la 40°-50°C, având un coeficient de uscare de 4:1. Rădăcinile uscate au miros slab, gust dulceag-amărui și iritant.

Rădăcinile conțin substanțe grase, zaharuri reducătoare, acizi organici, uleiuri eterice, săruri minerale.

Acțiuni specifice:

- în afecțiuni respiratorii (bronșite, astm bronșic, faringite granuloase, tuse și gripă, cu eliminarea secrețiilor bronșice);
- în dischinezie biliară, boli de ficat, stomac și splină;
- în afecțiuni cronice ale aparatului urinar, cu acțiune diuretică și sudorifică;
- în anemie și limfatism;
- în reumatism cronic și gută;
- în helmintiază, răni, eczeme, furunculoză.

Recomandări pentru uz intern

Decoct dintr-o lingură de rădăcini uscate și măcinate la 200 ml de apă, după o macerare prealabilă la rece, timp de 6-8 ore; se fierbe 5-10 minute, se infuzează 5-10 minute, se strecoară, se îndulcește cu miere de albine și se ia câte o lingură din două în două ore, pentru bronșite cronice la adulți și câte o linguriță la trei ore pentru copii. Se mai consumă câte două-trei cești pe zi, în laringite, traheite și bronșite; Sub formă de gargarisme are acțiune în tratamentul faringitelor granuloase;
Infuzie din 20-30 g de rădăcini uscate la un litru de apă clocotită; se infuzează 10-15 minute, se strecoară și se beau câte două-trei ceaiuri pe zi în anemie, limfatism, boli de stomac, ficat și splină, dischinezie biliară, gută și reumatism;
Extract dintr-o linguriță de rădăcini măcinate, la 250 ml de apă rece; se lasă la macerat opt ore, se strecoară și se bea în cursul unei zile, având acțiune diuretică și sudorifică în afecțiuni cronice ale aparatului urinar.

Rețete pentru uz extern

Decoct din 20-40 g de rădăcini măcinate la un litru de apă rece; se fierbe 20-25 minute, se strecoară și se fac băi locale pentru combaterea viermilor intestinali (oxiuri);
Decoct din două lingurițe de rădăcini măcinate la 250 ml de apă rece; se fierbe 15-20 minute, se strecoară și se fac spălături locale, cu un tampon de vată, pentru tratarea de eczeme, răni, furuncule, având rol cicatrizant.
Observații: Aceleași efecte pot fi obținute prin folosirea amestecurilor, în părți egale, cu rădăcini de Gypsophila și de Saponaria. (Prof. univ. dr. Constantin­ Milică - din volumul „Izvoare de sănătate din flora medicinală”)