Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Răspundem cititorilor: Când sunt recomandate aparatele ortodontice la copil
Ioana D., Alba Iulia: "Când se recomandă aparatele ortodontice la copii? Există semne care pot indica necesitatea unui astfel de aparat?"
Dr. Andreea Rugină, medic stomatolog: Copiii trebuie văzuţi de un medic stomatolog încă de la vârsta de 5-6 ani, deci chiar înainte de a apărea dentiţia definitivă. Acolo unde se indică, se pot face la aceste vârste tratamente preventive, aparatul dentar fiind puţin obişnuit la aceste vârste. Începând cu vârsta de 7 ani, copiii au o dentiţie mixtă (dinţi de lapte, dar şi dinţi definitivi) şi se va putea realiza un tratament ortodontic corect. Descoperirea din timp a unei probleme ortodontice are avantajul că poate fi tratată mai uşor, atât pentru pacient, cât şi pentru medic, pe o perioadă mai scurtă de timp. De aceea, vârsta cu indicaţie maximă de a vizita un medic ortodont este de 7 ani. Părinţii nu sunt avizaţi să descopere o problemă ortodontică atunci când nu este foarte evidentă. Există semne care pot indica necesitatea unui aparat ortodontic: pierderea precoce sau întârziată a dinţilor de lapte, respiraţia pe gură, sugerea degetelor, înghesuirea şi poziţia anormală a dinţilor, maxilare care produc sunete, contactul anormal al dinţilor sau lipsa contactului între dinţi, muşcarea obrazului, dinţii par mai mici sau prea mari în comparaţie cu oasele maxilare. Atunci când sesizează unul dintre aceste semne, părintele trebuie să se prezinte împreună cu copilul la medicul ortodont. În funcţie de anomalia prezentă, medicul va indica tipul de aparat care se pretează, adică un aparat mobil sau unul fix. În general, pentru copiii cu vârste între 7-10 ani se recomandă purtarea aparatelor mobile, care permit creşterea oaselor maxilare şi care vor fi activate acasă, de părinte, o dată pe săptămână. În cazul unui aparat mobil, copilul va trebui să respecte timpul necesar recomandat de ortodont de a purta aparatul, lucru destul de dificil pentru un copil de această vârstă. De aceea, medicul va trebui să explice atât copilului, cât şi părintelui că purtarea aparatului ortodontic este un tratament, şi nu ceva benevol. Atunci când se optează pentru un aparat fix (cu plăcuţe fixate pe dinţi), tratamentul nu mai depinde de colaborarea cu copilul şi se indică începând de la vârsta de 10 ani.