Traversăm o perioadă în care se înregistrează un număr mare de cazuri de gripă, situaţie cauzată, în primul rând, de mutațiile pe care le suferă virusul gripal şi care dezarmează sistemul imunitar.
Răspundem cititorilor: Cataplasmele cu polen uscat calmează durerile în spondilită
Viorica D., Botoşani: "Ce tratamente naturiste se recomandă pentru spondilită?"
Prof. Constantin Milică: Fitoterapia recomandă, ca adjuvante, speciile de plante cu efecte antialergice, antiinflamatoare, sudorifice, diuretice, depurative şi revulsive local. În uz intern se recomandă: infuzii din flori de soc (una-două linguriţe la 250 ml apă clocotită) cu efecte în eliminarea toxinelor prin diureză şi prin sudaţie puternică; infuzie din flori de muşeţel (o linguriţă la 250 ml apă clocotită) cu efecte antiseptice, bacteriene, antiinflamatoare şi anestezice; infuzie din flori (de sulfină) şi frunze (de frasin, mesteacăn, salvie, rozmarin, urzică) din care se beau 2-3 căni pe zi; infuzie din frunze de tarhon care produc o puternică diureză însoţită de eliminarea toxinelor; infuzie din herba (de ciuboţica-cucului, sovârv, troscot, turiţă mare), fructe (de ienupăr şi fenicul), muguri (de pin şi viţă de vie); decoct din rădăcini de tătăneasă şi scoarţă de salvie (10 g la 200 ml apă, se fierbe 10 minute, se infuzează 10-20 de minute şi se beau 2-3 căni pe zi) într-o cură pe durată de 2-3 săptămâni; decoct din amestec format din flori de soc (diuretic, suforific), frunze de frasin şi mesteacăn, herba de coada-calului, teci de fasole, rădăcini de lemn dulce cu acţiuni antiinflamatoare, fructe de ienupăr - diuretic şi dezinfectant, scoarţă de salcie - analgezic şi febrifug; din amestec se ia o lingură la 200 ml apă, se fierbe două minute, se infuzează 10-15 minute şi se beau 3 căni pe zi. În uz extern se aplică: - comprese calde cu infuzie de sulfină, coada-calului şi tătăneasă; frecţii cu tincturi din frunze de rozmarin, muguri de plop negru, herba de cimbrişor, fructe de ienupăr şi ardei roşu, rădăcini de hrean şi tătăneasă; frecţii cu ulei de ienupăr, mentă, pin, lavandă, coriandru, rozmarin, petale de trandafir, muşeţel, sunătoare şi eucalipt, folosite separat sau în amestecuri; masaje cu unguent de gălbenele, tătăneasă, lumânărică şi venin de viperă. Apiterapia recomandă cataplasmele din două linguri de polen uscat şi mărunţit, amestecat cu 100 ml ulei vegetal; se fierbe 5-10 minute la foc redus până se obţine o pastă, care se întinde pe zona dureroasă şi se lasă peste noapte.



