Răspundem cititorilor: Colesterolul „bun“ reglează vâscozitatea sângelui

Benone G., Rădăuţi: „Se vorbeşte mult, în ultima vreme, despre cât de dăunător este colesterolul «rău». Care este diferenţa dintre colesterolul «bun» şi cel «rău»?“

Prof. Constantin Milică: Colesterolul HDL este aşa-numitul colesterol „bun“, întrucât antrenează depozitele de grăsime din celule şi de pe vasele sangvine şi le transportă la ficat pentru a fi transformate în acizi biliari, implicaţi în digestie şi în metabolismul lipidelor. Un conţinut optim al colesterolului „bun“, cu valori de peste 40 mg/100 ml sânge la bărbaţi şi peste 50 mg% la femei, prezintă multiple funcţii fiziologice în menţinerea stării de sănătate a organismului, fiind necesar în:

- menţinerea integrităţii celulelor intrând în componenţa membranelor permeabile pentru lichide;

- producerea bilei în ficat, necesară în digerarea grăsimilor la nivelul duodenului;

- reglarea vâscozităţii sângelui, evitând formarea de cheaguri;

- asigurarea bunei funcţionări a creierului şi a nervilor;

- stimularea metabolizării glucidelor (cu evitarea diabetului) şi a sintezei multor vitamine liposolubile (E, A, K), precum şi a vitaminei D sub acţiunea razelor solare asupra pielii;

- creşterea capacităţii imunitare a organismului, inclusiv împotriva cancerului;

Colesterolul LDL este cel cunoscut sub denumirea de colesterol „rău“, întrucât, în stare oxidată, transportă cu uşurinţă circa 65% din colesterolul sangvin pe care îl depune pe pereţii interiori ai arterelor sub formă de plăci galbene numite „ateroame“. Aceste plăci, împreună cu unele fosfolipide şi trigliceride, încarcă sistemul vascular, îngustează arterele şi favorizează frânarea ritmului de curgere a sângelui, uneori cu apariţia unor leziuni. Prin cicatrizarea leziunilor şi sclerozarea vaselor sangvine, arterele îşi pierd elasticitatea, devin friabile şi se pot rupe în zonele mai subţiri. Aici pot să apară hemoragii, cheaguri de sânge şi tromboze.

Procesul de sclerozare începe cu arterele mici ale inimii, creierului şi ale picioarelor; arterele se înfundă mult mai uşor, provocând dureri acute. Treptat, se îngustează şi vasele mari. Acestea au suprafaţa internă aspră şi pot să reţină cheagurile de sânge care, împreună cu moleculele de colesterol, duc la tromboze. La o hipertensiune crescută brusc, cheagurile se desprind de pe suprafaţa vaselor, intră în circuitul sangvin şi pot provoca o embolie, cu accidente cerebrale şi vasculare grave, adesea iremediabile.

Consecinţele acestor afecţiuni din zona inimii pot fi cardiopatia ischemică, angina pectorală şi infarctul miocardic. La membrele inferioare se manifestă prin dureri acute în pulpe (mai ales la mers) şi în înnegrirea degetelor de la picioare.