Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Răspundem cititorilor: Consumul de fructe zemoase previne caria dentară
Silvia F., Baia Mare: „Cum putem preveni apariţia cariilor dentare, mai ales la copii?“
Prof. Constantin Milică: La toate vârstele, predispoziţia pentru formarea cariilor dentare este dependentă de lipsa de calciu, molibden şi fluor din organism, care poate fi compensată prin adausuri din exterior. Existenţa unei afecţiuni dentare poate constitui un factor de risc în declanşarea unor boli cardiovasculare (miocardită, endocardită), digestive, infecţii pulmonare, reumatisme articulare, artroze la genunchi, la care se adaugă o stare generală proastă, lipsa interesului pentru mâncare (de teama durerilor), agitaţie, insomnii. În plus, modificarea culorii dinţilor poate fi un indiciu clar al unor afecţiuni: dinţii maronii arată un sistem imunitar slăbit, iar dinţii cu nuanţă roşietică indică o funcţionare anormală a glandelor suprarenale. Extinderea cariilor dentare poate fi cauzată de o alimentaţie modernă din care nu lipsesc dulciurile lipicioase (caramele, fondante, şerbeturi, îngheţate) şi zahărul rafinat în produse făinoase. O alimentaţie echilibrată şi controlată cere să se consume mai multe produse lacto-vegetariene (lapte dulce, iaurt, brânzeturi, supe de legume, mere, citrice, compoturi de fructe), precum şi uleiuri vegetale, untură de peşte bogată în vitamina D. Un studiu realizat în SUA arată că sucul de cireşe poate neutraliza 90% din activitatea enzimatică implicată în formarea plăcii dentare şi a cariilor. Ca desert şi între mese se vor consuma fructe zemoase pentru a asigura necesarul de săruri şi vitamine, precum şi o autocurăţire buco-dentară, evitând apariţia cariilor. Prevenirea şi combaterea cariilor dentare se realizează printr-o igienă zilnică, efectuată corect timp de minim 3 minute), urmată de clătirea viguroasă cu apă călduţă, de cel puţin 3 ori pe zi, după mesele principale şi seara, înainte de culcare, pentru ca gura să fie curată în timpul nopţii. Peria de dinţi are rolul de a desprinde placa bacteriană de pe suprafaţa dinţilor, îndepărtând microbii cariogeni şi resturile zaharoase. Pasta de dinţi conţine săpun, substanţe abrazive, substanţe antiseptice, precum şi substanţe antienzimatice, ultimele având rolul de a bloca enzimele care acidifică mediul bucal, care declanşează declacifierea smalţului şi permit invazia microbiană în interiorul dintelui. Se va evita spargerea între dinţi de nuci, alune, sâmburi, bomboane, precum şi alimentele şi băuturile foarte reci sau fierbinţi. Detartrajul efectuat la un cabinet stomatologic constituie una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a îmbolnăvirii gingiilor. După detartrajul ultrasonic poate să apară o sensibilizare tranzitorie la alimente reci sau dulci care va dispărea în 3-4 zile. Dacă durerea persistă pe o perioadă mai lungă, se vor aplica produse speciale de desensibilizare.