Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Răspundem cititorilor: Dacă suferiţi de acnee, urmaţi un regim bazat pe multe lichide
Eliza L., jud. Vaslui: „Am 22 de ani şi sufăr de acnee. Am încercat toate cremele şi tratamentele posibile, însă fără nici un rezultat. Ce recomandă medicina naturistă pentru tratarea acestei boli?“
Prof. Constantin Milică: Se pot utiliza multe plante medicinale care au proprietăţi detoxifiante, antialergice, diuretice, astringente şi cicatrizante, aplicate într-un tratament de lungă durată, având rol în ameliorarea metabolismului general şi al celui glandular. În consumul intern se utilizează: - infuzie din herba de trei-fraţi-pătaţi cu proprietăţi antialergice şi depurative în curăţirea tumorilor interne; - infuzie din frunze de frasin, salvie, măcriş sau urzică vie (două linguriţe frunze uscate la 300 ml apă clocotită); se beau câte 100 ml după cele trei mese principale, având acţiuni antiinflamatoare, diuretice şi cicatrizante; - infuzie din muguri de zmeur; - decoct din rădăcini de brusture sau păpădie; - decoct din frunze de salvie, pedicuţă şi pelin; - decoct din teci de fasole (în cură de lungă durată); - tinctură din frunze de nuc fără peţiol (câte 15 picături, de 3 ori pe zi). Regimul alimentar este deosebit de important, întrucât o alimentaţie echilibrată poate fi un prim pas în prevenirea apariţiei acneei şi în diminuarea efectelor acesteia. După erupţia acneei, se va începe cu două zile de repaus alimentar, consumând numai lichide sub formă de sucuri depurative din tomate, sfeclă roşie, struguri, portocale, pentru a realiza purificarea digestivă. Urmează un regim zilnic controlat, luând, dimineaţa, la micul dejun, câte două linguri de tărâţe cu grâu germinat. În restul zilei se recomandă consumul de zarzavaturi cu frunze verzi (pătrunjel, spanac, mărar, praz, lăptucă), legume crude (morcov, ţelină, sfeclă roşie, salată de varză albă şi roşie, tomate, ceapă, usturoi), suc de orz. Regimul de alimentaţie zilnică se completează cu carne slabă (pasăre, peşte în rasol sau grătar), ulei vegetal, drojdie de bere, pâine integrală, grâu germinat, iaurt, brânză proaspătă de vaci, fructe proaspete, sucuri naturale de fructe. Cura cu vitamine (A şi complexul B), completată cu loţiune de acid retinoic (vitamina A acidă), precum şi cu săruri minerale (zinc şi crom) elimină acneea în 3-5 săptămâni. Să nu se neglijeze, de asemenea, consumul unei cantităţi de 1,5-2 litri de apă potabilă, de bună calitate, care are un rol important în hidratarea şi purificarea tenului. Se vor evita produsele alergene care stimulează secreţia glandelor sebacee: grăsimi animale, carne grasă, mezeluri, afumături, vânat, conserve, sosuri, prăjeli, mâncăruri puternic condimentate şi foarte sărate, salate prea acre, brânzeturi fermentate, caşcavaluri, vinete, dulciuri concentrate, ciocolată, îngheţată, cafea, alcooluri tari şi băuturi acidulate.