Persoanele care petrec în timpul zilei mai mult de zece ore și jumătate stând pe scaun sau întinse pe canapea au un risc crescut de insuficiență cardiacă, infarct sau accident vascular cerebral chiar dacă în re
Răspundem cititorilor: Decoctul din fructe de măceş previne răceala
Florian T., jud. Bacău: "În ce afecţiuni sunt recomandate fructele de măceş?"
Prof. Constantin Milică: Fructele de măceş se folosesc în terapeutică şi alimentaţie drept tonic vitaminizant, la întărirea organismului, facilitarea circulaţiei periferice a sângelui prin vasele capilare (datorită vitaminei P), creşterea secreţiei biliare, reducerea crizelor hepatice, a durerilor de stomac şi a inflamaţiilor intestinale, combaterea litiazei renale, a tusei şi răguşelii. Pentru utilizare, fructele sunt tăiate în două, li se scot seminţele şi perişorii din interior şi se lasă să se usuce la aer. Produsele din fructe de măceş au efecte tonice şi vitaminizante, cu rol în normalizarea circulaţiei sângelui, prevenirea şi combaterea afecţiunilor hepatice, intestinale şi renale. Formele de utilizare sunt foarte diversificate: - decoct din două linguriţe fructe fără seminţe la 500 ml apă clocotită care se fierbe încă 10 minute şi se lasă să infuzeze 15 minute în vas acoperit; se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi. Efectul terapeutic poate să crească dacă se adaugă suc de lămâie, miere de albine, flori de tei, fiind indicat în prevenirea răcelilor, tulburări renale şi reumatismale; - macerat din 100 g fructe fără seminţe şi zdrobite puse într-un litru apă rece şi ţinute în vas acoperit timp de 6 zile la loc răcoros, cu amestecare zilnică. Când pulpa fructelor s-a muiat, se strecoară, obţinând o băutură energizantă şi diuretică, cu un conţinut ridicat de vitamina C. În Munţii Apuseni se prepară un ceai dintr-un amestec cu fructe de măceş şi vârfuri de tulpini florifere de zmeur, având bune efecte contra durerilor de inimă şi de urechi, mai ales la copii şi convalescenţi; - compot de măceşe: într-o oală emailată se pun 500 g măceşe fără seminţe, 500 g zahăr, scorţişoară, coaja unei lămâi şi apă care se fierb uşor până când fructele devin moi. Cu o lingură de spumă se scot fructele şi se trec în sticle, iar siropul se fierbe în continuare până când capătă o consistenţă încă fluidă. Se toarnă siropul peste fructe, iar sticlele pline se închid ermetic.