Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Răspundem cititorilor: Extragerea amigdalelor la copil nu previne infecţia cu streptococ
Iolanda T., Hunedoara: „Aş vrea să ştiu care sunt cauzele infecţiilor streptococice la copii şi dacă este eficientă în aceste cazuri extragerea amigdalelor?“
Dr. Doina Dumitriu, medic de familie: Transmiterea infecţiei cu streptococ grup A este rezultatul contactului direct între persoanele infectate sau purtătorii sănătoşi şi persoanele respective. Nu există un rezervor de streptococ extrauman important; totuşi, ocazional, infecţia poate să apară şi prin intermediul alimentelor, mai precis prin lapte. Copiii sunt principalii responsabili de răspândirea bolii streptococice, deoarece, la ei, infecţia este mai frecventă, iar purtătorii sănătoşi din rândul lor sunt numeroşi. Prezenţa unui copil infectat şi netratat într-o familie este urmată de infecţie faringiană a unui număr mare de copii şi adulţi din familia respectivă. Sunt situaţii în care infecţia se prezintă sub o formă clinică uşoară, fără simptome şi atunci persoanele respective nu se adresează medicului, nu primesc tratament şi sunt în totalitate capabile să răspândească streptococul. Factori epidemiologici, cum sunt climatul, sezonul şi zona geografică sunt importanţi în măsura în care determină contractul strâns între indivizi. De exemplu, colectivităţile de copii din cămine, grădinţie, internate, în timpul sezonului rece, realizează condiţii ideale pentru trecerea rapidă a streptococului de la individ la individ, declanşând astfel cele mai severe epidemii. Tratamentul antimicrobian vizează următoarele obiective: - controlul prompt al procesului supurativ acut din tractul respirator superior sau din orice altă parte; - prevenirea complicaţiilor supurative; - prevenirea complicaţiilor nesupurative: reumatismul articular acut şi glomerulonefrita acută; - eliminarea stării de purtător şi prevenirea transmiterii streptococului la alte persoane. Pentru prevenirea reumatismului articular acut, tratamentul faringitei streptococice trebuie început cât mai repede posibil, după precizarea diagnosticului. Nu există nici o formă de imunizare activă împotriva streptococilor. Depistarea promptă şi tratamentul adecvat al infecţiilor streptococice, efectuarea de rutină a culturilor faringiene pot reduce epidermele de boli streptococice. Extragerea amigdalelor este ineficientă, deoarece nu previne infecţia cu streptococ. Bolile respiratorii streptococice dobândite după amigdalectomie pot fi mai puţin severe, dar frecvenţa complicaţiilor nesupurative rămâne aceeaşi.