Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Răspundem cititorilor: Preparatele din mesteacăn tratează colitele de fermentaţie
Paula T., Suceava: "Ce boli pot fi tratate naturist cu preparate din mesteacăn?"
Prof. Constantin Milică: Preparatele din mesteacăn pot fi utilizate cu mult succes în prevenirea şi combaterea multor afecţiuni. Prin efectele antiinflamatoare şi antiseptice se curăţă tractul renal şi urinar de eventuale toxine sau de infecţii bacteriene (în caz de cistită, nefrită şi uretrită). În plus, acţionează direct, prin eliminarea excesului de săruri minerale, separate sau compactate sub formă de nisip şi calculi. De reţinut că o eficienţă deosebită prezintă tinctura de mesteacăn amestecată, în părţi egale, cu tinctura de ienupăr, pentru a evita îmbolnăvirile de cistită, pielită, nefrită cronică şi pielonefrite. Pe baza rezultatelor de până acum se poate aprecia că infuzia din frunze este cel mai bun remediu în tratarea litiazei renale, având efecte de dizolvare a calculilor din rinichi şi din căile urinare. Acţiunea diuretică se exercită şi prin eliminarea din sânge şi urină a excesului de acid uric, uree şi creatinină sau a excesului ionilor de clor şi sodiu. Tot efectul diuretic al preparatelor din frunze şi scoarţă de mesteacăn poate interveni în edeme de origine renală şi cardiacă (manifestate prin picioare umflate) şi în diminuarea excesului de colesterol rău (LDL). Alte afecţiuni în care s-au constatat efectele benefice ale preparatelor din mesteacăn sunt: combaterea hipertensiunii arteriale, a cardiopatiei ischemice şi a aterosclerozei coronariene evitând tulburările caracteristice (ameţeli, dureri de cap, vertij şi acufene - zgomote în urechi); combaterea durerilor reumatismale, a inflamaţiilor articulare, artrite, artroze şi gută, ca urmare a proprietăţilor antiinflamatoare, efectul fiind mai evident în cazul asocierii cu osul iepurelui, urzică şi creţuşcă; prevenirea diabetului zaharat; stimularea secreţiilor gastrice, biliare şi intestinale şi, implicit, a poftei de mâncare în caz de anorexie; combaterea infecţiilor intestinale, enterite, enterocolite, colite de fermentaţie şi de putrefacţie (în asociere cu salvie şi cu scoarţă de stejar); combaterea ascitei (în asociere cu ienupăr), a dispepsiei şi a anacidităţii gastrice; efecte bune în tratarea unor boli respiratorii ca bronşita cronică şi acută, laringita, esofagita, guturaiul şi gripa; combaterea obezităţii şi a celulitei.