Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Răspundem cititorilor: Tărâţa de grâu normalizează digestia
Teodora B., jud. Mehedinţi: "Aş dori să ştiu ce regim alimentar este indicat în caz de diaree".
Prof. Constantin Milică: La bolnavii de diaree, acută sau cronică, se recomandă alimente care conţin taninuri, cu acţiuni astringente asupra mucoasei iritate. În diareea acută se impune un repaus alimentar absolut de două zile, cu o dietă hidrică, consumând numai lichide calde (1,5-2 litri pe zi), apă fiartă şi sărată, zeamă de orez sau boabe de orez crud. Se completează cu ceaiuri de mentă şi muşeţel, neîndulcite, băute prin înghiţituri rare. Lichidele sunt absolut necesare pentru rehidratarea organismului, fiind absorbite imediat de mucoasa intestinală. Din ziua a treia urmează un regim de cruţare intestinală, cu alimente uşor digerabile şi neiritante. Se vor consuma supe de morcov, orez sau zarzavat, strecurate şi cu adaus de puţină sare. Nu se va neglija cura de mere crude, cojite şi rase mărunt (500-1.500 g pe zi), consumate în cinci reprize, la intervale egale. Efectul curei de mere este datorat fixării germenilor patogeni de către pectinele din fructe, realizând o curăţire mecanică a intestinelor. În locul merelor se pot folosi gutui rase sau sucuri de grepfruturi. În continuare se vor consuma orez fiert, griş, brânză proaspătă, pâine albă prăjită, carne tocată şi fiartă sub formă de perişoare, cu albuş de ou şi orez, spaghete, afine, coarne, sucuri de fructe puţin îndulcite. Dacă se ajunge la constipaţie, se va folosi sămânţă de in cu adaus, treptat, de piureuri de legume (morcov, spanac, dovlecei) sau fructe coapte (mere, gutui). În diareea gastrogenă se recomandă tărâţe de grâu, bogate în săruri minerale, vitamine din complexul B şi enzime, care asigură o digestie uşoară şi rapidă. La adulţi se administrează câte o linguriţă de două-trei ori pe zi, la începutul sau în timpul mesei, timp de una-două luni. În diareea pancreatogenă sunt indicate tot tărâţele de grâu, care reglează digestia prin compensarea lipsei de fermenţi pancreatici. În diareea de fermentaţie, cu exces de glucide ajunse în colon, se interzice consumul de fructe crude, legume verzi, mazăre, fasole, linte, bob, varză, castraveţi, lapte dulce. La două zile se vor consuma 200 g brânză de vaci, repartizate în cinci mese. În diareea de putrefacţie, cauzată de excesul proteic din colon, se impune reducerea cantităţii de carne, dar se admite orezul bine fiert, fulgi de ovăz, bulion de legume îngroşat cu griş, piure de cartofi, supă de salată verde sau dovlecei cu smântână. Dintre fructe, cele mai indicate sunt gutuile necurăţate, tăiate în felii înguste şi consumate sub formă de paste, jeleuri, compoturi şi siropuri.