Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Recomandări şi terapie în artroza de genunchi
Gonartroza (artroza de genunchi) este o boală reumatismală a genunchilor cauzată de traumatisme mai mici sau mai mari, infecţii şi inflamaţii intraarticulare, suprasolicitări excesive prin muncă fizică, practicarea unor sporturi, obezitate, greşeli de mers, care, chiar dacă se vindecă, perturbă angrenajul, ca de ceasornic, al unei articulaţii.
Semne de boală: bolnavul acuză dureri, zgomote în încheieturi, nesiguranţă la mers, neputinţă de a urca sau coborî scările. La inspecţie: genunchii sunt deformaţi, tumefiaţi, picioarele se încovoaie "în paranteză". La palpare: se resimt dureri pe partea internă, laxitate şi joc în încheietură. Examenul de laborator: examenul radiologic este cel mai simplu şi lămuritor pentru medicul de specialitate. Tratamentul preventiv: chiar dacă însăşi înaintarea în vârstă duce la o distrugere parţială a încheieturilor, trebuie evitaţi, pe cât posibil, factorii agravanţi şi declaşanţi ai bolii: obezitatea, statul mult în picioare şi în poziţii forţate, purtarea inegală a greutăţilor, frigul şi umezeala excesivă, încălţămintea nepotrivită, alimentaţia săracă în lactate şi vegetale, neglijarea tratamentelor anuale balneofizicale. Tratamentul medicamentos: este indicat tratamentul antiinflamator nesteroidian (antireumatic) tolerat de bolnav, în doză maximă admisă şi durată lungă de timp. Antiartrozicele (regeneratoare ale cartilagiilor) sunt utile doar în formele incipiente şi uşoare de boală, luate perioade lungi de timp. Infiltraţiile intraarticulare cu cortizonice: se recomandă numai în urgenţe, când genunchiul este umflat, dureros la palpare şi la mers din cauza "încălzirii" inflamatorii şi nu a unei infecţii locale. Infiltraţiile se fac cât mai rar, numai de medicul specialist reumatolog cu multă experienţă. Infiltraţii cu soluţie vâscoelastică (acid hialuronic): asigură o lunecare mai bună a elementelor intraarticulare, medicamentul având consistenţa unui ulei. Recomandarea utilizării acestui medicament, ca şi administrarea, sunt făcute de reumatolog. Tratamentul balneofizical: în formele intens dureroase, cu articulaţiile tumefiate, se fac băi răcoroase, se utilizează comprese reci, chiar gheaţă. Electroterapia este doar pentru durere şi decontracturare musculară. Este indicată gimnastica medicală uşoară, stând sau culcat, pentru menţinerea mobilităţii articulare şi tonusului muscular, fără mers mult, cu greutăţi sau peste obstacole. În formele cronice se poate apela la băile calde, mineralizate, la mişcarea în piscină, la aplicaţiile de parafină sau nămol cald. Tratamentul ortopedico-chirurgical: o proteză metalică de genunchi este ca o balama obişnuită care înlocuieşte capetele celor două oase care participă la mişcarea specifică genunchiului. Proteza metalică este necesară când pe radiografie se vede distrugerea completă a cartilajului, genunchiul este dureros permanent şi nu permite mersul sau statul în picioare chiar după câteve luni de tratament corect şi complet. Ortezele (genunchierele) fixe, ca un burlan rigid, folosite pentru câteve zile sau săptămâni, repauzează articulaţia bolnavă, permiţând doar sprijinul pe picior, nu şi îndoitul încheieturii. Genunchierele mobile sunt utile persoanelor cu genunchi instabil şi care nu pot beneficia de tratament chirurgical restaurator de ligamente. Bastonul sau cîrja axială: este foarte utilă în sprijinirea greutăţii pe acestea şi nu pe genunchiul bolnav. Chiar dacă nu sunt acceptate uşor de bolnav, valorează mai mult de jumătate din tratamentul medicamentos. Tratamentul alternativ: acupunctura, presopunctura, ca şi masajul clasic sau cu orice fel de unguente, nu folosesc încheieturii bolnave, ci doar musculaturii şi tendoanelor ce participă la mişcarea piciorului. Prevenirea agravării bolii şi a complicaţiilor: tratamentul balneofizical o dată pe an, în staţiuni balneoclimaterice, cu ape sărate sau sulfuroase, cu posibilitate de mişcare în piscine sau la săli de gimnastică medicală, îndepărtează factorii favorizanţi ai bolii. Totodată, se recuperează tulburările de statică şi mai ales de mers, care închid un cerc vicios al artrozei de genunchi. În staţiunile balneoclimaterice, cu ajutorul apelor minerale în cură internă şi a dietei, se corectează excesul de zahăr sau grăsimi din sânge, tulburările endocrine sau digestive care predispun sau însoţesc, în general, bolile reumatismale degenerative.