Recuperarea, esenţială pentru pacienţii cu AVC

Accidentele vasculare cerebrale (AVC) sunt responsabile de peste cinci milioane de decese înregistrate anual în întreaga lume. În ultima perioadă s-au obţinut importante progrese terapeutice, ale căror costuri sunt însă destul de mari.

Principala problemă pe care o determină accidentul vascular cerebral este cea a dizabilităţii. Statisticile medicale arată că peste 40% dintre supravieţuitori rămân cu un grad variabil de impotenţă funcţională. Cea mai importantă acţiune medicală în scopul reducerii accidentelor vasculare cerebrale o reprezintă optimizarea măsurilor de prevenţie şi a serviciilor de urgenţă. La fel de importante sunt şi metodele de recuperare, care vor trebui să fie în continuare perfecţionate.

După un AVC urmează, de regulă, un tratament recuperator, având ca scop limitarea impactului asupra calităţii vieţii, sub supravegherea unor echipe specializate în reabilitare: medici, asistenţi, terapeuţi, asistenţi sociali şi psihologi.

Aceste echipe vor urmări obiective ca:

- promovarea independenţei personale prin recuperarea unor abilităţi esenţiale (de exemplu mersul);

- după perioada de spitalizare pacientul trebuie să aibă o oarecare siguranţă, susţinere şi încredere în viitor;

- recăpătarea autonomiei şi a statutului social;

- promovarea adoptării şi acceptarea unui nou stil de viaţă.

Analizele rezultate pe problema recuperării post AVC au arătat că se pot atinge permanenţe funcţionale în decurs de până la opt săptămâni, în funcţie de gravitatea afecţiunii.

O leziune cerebrală acută presupune o zonă cu neuroni distruşi şi irecuperabili. Recuperarea iniţială după faza acută are în vedere regresia edemului cerebral. Recuperarea tardivă constă în adoptarea la noile condiţii generate de impactul evenimentului asupra activităţilor zilnice.

AVC-ul reprezintă o urgenţă medicală care necesită spitalizare imediată, cu demararea reabilitării încă din cursul internării. S-a constatat că pacienţii cu AVC care au beneficiat de o asistenţă medicală specifică, multidisciplinară, au avut o evoluţie bună, cu beneficii atât la tineri, cât şi la vârstnici, indiferent de gradul de severitate a afecţiunii.

Pentru reabilitarea pacienţilor după AVC este necesar să existe personal calificat, familia să fie implicată în procesul de reabilitare, echipa multidisciplinară să realizeze îngrijiri coordonate.

Eficienţa tratamentului fizioterapeutic vizează, iniţial, recuperarea echilibrului şi a mersului. S-a constatat că exerciţiile efectuate cu o intensitate crescută sunt mai eficiente. 25% dintre pacienţii cu AVC prezintă tulburări de vorbire care apar imediat după eveniment şi persistă în aproape jumătate dintre cazuri, care necesită terapii specifice. Tulburările cognitive, inclusiv cele de memorie, dezorientarea, deficitul de atenţie, sunt frecvent întâlnite, dar insuficient studiate. Tulburările cognitive, dar şi cele emoţionale pot influenţa negativ evoluţia pacienţilor cu AVC.

Momentul externării pacienţilor cu AVC se decide şi în funcţie de facilităţile existente la domiciliu, cu transferul îngrijirilor către aparţinători.