Regimul alimentar al bolnavilor de icter şi ciroză hepatică

În numărul de astăzi continuăm să vă prezentăm recomandările în regimul alimentar şi de viaţă al bolnavilor cu suferinţe ale ficatului, referindu-ne cu precădere la pacienţii cu icter, ciroză hepatică şi ascită.

Icterul sau gălbinarea este o boală care poate să survină la toate vârstele, pe substratul unei anemii fiziologice şi patologice, congenitale sau dobândite. Cauzele care declanşează maladia pot fi: hemoliza, calculii biliari, tumorile, viermii intestinali (mai ales ascarizi), ganglionii şi intoxicaţiile cu anumite medicamente (sulfamide, testosteron, oxifenisantină, clorpromazină), cloroform, alimente alterate şi, mai ales, consum exagerat de alcool.

Boala se manifestă prin colorarea în galben a pielii, a ochilor şi a mucoaselor, mai intens „albuşul ochilor“, ca urmare a retenţiei în sânge a pigmenţilor biliari (bilirubină), blocaţi în canalul coledoc. Alte simptome constau din: ficat umflat (hepatomegalie), splină umflată (splenomegalie), scaune grăsoase şi decolorate, urină hipercromă, tulburări dispeptice, anorexie, prurit supărător, astenie, paloare şi slăbire generală.

În funcţie de procentul de bilirubină deversată în sânge, se diferenţiază mai multe tipuri de icter: hemolitic, mecanic, hepatocelular şi cu patogenie mixtă.

Extractele de coacăz fac bine bolnavilor de icter

În regimul alimentar, efecte bune are o cură de coacăze negre, timp de 2 săptămâni. La masă este bine să se servească ardei gras, pătrunjel, mărar, precum şi fructe proaspete (mere, pere, piersici). După fiecare masă sau ceai consumat se poate lua câte o linguriţă de bitter suedez. Urmărind evoluţia bolii, se constată că, după 2-3 zile, apare o revenire la normal a culorii pielii, iar analizele de laborator vor fi mult mai bune.

În respectarea regimului alimentar sunt interzise grăsimile animale, tocăturile, mezelurile, sosurile, conservele şi alcoolurile tari.

În cazul icterului, regimul de viaţă impune o atenţionare specială. Întrucât icterul este o afecţiune contagioasă, care se transmite cu uşurinţă la persoanele din preajmă, se impune o izolare strictă a bolnavului, fie într-un spital de boli contagioase, fie la domiciliu. În intervalul de evoluţie a bolii, pacientul va fi scutit de eforturi fizice şi intelectuale.

Ciroza hepatică

Ciroza hepatică este o îmbolnăvire cronică a ficatului, constând din inflamarea şi lezarea ţesutului conjunctiv, cu evoluţie progresivă spre modificarea structurii ficatului şi sclerozarea ţesuturilor în benzi. Boala continuă spre atrofiere din cauza distrugerii morfo-funcţionale a unei părţi din celulele hepatice active şi înlocuirea lor, treptată, cu ţesut fibros.

Ficatul pierde capacitatea de conversie a lipidelor şi de neutralizare a toxinelor sau a medicamentelor pătrunse în ficat. Acum apare inapetenţa pentru grăsimi, greţuri şi balonări abdominale. Vehicularea sângelui prin celulele ficatului este diminuată, treptat, instalându-se insuficienţa hepatică.

Pe plan mondial, boala este în creştere, mai frecvent între vârstele de 45-60 de ani, cu precădere la bărbaţi (de 3 ori mai mult decât la femei). În prezent, are o pondere mare în mortalitatea generală, înregistrându-se, anual, peste 300.000 de decese pe glob.

Declanşarea cirozei hepatice depinde de diferiţi factori:

- infecţioşi (hepatită virală, malarie, sifilis, bruceloză, tuberculoză şi alte infecţii bacteriene);

- intoxicaţii grave (consum exagerat şi îndelungat de alcool, tutun, compuşi organo-fosforici, arseniaţi, insecticide, erbicide, deratizante, tetraclorură de carbon şi medicamente degradate);

- factori nutriţionali (carenţe în proteine şi vitamine);

- dereglări metabolice (obezitate, diabet);

- tulburări circulatorii cu insuficienţă cardiovasculară;

- dereglări endocrine (hipertiroidism).

Mai pot interveni regimurile alimentare dezechilibrate, cu exces de grăsimi animale, uneori râncede.

Prin evoluţie, ciroza hepatică poate prezenta două tipuri :

- ciroză atrofică Laennec cu ficat mic şi suprafaţă neregulată;

- ciroză biliară cu ficat mare şi suprafaţă regulată.

Regimul alimentar

Ţinând seamă de consecinţele nefaste ale alterării funcţiilor ficatului, este necesară aplicarea unei terapii energice, bine controlate, în care alimentaţia dietetică ocupă un loc deosebit de important, mai ales că bolnavul manifestă o lipsă acută a poftei de mâncare. Se va ţine seama de formele clinice ale cirozei şi de complicaţiile apărute.

În crizele de ciroză hepatică se începe cu câteva zile de repaus obligatoriu la pat şi regim de protecţie cu lichide. Se continuă cu un regim alimentar complet (aproximativ 45 cal/kg corp pe zi), bogat în proteine şi vitamine. Necesarul proteic este recomandat sub formă de lapte, produse lactate şi cereale, mai ales seminţe germinate de orz şi grâu, ţinând seama de faptul că bolnavul metabolizează foarte greu proteinele animale. Necesarul de lipide se preia din produsele lactate, margarină, untdelemn şi puţin unt. Glucidele vor acoperi consumurile energetice prin cantitatea de 300-400 g/zi.

Nu se va neglija necesarul de vitamine, atât hidrosolubile (B, C, H, P) cât şi liposolubile (A, D, E, F, K), precum şi sărurile minerale care măresc vitalitatea organismului şi reglează metabolizarea alimentelor consumate.

În ciroza hepatică compensată sunt recomandate alimente cu efecte de stimulare a funcţiei hepatice:

- fructe - agrişe, cireşe, vişine, fragi, gutui, pepeni verzi, prune, struguri (1-2 kg/zi), ienupăr (10-15 fructe proaspete zilnic), măsline, tomate, ardei, dovlecei şi o cură de lămâi prospete, îndulcite cu miere de albine;

- legume - fasole păstăi, morcov, vinete, spanac, salată, varză crudă (albă şi roşie), ridichi;

- sucuri din legume proaspete (morcov, sfeclă roşie, varză, ridichi negre, castraveţi), precum şi suc din orz verde (câte o jumătate de pahar dimineaţa şi seara). Cura de fructe, legume şi sucuri va dura minimum două luni.

Alte alimente admise pentru consum sunt: carnea slabă de vită, viţel sau pasăre, rasol din peşte alb, brânză proaspătă de vaci, urdă dulce, caş dulce, iaurt, smântână proaspătă, albuş de ou, untdelemn, pâine albă veche de o zi, paste făinoase rafinate, budinci, compoturi şi condimente aromate (cimbru, mărar, pătrunjel, leuştean, dafin), care au rolul de a stimula apetitul şi de a compensa lipsa de gust a dietei hiposodate.

Alimentaţia zilnică va fi fracţionată în 5-6 mese, fiecare în volum redus, pentru a evita efortul în digestie la care ar fi supus ficatul şi pancreasul.

Alimente interzise

Lista alimentelor interzise începe cu băuturi alcoolice, grăsimi animale încinse, mezeluri, afumături, conserve, prăjeli, sosuri grase, măruntaie, ouă, brânzeturi grase şi fermentate, leguminoase uscate (fasole), dulciuri concentrate, pâine albă proaspătă şi sărată, cozonac, condimente iritante, nuci, alune, migdale, cacao, ciocolată.

O detaliere se va face asupra consumului de alcool care reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale cirozei şi hepatitei cronice. Ingerarea zilnică nu trebuie să depăşească 12 g de alcool absolut, ceea ce corespunde cu 45 ml de cognac, 180 ml de vin sau 360 ml de bere. Apariţia cirozei şi a bolii hepatice este declanşată începând de la 60 g de alcool pe zi pentru bărbaţi şi 20 g pentru femei. Trebuie să se ştie că din cantitatea totală de alcool ingerat în organism, peste 95% este absorbit în 15-30 de minute la nivelul tractului digestiv şi este dirijat spre ficat. Doar 3-5% din alcool este eliminat prin rinichi şi plămâni. La marii consumatori de alcool, ficatul se măreşte în volum, dând un prim simptom al cirozei.

Tot ca urmare a oxidării unei cantităţi mari de alcool în ficat are loc şi dereglarea metabolismului glucidic, ceea ce explică procesul de hipoglicemie constatat la alcoolici. De asemenea, alcoolicii cronici devin foarte sensibili la numeroase medicamente care devin foarte toxice prin blocarea metabolizării.

La un consum de peste 180 g de alcool zilnic, timp de 10-15 ani, se ajunge, în mod sigur, la hepatopatii cronice, steatoză hepatică şi ciroză.

Regimul de viaţă

Pentru accelerarea vindecării cirozei hepatice se aplică comprese calde, inclusiv cu parafină, ţinute două ore pe zona toracică dureroasă, folosind săculeţi în care se opăresc flori de fân. De asemenea, se recomandă aplicarea de cataplasme de argilă sau ceapă cu varză şi tărâţe pentru decongestionarea ficatului (4 foi de varză, 3 cepe, 250 g de tărâţe fierte). Acestea se întind pe zona ficatului, în strat de 2 cm grăsime, se acoperă cu o faşă elastică şi se lasă timp de 90 de minute.

Bolnavul va evita eforturile fizice prelungite, infecţiile interne şi erorile posibile în intervenţiile chirurgicale şi în tratamentele medicamentoase.

Ascita, specifică bolnavilor de ciroză hepatică

Boala este cunoscută sub denumirea de ciroză umedă şi constă în acumularea de lichid ascitic în cavitatea peritoneală. Are loc mărirea rapidă a volumului abdomenului, cu întinderea excesivă a pielii, care prezintă o reţea venoasă vizibilă şi ieşirea în exterior a ombilicului, ca un deget de mănuşă. Creşte greutatea corpului, fapt ce nu trebuie confundat cu obezitatea, cu graviditatea la femei sau cu acumularea în exces a gazelor în stomac.

Declanşarea ascitei este frecventă la bolnavii de ciroză hepatică, pancreatită acută, afecţiuni cardiace cu hipertensiune portală, tuberculoză peritoneală, neoplasm cu metastaze difuze, carcinomatoză peritoneală, tumori ovariene sau prezenţa unei staze cardiace, ceea ce dovedeşte o asociere a ascitei cu edemele periferice.

Ascita poate fi rezultatul unor factori infecţioşi, în primul rând hepatita epidemică, pe substratul unui consum îndelungat de alcool, în doze mari.

Un rol important în patogenia ascitei îl are retenţia de sodiu şi apă, ca urmare a unei tulburări în metabolismul hidrosalin, cu pierderea capacităţii de eliminare a sodiului consumat prin alimentaţie.

În unele cazuri, vasele stomacului şi ale esofagului se îngroaşă şi se dilată, dând nişte balonări severe (meteorism abdominal). Treptat, dilatarea evoluează până la rupere, declanşând hemoragii interne, adesea mortale.

Pentru reducerea cantităţii de lichid ascitic se va diminua consumul zilnic de apă, concomitent cu respectarea dietei hiposodice. Cantitatea de sodiu consumată zilnic va fi sub un plafon de 0,5 g, în funcţie de gradul de avansare a bolii. După revenire la normal, doza zilnică de sodiu nu va depăşi 2 grame.

În tratamentul ascitei se impune respectarea unui regim alimentar sever în care sunt interzise multe produse, ca: mezeluri, conserve din carne, afumături, măruntaie, viscere, carne de raţă, gâscă, curcă şi vânat, peşte gras (afumat sau conservat), icre, slănină, unt sărat, lapte nedegresat, murături, pâine cu sare, legume bogate în sodiu (spanac, ţelină, ridichi, sfeclă roşie, castraveţi, varză murată), măsline, muştar, ciocolată, bomboane şi dulceţuri, fructe conservate, băuturi alcoolice, ape minerale (clorosodice sau bicarbonate).

Zilnic, se pun comprese pe abdomen, cu oţet diluat sau cu frunze de varză şi ceapă.