Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Regimul alimentar indicat în stimularea memoriei
Un meniu dedicat întăririi memoriei, a puterii de concentrare şi creativităţii implică o cură de sucuri şi crudităţi timp de două luni, din care să nu lipsească sucul de morcov (150 ml de trei ori pe zi, cu 10 minute înainte de mese), sucul de mere (200 ml de două ori pe zi, la orele 10:00 şi 16:00) şi sucul de portocale (minimum o jumătate de pahar zilnic). Aceste sucuri de legume şi fructe, consumate de trei ori pe săptămână, reduc de patru ori riscul de îmbolnăvire, acţionând prin reducerea riscului atacurilor cerebrale şi al tensiunilor intelectuale, ca urmare a conţinutului ridicat în vitamine (mai ales C).
În funcţie de sezon, cura se completează cu căpşuni şi fragi (minimum 150 g pe zi), care atenuează stresul cotidian datorită conţinutului în lecitine.
Unele legume (broccoli, varză, ţelină, cartofi, ceapă, ridichi) stimulează memoria deteriorată şi previn evoluţia maladiei Alzheimer prin efectul contra oboselii psihice şi a surmenajului intelectual.
Nu putem exclude consumul la masă a două pahare de vin roşu pe zi (nu mai mult), care previne apariţia bolii Alzheimer. În plus, vinul roşu are un conţinut ridicat de antioxidanţi.
În regimul de alimentaţie la persoanele în vârstă de peste 60-65 de ani se va asigura plafonul necesar de vitamină B9 (acid folic), existent în legume verzi (spanac, salată, ştevie, pătrunjel, ceapă verde, broccoli, păpădie), precum şi în porumb, ficat de pui şi de vită. Această vitamină intervine în sinteza mai multor neurotransmiţători şi participă la buna funcţionare a creierului.
Se exclud din alimentaţie carnea de porc, grăsimile animale, cafeaua, băuturile alcoolice în exces, berea, zahărul alb şi produsele zaharoase.