„Remarcabilele raze“

Sfârşitul de an este şi perioada în care se anunţă decernarea celor mai prestigioase premii - Premiile Nobel. În urmă cu 110 ani, adică în 1901, premiul a fost acordat marelui fizician german, profesor dr. Wilhelm Conrad Röentgen, descoperitorul razelor X, graţie cărora medicina a făcut progrese uimitoare.

Din toate timpurile oamenii au avut dorinţa sau curiozitatea de a cunoaşte interiorul corpului. Corpul omenesc, înainte de descoperirea lui Röentgen, se putea cunoaşte în interior doar prin intervenţie chirurgicală sau, după moarte, prin disecţie. Din această cauză, de multe ori, operaţiile se făceau cam la întâmplare, după principiul: "deschidem şi vedem ce găsim acolo".

De prisos să mai spunem că astăzi radioscopia, radiografia şi alte metode moderne permit salvarea multor vieţi omeneşti. În continuare vă voi povesti pe scurt cum au fost descoperite razele X.

Röentgen era pasionat de studiul descărcărilor electrice în vid. În experimentele sale producea, cu ajutorul unei bobine, scântei în interiorul unor tuburi din care se scosese aerul. În felul acesta, în tub, se observa o frumoasă lumină violetă. Un astfel de tub era şi tubul Geissler, în care se aflau doi electrozi legaţi în exterior cu fire electrice. Electrodul unit.

Un alt fizician pe nume Lénard, întrebuinţând tuburi cu vid sub formă de balon, a reuşit să scoată razele catodice în afara balonului de sticlă. Aici intervine, ca de atâtea ori în istoria ştiinţei, întâmplarea norocoasă. Repetând, la Universitatea din Würzburg, experienţele lui Lénard, Röentgen a avut inspiraţia fericită să învelească tubul de sticlă cu hârtie neagră. Existenţa razelor a fost demonstrată când, după ce a închis circuitul electric, descoperitorul a constatat cu surprindere că o placă fluorescentă, aflată pe o masă vecină cu tubul, s-a iluminat, deşi tubul era împachetat în hârtie complet opacă. Ilustrul savant şi-a dat seama că această iluminare era provocată de nişte raze noi care străbăteau prin hârtia neagră, aşa cum trece lumina printr-un geam. Repetând experienţele, a constatat că razele numite de el X pot trece şi prin lemn, piele şi chiar străbat şi corpul omenesc. Aceste raze se formau prin lovirea electronilor de anod.

Prima radiografie experimentală a fost făcută doamnei Berta Röentgen, soţia savantului, surprinzând pe clişeele fotografice mâna, din care se vedeau oasele şi un inel. După această radiografie, savantul a dedus că oasele sunt mult mai puţin permeabile pentru razele X şi că acest lucru ar putea servi la diagnosticarea unor boli.

Puţini ştiu că acest prestigios savant şi-a început cariera ca profesor de matematică la şcoala de agricultură din Hohenheim, pentru ca apoi să predea fizica la universităţile din Strasbourg, Giessen şi Würtzburg. De remarcat că, la acordarea Premiului Nobel, motivaţia juriului a cuprins doar o frază, şi anume: "ca apreciere pentru serviciile extraordinare oferite prin descoperirea remarcabilelor raze (raze X)".