Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Românii ajung prea târziu la medic
Medicii români trag un serios semnal de alarmă asupra numărului tot mai mare de persoane care ajung la doctor în stadii avansate ale bolilor de care suferă, după ce au consumat timp îndelungat medicamente fără prescripţie sau suplimente alimentare crezând că acestea le vindecă. O campanie de informare în acest sens a fost demarată, la începutul săptămânii, de Asociaţia română a producătorilor de medicamente fără prescripţie, suplimente alimentare şi dispozitive medicale (RASCI).
Campania intitulată „Despre sănătate, cu responsabilitate”, de educare a românilor despre consumul informat şi responsabil de medicamente fără prescripţie medicală, de suplimente alimentare şi de dispozitive medicale pentru îngrijire personală, a fost lansată luni, în cadrul unei dezbateri la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor şi profesionişti din domeniul sănătăţii, precum şi ai industriei farmaceutice. Iniţiată de RASCI, aceasta se desfăşoară cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), al Colegiului Farmaciştilor din România (CFR) şi al Consiliului Român pentru Publicitate (CRP).
Potrivit organizatorilor, o astfel de campanie de informare este extrem de necesară și utilă, pentru că fiecare potențial pacient trebuie să poată lua decizii corecte privind modul în care îşi gestionează propria sănătate.
În prezent, printre cauzele care fac ca bolnavii să ajungă la medic în stadii avansate ale bolilor de care suferă se numără accesul facil la informaţii incomplete, incorecte sau înşelătoare despre medicamentele fără prescripţie medicală, suplimente alimentare şi dispozitive medicale pentru îngrijire personală, dar și hibele din legislație.
„Avem probleme cu automedicaţia şi cred că spargem toate statisticile europene în acest sens”, a declarat Laszlo Attila, preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, care a precizat că una dintre problemele stringente în momentul de față este chiar partea de comunicare, modul în care informațiile ajung la potențialul pacient.
Potrivit preşedintelui SNMF, dr. Rodica Tănăsescu, pacientul trebuie să aibă toate indicaţiile atunci când cumpără un medicament fără prescripţie medicală și orice astfel de medicament ar trebui luat doar la indicația medicului. În opinia sa, un mesaj responsabil ar trebui să înceapă cu „Întâi mergi la medic!”.
Potrivit datelor Asociației Pro Consumatori (APC), trei români din patru se tratează fără a consulta medicul de familie, iar un părinte din șapte își tratează singur copiii.
Asociația a atras în numeroase rânduri atenția asupra faptului că automedicația tinde să devină, treptat, o problemă generalizată în rândul românilor. Printre cauzele acestei situații îngrijorătoare se numără lipsa de educație a populației în privința modului corect de a obține și înțelege informații de bază referitoare la serviciile medicale, pentru a lua decizii adecvate cu privire la propria sănătate. De asemenea, potrivit datelor APC, publicitatea la medicamente în cadrul programelor de televiziune și radiodifuziune, inclusiv pentru produsele medicamentoase care se eliberează fără prescripție medicală, încurajează și susține automedicația.