Să auzim... de bine!

Se apreciază că, la nivel mondial, există peste 500 milioane de persoane care prezintă hipoacuzie sau chiar surditate. Slăbirea auzului nu afectează numai persoanele vârstnice, deşi ele reprezintă 2/3 dintre cazuri.

Încă din Antichitate s-au căutat remedii pentru amplificarea auzului. Au fost utilizate în acest scop coarne de berbec sau scoici mari (ghiocuri), care concentrau sunetele şi le îndreptau spre pavilionul urechii. Începând din secolul al XVIII-lea, aceste cornete acustice erau confecţionate din lemn sau din metal. Un astfel de amplificator a fost utilizat o vreme şi de către compozitorul Ludwig van Beethoven.

O altă personalitate, regele Ioan al VI-lea al Portugaliei, a dispus în 1819 să i se construiască un tron ale cărui braţe goale în interior amplificau vocile vizitatorilor şi conduceau sunetele prin nişte tuburi ascunse în spătar până la urechile regale!

Puţini ştiu că, în 1876, inginerul american Alexander Graham Bell s-a străduit să construiască pentru surzi un dispozitiv care să transforme vibraţiile sonore din aer în impulsuri electrice. În felul acesta el a descoperit... telefonul! Abia doi ani mai târziu descoperirea sa a fost aplicată la protezele auditive. A trebuit să treacă un sfert de veac până când s-a comercializat primul aparat de amplificare a semnalului, numit Acusticon. Cu toate perfecţionările ulterioare, aceste dispozitive erau foarte voluminoase, fiind transportate într-o valijoară.

Descoperirea, în 1947, a tranzistoarelor a revoluţionat protezele auditive, reducându-le progresiv dimensiunile, încât acestea au putut fi plasate în braţele ochelarilor sau după ureche. Spre sfârşitul secolului al XX-lea, apariţia microprocesoarelor a permis realizarea unor amplificatoare care puteau fi plasate în conductul auditiv extern. Perfecţionări ulterioare au permis reglaje fine, astfel încât proteza să poată fi adaptată la diverse situaţii, cum ar fi locuri aglomerate, conversaţii telefonice sau audiţii muzicale.

Trebuie menţionat că, deocamdată, chiar şi aparatele moderne nu redau în totalitate auzul. Dacă o ureche normală poate distinge sunetele cuprinse între 20 şi 20.000 de hertzi, protezele actuale acţionează pe frecvenţe cuprinse între 125 şi 8.000 de hertzi. Se speră, pe baza progreselor tehnologice, că se vor realiza proteze care vor avea proprietatea de a izola vocea pe un singur canal, separând-o de zgomotul înconjurător. Se încearcă, astfel, realizarea unor procesoare care să amplifice vocea şi să "curăţe" sunetele dintre silabe. Până se va realiza această performanţă se pot utiliza aparatele existente, al căror preţ variază între 400-3.000 de euro. La acest preţ trebuie adăugat şi cel al bateriilor, care se schimbă săptămânal şi costă între 3-10 euro bucata.

Medicii recomandă să se apeleze la astfel de dispozitive imediat ce apar primele semne ale pierderii auzului. S-a demonstrat că în absenţa acestor aparate, la persoanele în vârstă, boala Alzheimer se instalează de 2,5 ori mai frecvent decât la persoanele purtătoare de proteză.

În cazul surdităţilor profunde, când piederea de auz este cuprinsă între 90-120 de decibeli, tratamentul este numai chirurgical şi constă în implanturi cohleare, operaţie care se realizează şi în ţara noastră.