Sânzienele, un remediu din flora autohtonă

În toate zonele din ţară şi din Europa sunt venerate florile Sfântului Ioan, denumite sânziene, cu înflorire la mijlocul lunii iunie. După trecerea zilei de 24 iunie, când se sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, se face recoltarea acestei plante cu proprietăţi diuretice, depurative, carminative, colagoge, sudorifice, astringente, cicatrizante, hemostatice, antiinflamatoare, antispastice pectorale, aperitive şi aromatizante.

În natură există două specii de sânziene: albe (cu denumirea ştiinţifică Galium mollugo) şi galbene (cu denumirea ştiinţifică Galium verum).

Sânzienele albe sunt cunoscute prin multiple proprietăţi terapeutice: diuretice, antispastice, antireumatice, având eficacitate în afecţiuni cum ar fi tulburări circulatorii, gută, icter, pleurezie, poliartroze şi reumatisme cronice.

Sânzienele galbene au un conţinut foarte divers, de la glicozide, coloranţi galbeni şi roşii, taninuri, acizi organici, enzime de închegare a laptelui şi săruri minerale. Această diversitate de conţinut imprimă plantelor multiple efecte benefice. 

Încă din trecutul medicinii tradiţionale au rămas diferite proceduri de utilizare, cu variaţii de la o zonă la alta. 

În Oltenia, planta era folosită contra herniei şi a frigurilor, în Ţara Făgăraşului contra hepatitei şi a bolilor nervoase, în Moldova contra bolilor de piele, iar în Transilvania de Nord contra reumatismului şi artrozelor.

Multiple cercetări au dovedit că vârfurile înflorite ale plantelor, folosite în ceaiuri, pulberi sau unguente, prezintă efecte benefice în tratarea multor afecţiuni: 

Baia generală cu flori de sânziene urmată de un masaj cu unguent de sânziene contribuie la vindecarea unor boli cutanate (răni, furuncule, pecingine, eczeme zemuinde, ulceraţii, acnee, psoriazis) şi la înfrumuseţarea pielii la persoanele cu ten uscat.

Roua de pe florile de sânziene se aplică pe pleoape şi în jurul ochilor în fiecare dimineaţă, având rol în refacerea ochilor obosiţi, îndepărtarea cearcănelor şi a ridurilor, precum şi la îmbunătăţirea acuităţii vizuale, fiind considerată un adevărat elixir, mai ales la persoane cu deficienţe de vedere.

Florile galbene sunt utilizate în colorarea şi aromatizarea unor brânzeturi (Chester) şi în aromatizarea băuturilor nealcoolice şi alcoolice, precum lichiorurile.

- boli ale sistemului nervos (epi­lepsie, nevroze, isterie, vertij, ameţeli, insomnie); 
- boli digestive: icter, ciroză, ascită, steatoză hepatică, calculoză biliară, dezintoxicarea ficatului şi pancreasului; 
- boli renale-genitale (calculoză renală, dezintoxicarea rinichilor şi vezicii urinare, afecţiuni ale uterului). 

(Din arhiva de articole a prof. univ. dr. Constantin Milică)