Persoanele care petrec în timpul zilei mai mult de zece ore și jumătate stând pe scaun sau întinse pe canapea au un risc crescut de insuficiență cardiacă, infarct sau accident vascular cerebral chiar dacă în re
Sarea din alimente, principala cauză a bolilor cardiovasculare
Medicii cardiologi, precum şi nutriţioniştii atrag atenţia asupra efectelor devastatoare pe care consumul exagerat de sare le poate avea asupra organismului. Aceştia fac apel către populaţie să reducă ingestia de sare cu cel puţin 30%.
Societatea Română de Cardiologie atrage atenţia asupra consumului exagerat de alimente sărate, provenind mai ales din industrie, consum ce constituie una dintre cauzele cele mai frecvente ale declanşării bolilor de inimă. „Tot ce mâncăm este sărat. La ce să renunţăm? Ştim că aproape 80% din sarea pe care o mâncăm ne este pusă în farfurie de industrie. Comisia Europeană ne reglează multe din aceste lucruri. Nu se spune exact câtă sare se pune în telemea sau în caş. De aceea, Fundaţia Română a Inimii vrea să pună o ştampilă verde pe produsele sănătoase, cu mai puţină sare. Ar fi bine să renunţăm la semipreparate, la mezeluri, la brânzeturi. Să fim mai atenţi la produsele pe care le luăm, să ne uităm mai mult la legume şi fructe“, a declarat pentru Mediafax prof. Dan Gaiţă, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii.
Acest procent ridicat de sare, ce se regăseşte în alimente, împreună cu stilul de viaţă nesănătătos duc către o incidenţă în continuă creştere a bolilor cardiovasculare. Pentru a reduce această creştere îngrijorătoare a numărului de bolnavi cu suferinţe cardiace, Fundaţia Română a Inimii doreşte ca pe produsele sănătoase din magazine să se regăsească aplicată o ştampilă verde.
De altfel, sub sloganul „Noi ne-am pus inima la treabă! Tu ce faci?“, Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie au lansat campania „Săptămâna Inimii“, campanie menită să atragă atenţia asupra riscurilor apariţiei bolilor de inimă.
„În România se înregistrează, anual, 250.000 de decese, dintre care 150.000 sunt cauzate de bolile cardiovasculare, majoritatea de ateroscleroză, boală care poate fi prevenită. Numărul bolnavilor este mult mai mare, de ordinul milioanelor. Putem vorbi de şase-şapte milioane de oameni care suferă de boli de inimă şi ştim că peste cinci milioane au hipertensiune arterială. Alarmant este că a scăzut şi vârsta la care apare boala, pentru că toată această patologie aterosclerotică este cauzată de modul nostru de viaţă. (...) Boli care apăreau la 40-50-60 de ani apar acum la 20 de ani“, a declarat prof. dr. Dan Gaiţă, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii.
Acesta a subliniat, de asemenea, necesitatea unui proiect dedicat patologiei cardiovasculare - „Ziua Inimii în România“, în condiţiile în care bolile de inimă cauzează de opt ori mai multe decese în rândul femeilor decât cancerul de sân.
Cardiologii, dar şi nutriţioniştii atrag, de asemenea, atenţia asupra faptului că un consum ridicat de sare prezintă riscuri în declanşarea multor afecţiuni, fiind necesară reducerea ingestiei de sare cu cel puţin 30%.