Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Sarea neagră de Himalaya, cea mai sănătoasă varietate de sare
Sarea neagră este o alternativă bună la sarea obișnuită, având multe beneficii pentru sănătate prin bogăția de minerale esențiale pe care le conține. Are, așadar, numeroase proprietăți medicinale, de aceea și este recomandată deseori persoanelor cu hipertensiune arterială și celor cu o dietă săracă în minerale.
Sarea neagră este o sare de rocă, provenită din minele de sare situate în Himalaya. Are un miros înțepător și ia o culoare roz-deschis atunci când este măcinată într-o pulbere fină. Conține o componentă sulfuroasă, frecvent comparată cu gălbenușurile de ou fiert, fiind foarte sănătoasă.
Sarea neagră este considerată cea mai benefică varietate de sare. Compoziția sa chimică include clorură de sodiu, sulfat de sodiu, bisulfat de sodiu, bisulfit de sodiu, sulfură de sodiu, sulfură de fier și sulfură de hidrogen. Principalele proprietăți ale sării negre sunt următoarele: reduce greutatea corporală, tratează constipația și balonarea, îmbunătățește sănătatea digestivă, ameliorează crampele musculare și reduce arsurile la stomac. Spre deosebire de sarea iodată obișnuită, aceasta nu crește nivelul de sodiu din sânge. Sarea neagră are o aromă sulfuroasă unică și o aromă de fum.
Trebuie reținut faptul că toate alimentele procesate conțin sare albă, care conține aditivi precum silicatul de aluminiu și iodatul de potasiu, dăunători sănătății. Sarea neagră ajută la pierderea în greutate, prin dizolvarea și dezintegrarea enzimelor și lipidelor, prevenind acumularea de grăsimi în organism. Aportul ridicat de sodiu este asociat cu o creștere a apetitului, care determină amplificarea aportului de energie, ceea ce duce la creșterea în greutate.
Sarea neagră îmbunătățește digestia și reduce refluxul de acid, ameliorând balonarea. Natura alcalină a acesteia echilibrează producția de acid din stomac și tratează arsurile la stomac. De asemenea, ajută la ameliorarea crampelor musculare dureroase. Potasiul, un mineral disponibil în sarea neagră, este esențial pentru o funcție musculară adecvată, de aceea înlocuirea sării obișnuite cu cea neagră ajută la combaterea durerilor musculare și a crampelor. Este, totodată, un produs ce poate fi folosit cu succes și pentru îngrijirea naturală a tenului. Adăugarea unei cantități mici de sare neagră la produsul de curățare a feței poate avea ca rezultat strălucirea pielii. Acest lucru se datorează faptului că textura granulară a sării ajută la curățarea porilor și la reducerea tendinței de îngrășare a tenului și a oboselii. Pentru cele mai bune rezultate, puteți face acest tratament în fiecare seară, înainte de culcare. Mineralele din sarea neagră au un mare beneficiu și pentru întărirea firului de păr și tratarea firelor despicate.
În plus, sarea neagră acționează ca un detoxifiant natural și poate elimina toate toxinele din organism. Amestecați o lingură de sare neagră într-un pahar cu apă caldă și consumați-l pe stomacul gol, dimineața.
Deși este, în general, sigură pentru consum, are câteva efecte secundare de care trebuie să țineți cont. Astfel, un consum excesiv de sare poate duce la probleme de hipertensiune în timpul sarcinii, din cauza conținutului ridicat de sulfat. Sarea neagră este, de obicei, sigură atunci când este consumată în cantități dietetice.