Scorţişoara, stimulentul natural al poftei de mâncare

Scorţişoara este unul dintre cele mai vechi condimente, cunoscut încă din Antichitate. Provine de la un arbore veşnic verde, care creşte în regiunile tropicale unde temperatura aerului nu scade sub 150C. La fel ca majoritatea condimentelor, scorţişoara împiedică dezvoltarea bacteriilor din stomac şi stimulează pofta de mâncare.

În culturi intensive există două specii: scorţişoara de Ceylon (Cinnamomum zeylanicum), originară din India şi din insula Ceylon şi extinsă în cultură în Malaezia şi insulele africane Madagascar şi Seychelles, şi scorţişoara de China (Cinnamomum cassia), originară din sudul Chinei şi preluată în cultură în Vietnam şi India.

Arborele are înălţimea de 10-15 metri, este foarte ramificat, dar se fasonează manual la anumite perioade, pentru a forma o coroană robustă, cu numeroşi lăstari. Frunzele sunt persistente, groase şi aspre. Florile mici şi albe au forma unor cupe, grupate în mănunchiuri. Fructele au formă de ghinde.

De la arbori în vârstă mai mare de 8 ani se recoltează scoarţa de pe tulpini şi de pe ramuri, lăsând arborele să crească în continuare. Detaşarea scoarţei se face în sezonul ploios, pentru a uşura operaţia de recoltare. Materialul cel mai bun este folosit în scopuri condimentare, iar restul este destinat obţinerii uleiului eteric, printr-o tehnică specială de distilare şi redistilare.

Scoarţa uscată se livrează sub forma unor suluri alcătuite din 8-10 scoarţe rotunjite, puternic aromate, cu gust înţepător şi dulceag. În paralel, se recoltează frunzele de pe partea opusă a coroanei, care se usucă şi sunt distilate pentru a obţine uleiuri eterice cu compoziţii diferite, având un randament de până la 1,8%.

Producţia mondială a uleiului din scoarţă de Ceylon este de 5 tone anual, care se valorifică cu 350 de euro/kilogram, în timp ce producţia de ulei din scoarţă Cassia este de 150 de tone/an şi se valorifică cu 45 de euro/kilogram.

Efecte terapeutice şi medicinale

Proprietăţile terapeutice ale scoarţei şi ale uleiului sunt foarte variate: excitante, stomahice, antiseptice, bactericide, fungicide, dezinfectante, carminative, antispastice, vermifuge, antidiabetice, analgezice, stimulente cardiac şi antiinflamatoare.

Scorţişoara a fost un component principal în terapia medicală Ayurveda, practicată în mod tradiţional în India de peste 5.000 de ani. Astfel, pentru aparatul digestiv, are rol în combaterea balonărilor şi aerofagiei, indigestiei, diareei, precum şi a crampelor la nivelul abdomenului superior. De asemenea, are rol stimulativ al secreţiei salivare şi gastrice şi al mişcărilor intestinale (peristaltism). Precum majoritatea condimentelor, scorţişoara împiedică dezvoltarea bacteriilor din stomac şi stimulează pofta de mâncare.

În caz de indigestii şi crampe dureroase, se recomandă uleiul eteric picurat pe un cub de zahăr sau o băutură cu însuşiri stimulatoare care conţine câteva picături de tinctură din scorţişoară (preparată prin macerarea a 20 g praf în 100 ml alcool 400 timp de 10 zile).

În bolile respiratorii, scorţişoara ajută la vindecarea tusei, gripei şi răguşelii şi combate germenii care provoacă infecţiile tractului respirator (se recomandă infuzia de scorţişoară şi cuişoare, preparată din câte o linguriţă din fiecare la 250 ml apă clocotită şi infuzată timp de 15 minute). La bolnavii de gripă asigură un somn liniştit şi alină durerile de cap prin masarea tâmplelor cu ulei.

Calmant al stărilor de stres

În diabetul zaharat s-a constatat o creştere de 20 de ori a capacităţii insulinei de a metaboliza glucoza la nivelul celulelor adipoase (se ia sub formă de pulbere, zilnic, câte un vârf de linguriţă sau se introduce într-un pahar cu suc de fructe neîndulcit).

Nu trebuie omis nici faptul că scorţişoara are capacitatea de a alunga oboseala fizică şi intelectuală şi stările de stres nervos. În plus, calmează durerile reumatismale, artrozice şi nevralgiile, având efecte relaxante după masajul cu ulei.

Printre efectele sale benefice se numără şi faptul că ameliorează durerile de dinţi şi măsele prin tamponări locale cu tinctură de scorţişoară (eventual diluată) şi contribuie la vindecarea rănilor.

Important de menţionat e faptul că persoanele care suferă de ulcer gastro-intestinal în fază acută, precum şi femeile gravide vor evita consumul de scorţişoară, mai ales în doze mari, deoarece produce insomnii şi depresii psihice.

Forme de utilizare în tratamente

Ca forme de utilizare, în afară de infuzie şi pulbere măcinată, se mai prepară:

- lapte de scorţişoară pisată şi amestecată cu pudră de nucşoară, ghimbir şi cuişoare (în părţi egale), care se pun într-un pahar cu lapte fierbinte;

- ulei de scorţişoară din 3-4 batoane pisate într-un mojar, care se macerează în 100 ml ulei comestibil (de floarea-soarelui sau măsline) timp de 10 zile;

- lichior din două batoane de scorţişoară, 15 cuişoare, o linguriţă nucşoară şi câteva frunze de mentă, care se macerează în sherry, timp de 10 zile, şi se consumă înainte de mese, contra bolilor respiratorii (tuse, gripă, răguşeală).

Scorţişoara, recomandată persoanelor hiperglicemice

În domeniul alimentar se folosesc scoarţa, pulberea şi uleiul eteric drept ingrediente aromatice şi condimentare pentru supe, sosuri, preparate din carne, salate cu tomate, dulciuri, produse de patiserie, cofetărie şi panificaţie (pâine, cornuri), precum şi în băuturi alcoolice (lichioruri, vermuturi) şi nealcoolice, de tip Cola.

Scorţişoara satisface pofta de dulce, fiind utilă în cazul persoanelor cu glicemie ridicată (se ronţăie în gură bucăţi sfărâmate de scoarţă).

Având un conţinut ridicat de calciu, scoarţa se presară peste fulgii de cereale de la micul dejun, mărind pofta de mâncare.

Utilizări în cosmetică

În cosmetică, uleiul de scorţişoară intră în compoziţia unor ape de gură, rujuri, paste de dinţi, unguente şi loţiuni pentru mâini şi picioare, având rol în stimularea circulaţia sângelui şi efect antiseptic contra micozelor la unghii.

În parfumerie este mult folosit uleiul eteric întrucât rămâne perceptibil mult timp datorită unei viteze reduse de evaporare.

Uleiul eteric de Ceylon se asociază cu multe alte uleiuri volatile pentru a obţine o diversitate de note odorante, orientale şi lemnoase. Asocierea se face frecvent cu uleiuri citrice, trandafir, iasomie, bois de rose, tuberoze, olibanum, santal, benzoe, ambră, mosc şi ylang-ylang. Din aceste combinaţii s-au realizat cele mai celebre parfumuri feminine (Shalimas-Guerlain, Dioressence-Dior, Coco-Chanel). Ca parfumuri masculine au fost bine apreciate Egoiste-Chanel, Opium pour Homme-St. Laurent etc. La parfumurile masculine combinaţiile se fac cu uleiuri de garoafe, lavandă, geraniu, vanilie, lăcrămioare şi patchuli.

În industria chimică, uleiul din frunze este utilizat pentru separarea eugenolului, acesta având puternice proprietăţi antiseptice, şi în producerea unor detergenţi.